Răzvan Lucescu nu se leapădă de omul lui Vladimir Putin. Legăturile periculoase ale patronului-pistolar Ivan Savvidis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Lucescu, 55 de ani, a fost suspendat ieri de Comisia de Disciplină din Grecia pentru următoarele patru luni, perioadă în care are interzis să stea pe banca echipei sale și să calce la vestiare la pauza meciurilor, iar situația se traduce printr-un sezon agonizant pentru trupa „alb-negrilor”.

Ivan Savvidis, în acțiune în 2018
Ivan Savvidis, în acțiune în 2018

Lucescu jr. nu ia în calcul plecarea din Grecia, în condițiile în care comunicarea cu echipa va fi grea pe timpul partidelor.

„Sunt legat de patron”

Sancțiunea mai tare l-a întărâtat să se bată pe mai departe cu forțele Atenei. Tehnicianul susține că nu-l poate lăsa la greu pe controversatul patron rus Ivan Savvidis, în fața căruia a decis să ridice un zid de protecție.

Sunt prea implicat și pătruns emoțional acolo, prea legat de această echipă, de ceea ce înseamnă PAOK, de suporteri. S-a creat o conexiune foarte profundă. Sunt legat și de patron.

Și cred că am știut întotdeauna, împreună, să mergem împotriva acestor dificultăți și să le dăm o bucurie imensă celor din Salonic. Un campionat câștigat cu PAOK echivalează cu 10-12 câștigate de o echipă din Atena, care întotdeauna va avea protecție”, a declarat Răzvan Lucescu.

Antrenorul l-a susținut și după ce a intrat cu pistolul pe teren

Un eveniment consumat în 2018 l-a arătat pe patronul Ivan Savvidis în toată sălbăticia lui. Ca un mafiot veritabil, șeful de la PAOK a intrat pe teren cu un pistol la brâu uluind fotbalul mondial. Rusul s-a enervat și a contestat o decizie a arbitrilor, după un gol anulat pe motiv de ofsaid lui Fernando Varela în minutul 90 al jocului cu AEK Atena. El i-ar fi spus arbitrului: „Ești mort”!

La TAS, PAOK a pierdut cu 0-3 la „masa verde” partida cu AEK Atena, la fel cum s-a întâmplat şi cu meciul cu Olympiakos, disputat anterior. Pe lângă această sancţiune, echipa antrenată pe atunci tot de Răzvan Lucescu a fost penalizată cu 3 puncte şi cu alte două puncte în stagiunea viitoare.

De asemenea, PAOK a disputat ultimele 3 meciuri de pe teren propriu fără suporteri, iar patronul-pistolar Ivan Savvidis a fost interzis pe stadioanele din Grecia timp de 3 ani.

Răzvan Lucescu nu doar că nu s-a lepădat de Ivan Savvidis, refuzând să-i incrimineze gestul, dar chiar i-a găsit scuze. „Sunt sută la sută alături de patronul meu. Este un gest de frustrare, de disperare. Pot spune de ce a ajuns să reacționeze astfel. A investit sute de milioane de euro și ar fi vrut ca echipa lui să fie lăsată să joace pe teren. Mi-e greu să spune ce voi face de la vară. Sunt legat pentru un an. Rămâne de văzut ce își dorește și PAOK în viitor”, preciza acum șase ani Lucescu jr.

Afaceristul de origine rusă a lui PAOK era, la un moment dat, unul dintre cei mai bogați 30 de ruși, membru în Parlamentul rus și un apropiat al președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Costin Lazăr, fost jucător la PAOK, l-a descris pe rus. „E foarte ambițios și are foarte mulți bani, a cumpărat tot pe acolo, prin Salonic. De fapt, rușii au cucerit tot acolo, cu afacerile, sunt puternici. El stă mai mult în Rusia, dar când are ceva de spus, face conferințe online și stai pe scaun și te uiți, nu zici nimic”.

Fostul soldat conduce echipa din 2012

Ivan Savvidis, patron la PAOK din 2012, e un oligarh rus de origine greacă, născut într-un sat grecesc din Georgia. Fost soldat în armata sovietică, Savvidis a fost directorul general al fabricii CJSC Donskoy Tabak, cel mai mare producător de tutun din Rusia. Fabrica a trecut în proprietatea lui Savvidis la începutul anilor ’90, după privatizarea acesteia. Între timp, el a mai cumpărat și alte fabrici de tutun și s-a extins la trusturi media din Grecia și afaceri cu băuturi răcoritoare.

Averea lui Savvidis a explodat în anii ’90, când acesta s-a implicat și în politică. Forbes l-a inclus în top 30 cei mai bogați oligarhi ruși, iar Savvidis este bănuit de legături strânse cu Vladimir Putin. 

Savvidis, premiat de Putin
Savvidis, premiat de Putin

Americanii au tras semnalul de alarmă

El şi-a făcut averea în Rusia, însă a investit o mare parte din ea în Grecia. Oficial, Savvidis are o avere de 510 milioane de euro, dar e bănuit că are mult mai mulţi bani în realitate. El a investit mai mult de 500 de milioane de euro în afaceri din Grecia şi a ajuns în conflict cu Uniunea Europeană.

Ambasadorul Statelor Unite a tras un semnal de alarmă public în Grecia, spunând că Savvidis este omul trimis de Putin pentru a servi agendei de la Moscova. Pe lângă încercarea de divizare a partidului de centru-dreapta „Noua Democraţie” prin mită, Savvidis a fost acuzat de UE că a cumpărat portul din Salonic în mod special pentru a bloca accesul navelor NATO în zona din Balcani, zonă de influenţă disputată intens de Rusia şi SUA, scrie the-american-interest.com.

Ivan Savvidis a stat în umbră până când a devenit patronul lui PAOK, însă el a devenit faimos şi pentru gesturile sale filantropice. A donat milioane de euro pentru călugarii de la Muntele Athos.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite