România, păcălită: realitatea dureroasă care ne lovește la finalul verii arată că am visat cai verzi pe pereți
0Ni se confirmă, periodic, că dacă sunt niște capitole la care fotbalul nostru excelează, ele sunt datul din gură și „vopsirea“ jucătorilor. Altfel spus, ne place să ne păcălim singuri.
Din acest punct de vedere, Euro 2024 a fost un alt prilej în care am „reușit“ să atingem apogeul unor exagerări bulversante. Probabil, România e singura țară din lume în care s-a atribuit naționalei de fotbal o etichetă demnă de o mare performanță, „Generația de suflet“, după un bilanț negativ la un turneu final! Pentru că la Campionatul European din Germania, deși am prins optimile, am pierdut două meciuri din patru și am înregistrat un golaveraj de -2!
Atenție: parcursul României la Euro 2024, deși peste așteptări, n-a stabilit vreo premieră istorică pentru fotbalul nostru. În Germania, am fost printre primele 16 echipe ale continentului, în condițiile în care atât la Euro 2000, cât și la Euro 1984 fuseserăm în Top 8.
„La pachet“ cu exagerările de după Euro 2024 a venit și promovarea unui scenariu de ridicolul căruia ne convingem acum. Concret, s-a spus, în mod repetat, că marile cluburile europene vor asalta componenții „Generației de suflet“ cu oferte, fiind date pe spate de ce a oferit România la Europeanul din Germania.
Acum, când urmează finalul perioadei de mercato în marile campionate, ne dăm seama că, încă o dată, am visat cai verzi pe pereți.
Cifrele ne oferă un tablou sumbru
România a deplasat în Germania un lot de 26 de jucători. Iată ce ne spun cifrele despre fotbaliștii care au învins Ucraina (3-0), au remizat cu Slovacia (1-1) și au fost bătuți de Belgia (0-2) și de Olanda (0-3):
*15 dintre ei sunt, în continuare, la cluburile la care erau și înainte de Euro 2024: Târnovanu, Rațiu, Drăgușin, Nedelcearu, Bancu, Mogoș, Racovițan, Marius Marin, Olaru, Stanciu, Sorescu, Șut, Mihăilă, Man, Bîrligea.
*4 jucători au făcut chiar un pas înapoi din punct de vedere fotbalistic, după Campionatul European: Niță, Horațiu Moldovan, Ianis Hagi, Pușcaș.
*4 jucători au reușit, într-adevăr, transferuri la echipe mai bune în această vară: Rus, Răzvan Marin, Alibec, Drăguș.
E nevoie de o precizare legată de fotbaliștii aflați în această ultima categorie: trei dintre ei, Adrian Rus, Alibec și Drăguș, erau la un nivel fotbalistic foarte scăzut – e suficient să ne amintim că Alibec a retrogradat în Qatar de pe ultimul loc! – și saltul profesional de după Euro 2024 a venit pentru simplul motiv că era foarte greu ca acești băieți să ajungă și mai jos!
Marile noastre vedete nu joacă
Dacă aprofundăm situația acestui debut de sezon, dăm și de alte situații care ar trebui să ne pună pe gânduri. În primul rând, marile noastre vedete nu joacă la cluburile lor.
*Radu Drăgușin are zero minute la Tottenham după primele două etape din Premier League.
*Andrei Rațiu a început ca titular, la Rayo Vallecano, apoi s-a accidentat, iar în ultima rundă, deși apt din punct de vedere fizic, a rămas pe banca de rezerve.
*Alexandru Cicâldău e o povară la Galatasaray care se chinuiește să scape de el, după ce a comis greșeala de a-l cumpăra de la Universitatea Craiova, în 2021, pentru 6,5 milioane de euro. După un singur sezon modest la Istanbul, mijlocașul a fost trimis, pe rând, la Ittihad Kalba (Emirate) și Konyaspor (Turcia). Acum, s-a vehiculat că poate ajunge la Westerlo (Belgia), însă mutarea nu s-a oficializat, deocamdată.
*Ianis Hagi necesită un articol separat, la ce scandal a declanșat tatăl său pentru că mijlocașul nu mai e dorit la Rangers. E suficient să oferim însă concluzia celor de la Ibrox Noise, ca să ne dăm seama cum apucăturile românești, cu promovarea copilului de către un părinte agresiv și subiectiv, sunt condamnate în străinătate. „Hagi și tatăl său au lansat un atac asupra clubului și împotriva managerului Philipe Clement. Acesta e un alt incident în care se vede că jucătorul se consideră a fi deasupra clubului, mai bun decât echipa și mai important decât managerul clubului. Hagi și tatăl său formează un cuplu toxic și e nevoie de îndepărtarea lor de la Rangers“, au scris cei de la Ibrox Noise.
Repetăm aceeași greșeală
Nu e prima dată când România se entuziasmează prea mult, după un rezultat fotbalistic peste așteptări. Fix la fel s-a întâmplat și după Europeanul Under 21 din 2019, când tricolorii mici, pregătiți de Mirel Rădoi, au atins semifinalele. Și atunci s-a vorbit obsesiv despre nașterea unei generații care va schimba fața fotbalului românesc și despre faptul că marile cluburi vor face coadă pentru a-i transfera pe alde Ianis Hagi, Pușcaș și Andrei Radu.
La vremea respectivă, singurul care a îndrăznit să potolească acest entuziasm nejustificat a fost Răzvan Lucescu: „Nu, generaţia asta nu poate fi salvarea fotbalului românesc. E doar o speranţă, o situaţie de moment. Cum noi nu suntem în măsură de a avea performanţe cu echipele de club, cu echipa naţională mare, ne legăm foarte tare de aceasta naţională de tineret. Dar naţionala de tineret nu înseamnă fotbalul românesc. După acest turneu, fiecare jucător o va lua pe un drum. Poate fi dusă aceasta naţională, toată, la naţionala mare şi poate obţine rezultate la nivelul naţionalelor mari? Nu! A, că dintre aceşti jucători, 5-6 vor forma un grup puternic şi poate că acest grup poate aduce calificări echipei naţionale, da. Asta se poate întâmpla“.
Auzind ce a spus Lucescu jr, Hagi, în stilul său caracteristic, l-a călcat în picioare, deranjat că generația din care face parte fiul său nu e ridicată în slăvi: „Răzvan a greşit când a spus că o să rămână 5-6 jucători. Să se ducă să ia lecţii de la taică-su, să-i explice cum se construieşte o generaţie. Să se ducă în Grecia, la pistolarul lui de acolo (n.r. – aluzie la patronul de la PAOK, Ivan Savvidis, care a intrat pe teren după un meci, cu pistolul la vedere). A greşit faţă de aceşti copii“.
Ulterior, timpul ne-a arătat cine a avut dreptate în această dispută privind generația de la U21. Cu jucătorii care au atins semifinalele la Europeanul din 2019, România a fost strivită de Coreea de Sud la Jocurile Olimpice de la Tokyo (0-4), iar naționala mare, până să obțină calificarea la Euro 2024, a ratat tot ce era de ratat: Euro 2020 și Mondialul din 2022.
*Răzvan Lucescu antrenor PAOK Salonic: Euro 2024? Un moment de speranță și atât. Am lăsat o impresie bună în Europa. Rămân însă la părerea că ne lipsesc acea mentalitate de încredere totală și capacitatea de a te lupta în condiții dificile.