Cristiano Ronaldo caută angajați pentru hotel: contract permanent, salarii atractive și 50 de zile de concediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă fotbal, Cristiano Ronaldo are grijă și de afacerile sale, printre care mai multe hoteluri. Companiile pe care le deține caută angajați, cărora le oferă salarii atractive, dar și facilități.

Cristiano Ronaldo deține hoteluri la Madrid și Lisabona. Foto ABC
Cristiano Ronaldo deține hoteluri la Madrid și Lisabona. Foto ABC

La hotelul Pestana CR7 din Madrid, de 4 stele, în funcție de post, cei care vor ajunge să lucreze pentru Cristiano Ronaldo vor avea un salariu lunar de cel puțin 2.000 de euro, program de 40 de ore pe săptămână, bonuri de masă în valoare de 100 de euro, card de restaurant de 100 euro pe lună, reduceri de 25% în restaurante și baruri, asigurare medicală și nu mai puțin de 50 de zile de concediu pe an, 30 obligatorii și 20 suplimentare, notează AS.com.

Cei care aplică pentru posturile de recepționer, ospătar, barman și portar trebuie să cunoască limba engleză, să aibă o calificare în domeniul pe care-l aleg și experiență de peste un an. Salariile oferite de Hotel Pestana CR7 sunt de 28.000-30.000 euro pe an pentru un director de recepție, 25.000 euro pentru un ospătar sau un barman și 23.000 euro pentru un portar.

Cristiano Ronaldo este singurul jucător din istorie care a trecut de bariera a 900 de goluri marcate în carieră. El a înscris și vineri, din penalty, în partida câștigată de Al Nassr cu 2-0 în fața lui Al Wahda.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite