Ce să nu pui niciodată în cuptorul cu microunde. Îți poți distruge și mâncarea, și aparatul

0
0

Cuptorul cu microunde se numără printre cele mai folosite electrocasnice, dar dacă îl utilizezi greșit, există riscul să-l strici și chiar să te rănești.

Lucrurile se pot complica dacă în cuptor sunt introduse anumite materiale
Lucrurile se pot complica dacă în cuptor sunt introduse anumite materiale FOTO Shutterstock

De cele mai multe ori, oamenii folosesc acest aparat eletrocasnic doar pentru a încălzi mâncarea, pentru a face popcorn sau pentru a pregăti un preparat rapid.

Din câteva apăsări de buton, prânzul sau cina sunt gata, însă lucrurile se pot complica dacă în cuptor sunt introduse anumite recipiente sau alimente.

Ideal este să folosești întotdeauna vase special fabricate pentru a fi utilizate în cuptorul cu microunde. Dacă nu ai astfel de recipiente, nu folosi niciodată vase din metal, inox, fontă, aluminiu, polistiren, plastic, folie de aluminiu, tăvițe din aluminiu sau tacâmuri de inox.

Caserole din polistiren

Spuma de polistiren expandat este un tip de plastic folosit pentru recipientele în care restaurantele livrează mâncarea. Aceasta este sigură pentru contactul cu alimentele și le păstrează calde, dar nu reacționează bine la temperaturile ridicate din cuptorul cu microunde. Materialul se poate topi sau poate elibera substanțe chimice toxice, care pot pătrunde în mâncare.

Recipiente din plastic

Cu excepția cazurilor în care sunt etichetate ca fiind potrivite pentru cuptorul cu microunde, recipientele din plastic sunt unele dintre cele mai nepotrivite obiecte pentru acest tip de aparat electrocasnic. Sub acțiunea microundelor, plasticul poate elibera în alimente două substanțe toxice (ftalați și bisphenol-BPA). Recipientele subțiri, cum sunt paharele, se pot chiar topi.

Orice recipient din metal, inox, aluminiu

Microundele sunt generate de magnetron (un tub de electroni din interiorul cuptorului), iar ele sunt absorbite de moleculele de apă din alimente, producând temperaturile ridicate care încălzesc mâncarea respectivă. Metalele sunt conductoare și reflectă energia undelor, astfel că orice obiect sau suprafață metalică - foiță, folie de aluminiu, inserție metalică sau aurie de pe farfurii - nu rezistă undelor şi începe să le reflecte în diferite părţi, creând scântei și chiar flăcări, iar dacă aparatul nu este oprit la timp se poate strica definitiv.

Ouă crude, sparte sau cu coajă

Ouăle crude puse în cuptorul cu microunde se încălzesc rapid şi eliberează abur. Aburul nu are unde să iasă, aşa că oul are mari şanse să explodeze. Același lucru este valabil și pentru ouăle cu coajă.

Lapte matern

Ca multe alte alimente, laptele matern nu este încălzit uniform în cuptorul cu microunde, mai ales dacă este încălzit direct în biberon. Acest lucru ar putea produce arsuri bebelușului. În plus, specialiştii au constatat că această metodă de încălzire poate distruge o parte dintre substanțele din laptele matern, care stimulează imunitatea copilului.

Ardei iuți

În momentul în care ardeii se încălzesc, se eliberează capsaicina (substanţa care dă gustul iute – n.r). Mai mult, sub acțiunea microundelor, ei pot exploda. Astfel, în momentul în care deschizi ușa, aerul care iese poate avea efectul unui spray lacrimogen foarte puternic și poate provoca iritații severe ale ochilor, căilor respiratorii și chiar ale pielii.

Roșii și sos de roșii

La fel ca ouăle, roșiile pot provoca un dezastru în cuptorul cu microunde. Din cauza conținutului de lichid, roșiile proaspete pot exploda, iar sosul de roșii va face bule care vor stropi interiorul aparatului.

Bucătărie


Ultimele știri
Cele mai citite