Un medicament din două, vândut în farmacii, se eliberează fără reţetă

Un medicament din
două, vândut în farmacii, se eliberează fără reţetă

Medicamentele împotriva răcelilor sunt în topul vânzărilor

Pe piaţa europeană există mai mulu de 200 de ingrediente farmaceutice active disponibile fără prescripţie medicală în Europa, potrivit datelor AESGP Association of the European Self-Care Industry – AESGP – pe 2018.

Ştiri pe aceeaşi temă

Afecţiunile care pot fi gestionate cu ajutorul produselor ce se eliberează fără prescripţie medicală, respectiv OTC-uri sau medicamente fără reţetă, suplimente alimentare şi dispozitive medicale pentru îngrijire personală,  includ de obicei alergii, afecţiuni gastrointestinale, tăieturi, muşcături şi erupţii cutanate, tuse şi răceală, diferite tipuri de durere şi multe altele. Alergiile, durerile de cap şi răcelile sunt cele mai răspândite afecţiuni comune în întreaga lume, 97% din populaţie suferind cel puţin o dată în ultimul an de cel puţin una dintre acestea.

„O atenţie sporită ar trebui acordată îngrijirii personale în sezonul rece, când sistemul nostru imunitar devine mult mai vulnerabil în faţa răcelilor, gripei sau virozelor. Temperaturile scăzute de afară, frigul, trecerea bruscă de la cald la rece şi chiar scurtarea zilei sunt ingredientele perfecte care pot duce la dezvoltarea afecţiunilor respiratorii. Riscul de a ne îmbolnăvi creşte şi pe măsură ce petrecem mai mult timp în încăperile închise, alături de alte persoane care ar putea fi contagioase. Dacă simptomele nu ne pun viaţa în pericol, ne putem trata responsabil şi acasă. Pentru acest lucru, este extrem de important să ne informăm corect, din surse avizate, o sursă valoroasă de informare fiind chiar farmacistul,” declară Nicoleta Radu, farmacist, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România.

În cursul unui an, adulţii pot avea de la 2 până la 4 episoade de răceală, în timp ce copiii pot răci de la 6 până la 12 ori pe an. De altfel, răceala este una dintre afecţiunile comune pentru care s-au achiziţionat cele mai multe produse fără reţetă la pe parcursul anului trecut în întreaga lume, urmată îndeaproape de durerea de cap şi de tuse.

Automedicaţia responsabilă, bazată pe informare corectă, poate reprezenta o opţiune eficientă de îngrijire a sănătăţii. Aceasta ar aduce beneficii atât pentru consumatori şi pacienţi, cât şi pentru personalul medical şi pentru întregul sistem de sănătate.

„Este foarte important ca utilizatorii acestor produse să citească de fiecare dată informaţiile din prospectul, respectiv de pe ambalajul sau de pe eticheta acestora, chiar dacă le-au mai folosit şi cu altă ocazie. De aici pot afla în ce categorie se încadrează produsele utilizate, care sunt substanţele din compoziţia acestora, care sunt indicaţiile de administrare sau utilizare, precum posibilele reacţii adverse ale acestora”, precizează într-un comunicat Diana Mereu, director executiv RASCI.

În 2018, 8,5 miliarde de cutii de medicamente fără reţetă şi 1,2 miliarde de cutii de minerale şi vitamine au fost achiziţionate de europeni, cu scopul de a-şi îmbunătăţi sănătatea şi pentru a-şi menţine bunăstarea.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: