Sărăcia nu scuză lipsa empatiei şi nici lipsa de viziune în privinţa accesului la inovaţie în medicină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am avut şansa de a discuta despre medicina personalizată şi despre accesul la inovaţia în medicină, în ţările din Centrul şi Estul Europei, într-o sesiune specială despre medicina personalizată, organizată la sfârşitul săptâmânii trecute, la New York, în săptămâna celei de-a 71-a Adunare Generală ONU

4 idei pe care am construit speech-ul pe care l-am avut cu acest prilej:

1. Aici, la Organizaţia Naţiunile Unite, în anul 1948, a fost adoptată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care la articolul 25 afirmă explicit dreptul la sănătate al fiecăruia dintre noi. Toţi oamenii au acelaşi drept de a-şi păstra şi de a-şi recăpăta sănătatea, oriunde ar trăi în această lume, în conformitate cu standardele ştiinţifice ale momentului. Nu ne putem împărţi, pe criterii financiare sau de altă natură, în cetăţeni şi pacienţi de prima mâna, de mâna a doua, a treia şi aşa mai departe. Şi, în funcţie de categorie, să primim acces diferit la mijloacele de prevenţie, diagnostic şi tratament

2. Dacă nu vom fi preocupaţi, ca societate, să asigurăm accesul continuu şi egal al oamenilor la inovaţia în medicină, nu doar că vom contribui la încălcarea acestui drept fundamental la sănătate, dar vom face ca efortul cercetătorilor, care uneori zeci de ani lucrează pentru a dezvolta un nou medicament sau test diagnostic, să fie devalorizată, aproape inutilă. 

3. Guvernanţii din centrul şi estul Europei invocă adesea lipsa resurselor financiare pentru a justifica nivelul scăzut de performanţă a sistemului de sănătate. Doar că sărăcia nu scuză lipsa empatiei, fără de care nu este posibilă obţinerea rezultatelor maximale în sănătate, după cum sărăcia nu poate justifica interesul scăzut pentru promovarea inovaţiei în toate domeniile medicinei

4. Medicina personalizată este un domeniu în plină expansiune care promite să adapteze intervenţiile preventive şi terapeutice la structura genetică, la factorii de mediu şi la stilul de viaţă al fiecăruia dintre noi. Noile tehnologii, de la next-generation sequencing la telefoanele mobile, sunt într-o dezvoltare exponenţială şi oferă o perspectivă unică în istoria dezvoltării umanităţii, pentru atingerea obiectivului de a asigura prevenţia şi tratamentul potrivit, pentru pacientul potrivit, la momentul potrivit, de prima dată

---------------Context-----------------

Reuniunea consacrată medicinei personalizate a avut loc în cadrul temei “Ştiinţă pentru Dezvoltare” şi a avut printre speakeri nume sonore din domeniul medicinei momentului: David Byrne, fost comisar european pentru sănătate şi co-preşedinte al Alianţei Europene de Medicină Personalizată (EAPM), Edward Abrahams, preşedinte al Coaliţiei pentru Medicină Personalizată din SUA, profesorul Gordon McVie, expert în oncologie la Institutul European de Oncologie din Milano şi co-preşedinte EAPM, Denis Horgan, director executiv al Alianţei Europene de Medicină Personalizată. 

Acestora li s-au adăugat, printre alţii, reprezentanta Agenţiei Europene a Medicamentului, Marisa Papaluca, decanii universităţilor de medicină din Belfast şi Graz, precum şi reprezentanţi ai unor companii inovatoare în domeniul medicinei personalizate, precum Illumina (prin Alexander Dickinson, vicepreşedinte pentru iniţiative strategice) şi Intel (prin K. Paranjape, manager general al diviziei Life Sciences and Analytics, Health Strategy and Solutions Group). 

Ideea accesului la inovaţie a fost întărită şi de fostul comisar european David Byrne, care a afirmat în cadrul simpozionului că “accesul la tratamente inovative este una dintre cele mai importante teme pe care trebuie să o abordăm, la scară globală. Trebuie să creăm, prin reglementări ferme, un mediu prietenos care să asigure accesul rapid al pacienţilor din întreaga lume la medicamente de ultimă generaţie, care-şi demonstrează valoarea terapeutică”. 

Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă, în raportul “Promovarea inovaţiei şi a accesului la noile tehnologii în sănătate”, lansat cu acest prilej, că “în ciuda progreselor semnificative, milioane de oameni continuă să sufere şi să moară din cauza unor boli tratabile, ca urmare a accesului deficitar la tehnologiile medicale”. 

Articolul a apărut şi pe blogul personal, www.mariusgeanta.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite