Zi neagră pentru românce la Melbourne. Eșecuri pe linie ale fetelor rămase în concurs
0Competiția de la Antipozi, primul turneu de Mare Șlem al anului, s-a încheiat pentru toți sportivii români.

Drumul Gabrielei Ruse în proba de dublu feminin s-a terminat în sferturile de finală. Ruse și partenera ei, ucraineanca Marta Kostyuk, au cedat, după aproape două ore și jumătate de joc, în fața duetului Hsieh-Ostapenko. Cuplul taiwanezo-leton s-a impus cu 6-2, 5-7, 7-5.
Pe tabloul junioarelor, Maia Ilinca Burcescu, 15 ani, a fost aproape e o altă mare surpriză. A concurat contra favoritei 14, britanica Hannah Klugman, care a învins-o, într-un final, cu 6-3, 5-7, 6-2.
Hannah Klugman, tot 15 ani, este clasată pe locul 570 WTA, adică stă mai bine și decât Simona Halep, 870 WTA. Asta în condițiile în care Burcescu, care în primul tur a trecut de ocupanta locul 1.000 în lume, nu are clasament WTA.
Burcescu a fost implicată azi și pe tabloul de dublu al junioarelor, unde a făcut pereche cu Anamaria Federica Oana. Româncele au fost eliminate de perechea Dencheva-Yaneva (favorite 3), scor 6-2, 6-1.