Dragonii cuceresc HBO. Premiera „House of the Dragon“, cea mai vizionată din istoria postului

0
0

Noul serial difuzat de HBO și HBO Max se bucură de un succes uriaș și a stabilit un record de audiență. Serialul este un prequel al producției „Game of Thrones“.

Serialul este Bazat pe cartea „Fire & Blood“, scrisă de George R.R. Martin FOTO HBO
Serialul este Bazat pe cartea „Fire & Blood“, scrisă de George R.R. Martin FOTO HBO

„Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ a fost un fenomen de televiziune, iar „House of the Dragon“ promite să fie chiar mai mult. Noul serial HBO, a cărui acțiune are loc cu 200 de ani înainte de întâmplările din „Game of Thrones“, a atras, în seara premierei, aproape 10 milioane de telespectatori pe toate platformele din Statele Unite, potrivit HBO. Aceasta este cel mai mare rating pentru premiera unui serial al postului.

Primul episod din „House of the Dragon“ a depășit cu mult audiența primului episod din „Game of Thrones“ (2,3 milioane de telespectatori, în 2011), însă, este încă departe de ratingul maxim al acestuia (19,3 milioane de spectatori pentru ultimul episod, difuzat în 2019).

Serialul „House of the Dragon“ a trezit un interes uriaș în rândul telespectatorilor, care au „asaltat“ HBO la difuzarea primului episod, duminică, iar platforma a avut probleme tehnice, fiind indisponizbilă pentru mii de abonați.

Din cauza numărului mare de accesări, platforma HBO Max nu a funcționat corespunzător, astfel că o parte dintre abonați (câteva mii de persoane) nu au putut urmări primul episod. Utilizatorii au postat numeroase mesaje pe Twitter, unde au semnalat problemele tehnice.

Bazat pe o carte scrisă de George R.R. Martin

„House of the Dragon“ este unul dintre cele mai așteptate seriale din acest an. Bazată pe cartea „Fire & Blood“/„Foc şi sânge“, scrisă de George R.R. Martin, seria de 10 episoade spune povestea Casei Targaryen. Din distribuţie fac parte: Paddy Considine, Matt Smith, Olivia Cooke, Emma D’Arcy, Steve Toussaint, Eve Best, Sonoya Mizuno, Fabien Frankel şi Rhys Ifans.

Paddy Considine este regele Viserys Targaryen, ales de lorzii din Westeros la conducerea regatului, ca urmaş al regelui Jaehaerys Targaryen, la Marele Consiliu de la Harrenhal. Un om blând, cald şi decent, Viserys vrea să ducă mai departe moştenirea bunicului său. Însă, nu întotdeauna oamenii buni se pot dovedi şi regi mari.

Matt Smith este prinţul Daemon Targaryen, fratele mai mic al regelui Viserys şi moştenitor al tronului. Inegalabil luptător şi călăreţ de dragoni, Daemon are adevăratul sânge de dragon. Dar se spune că atunci când se naşte un Targaryen, zeii dau cu banul.

Olivia Cooke este Alicent Hightower, fiica lui Otto Hightower, Mâna Regelui, şi cea mai plăcută femeie din cele Şapte Regate. A crescut la Red Keep, aproape de rege şi cercul său intim, şi dovedeşte nu doar o eleganţă aparte, ci şi o perspicacitate politică de invidiat.

Emma D’Arcy este Prinţesa Rhaenyra Targaryen, primul copil al regelui, cu sânge pur Valyrian, călăreaţă de dragoni. Mulţi ar spune că Rhaenyra s-a născut cu toate avantajele din lume, însă nu s-a născut bărbat.

TV


Ultimele știri
Cele mai citite