Ministrul Bănicioiu vrea să crească veniturile medicilor. Un „proiect de proiect“ de lege a fost înaintat parlamentarilor pentru consultare

Ne punem întrebarea – ce doreşte în fapt Ministerul Sănătăţii cu acest proiect?

Conform Hotnews.ro Ministerul Sănătăţii face un pas înainte pe calea abordării veniturilor necorespunzătoare ale personalului medical. Promisiunile privind acest proiect de lege sunt vechi, de mai mult de 12 luni. O vorbă de duh spune că nimeni nu poate atinge un obiectiv pe care nu-l are iar Ministerul Sănătăţii aduce o dovadă în plus în această privinţă, abordarea privind acest subiect fiind, în opinia mea una profund eronată.

Iată principalele modificări pe care le propune Ministerul Sănătăţii:

·         personalul medical va putea lucra după program, în regim privat, în acelaşi spital;

·         tarifele practicate pentru pacienţii privaţi sunt stabilite de personalul medical;

·         spitalul va închiria infrastructura (sălile de operaţii, aparatura si saloanele) si va primi pentru aceasta o suma care nu va fi mai mica decât cea stabilit prin ordin de ministrul sănătăţii;

·         15% din încasări vor fi destinate acoperirii consumabilelor folosite iar 85% sunt destinate salarizării personalului care lucrează in regim privat;

·         medicilor li se garantează prin lege posibilitatea de a lucra maxim 2 luni pe an in străinătate in condiţiile conservării postului (salariului si concediului de odihna).

Ne punem întrebarea – ce doreşte în fapt Ministerul Sănătăţii cu acest proiect?

· Doreşte să ofere medicilor chirurgi (şi numai lor) posibilitatea de a lucra în plus, peste programul de lucru normal? Premisa este greşită. Au această posibilitate şi acum! Mulţi o fac, pentru completarea veniturilor însă cu un cost prea mare, sacrificându-şi sănătatea şi adesea familia. Medicii din România se numără printre cei mai uzaţi fizic din Europa, încălcând în mod constant prevederile Directivei UE privind timpul de muncă. Cei care doresc cu adevărat să lucreze suplimentar pot s-o facă în regim privat, numărul spitalelor private explodând practic în ultimii 5 ani! Va rezolva o asemenea soluţie problema luării în gestiune privata de facto a spitalului, aşa cum s-a demonstrat negru pe alb la spitalul de Arşi din Bucureşti (apropo, se pare că lucrurile s-au rezolvat şi acolo, prin mijloace specifice României? Medicii cei mai căutaţi sunt, de regula şefii de secţie. Aceştia însă au incompatibilităţi stabilite prin lege şi vor fi astfel excluşi din prevederile acestui act normativ. Mă întreb câtă bunăvoinţă vor avea faţă de subalternii lor care vor lucra în regim privat, după program? Eu unul nu aş avea curajul să mă dau pe mâna unui chirurg care a stat în sala de la 8 la 15 ”la stat” pentru a fi operat de la 15 la 20 ”la privat”! Cine crede că este posibil aşa ceva, nu a intrat într-o sală de operaţie!

 ·  Am fi putut crede că iniţiatorii doresc să rentabilizeze infrastructura nefolosită, care va fi închiriată la tarife minime stabilite de Ministerul Sănătăţii. Am reale limite în a înţelege cum se va putea închiria un pat de spital fără a-l scoate din circuitul celor destinate asiguraţilor şi negociate cu CNAS. Cine va asigura gestiunea sălii de operaţie care funcţionează dimineaţa “la stat” şi seara “la privat”? Nu înţeleg, cu ce drept stabileşte Ministerul Sănătăţii tarifele de închiriere pentru o infrastructură care se găseşte în proprietatea şi administrarea autorităţilor locale! Este de-a dreptul spectacular faptul că Ministerul Sănătăţii s-a şi gândit la procentul care va reveni personalului şi cât spitalului, pentru consumabile: 85% şi respectiv 15%. Consumabilele şi medicamentele diferă de la caz la caz. Cine îl va opri pe medic să declare că intervenţia cu pricina are un tarif insignifiant, de 100 de lei, de ex. urmând să ”dea” spitalului numai 15 lei pentru consumabile?! A stabili o cotă procentuală din tarife liber stabilite de medici de 15% din suma încasată nu are cum să reflecte consumurile reale. Cred că o minimă consultare cu un manager de spital privat, de stat, sau de butic de scara blocului ar fi fost de ajuns pentru a preveni apariţia unei asemenea prevederi într-o lege. De un minim bun simţ ar fi ca nota de plată să cuprindă separat consumabilele, parafarmaceuticele, investigaţiile etc fiecare în parte, precum şi medicamentele utilizate pe parcursul intervenţiei şi internării în spital. Îmi pun întrebarea, cum am putea preîntâmpina furtul de astfel de medicamente şi materiale sanitare în condiţiile în care se face o închiriere temporară a unor facilităţi care în cursul dimineţii se vor folosi în relaţie cu CNAS? Mi-am exprimat şi în trecut opinia că acele spaţii sau facilităţi excedentare ale unui spital ar putea fi închiriate însă o asemenea soluţie ar fi destinată rentabilizării spitalului şi utilizării într-un mod total separat de restul unităţii. Închirierea sălilor de operaţii după ora 15 mi se pare irealizabila şi neadecvată.

·         În absenţa textului propriu zis al proiectului de proiect de lege (pentru că a sesiza comisia de sănătate cu un proiect înainte de al înregistra denotă că ne aflăm încă în faţa unui draft) nu voi comenta truisme (pacientul are dreptul să-şi aleagă medicul, va primi toate medicamentele, va beneficia de rezerve cu un confort sporit).

·         Este spectaculoasă propunerea ca medicii din spitalul de stat aflat în relaţia cu CNAS (al căror salariu este inclus în calculul tarifelor stabilite în cadrul sistemului de asigurări) să aibă dreptul de a lucra în străinătate 2 luni pe an, păstrându-şi postul! Mă întreb cui ar folosi o asemenea prevedere? Pacienţilor români, spitalului? Celor care vor să meargă să dea o probă de lucru în străinătate? De ce nu îşi schimbă medicii în cauză contractul într-unul de PFA şi să ofere spitalului serviciile oricând vrea şi mai ales când are spitalul nevoie?  

În calitate de expert al Societăţii Academice din România mi s-a oferit posibilitatea de a-mi exprima opiniile asupra unei alte forme a proiectului de lege. Deoarece mi s-a cerut doar să semnalez ce nu mi se părea a fi în regulă cu acea formă, m-am abţinut la a face şi sugestii. Constat că majoritatea criticilor au fost luate în considerare, ele ne mai regăsindu-se printre noile propuneri.

Rămân problemele de fond:

·         care sunt beneficiile aduse de acest proiect populaţiei asigurate în regim public?

·         oferă acest proiect o garanţie în plus ca pacientul asigurat la stat primeşte în totalitate îngrijirile şi tratamentele garantate?

·         cum facem ca să diminuăm fenomenul plăţilor informale (50% din pacienţi se simt nevoiţi să apeleze la astfel de forme de stimulare a personalului medical, după ultima cercetare sociologică efectuată în domeniu)?

·         cum facem să sporim veniturile personalului medical altfel decât prin spăgi?

·         va diminua corupţia din sistemul medical acest proiect de lege, odată aprobat,?

·         cum facem să creştem veniturile spitalului în mod semnificativ?

·         cum facem loc asigurărilor private?

·         cum introducem elemente de concurenţă între cele două sisteme de asigurări de sănătate?

·         cum facem să asigurăm o complementaritate între ele?

Încercând să găsească drept rezolvare la salariile inadecvate ale personalului medical oferirea posibilităţii de a lucra peste program, pe care o are şi în prezent, Ministerul Sănătăţii îşi dovedeşte limitele în a găsi soluţii viabile la întrebările de mai sus

În data de 26 februarie 2015 Societatea Academică din România va lansa raportul sau anual, în care a fost alocat un capitol şi subiectului: „Ce putem face pentru a opri exodul medical”. Cei interesaţi vor putea găsi măsuri care vizează în special posibilităţile de a creşte veniturile oficiale ale personalului medical în timpul de lucru legal, în condiţii de austeritate bugetară, fără o creştere a bugetului alocat spitalelor (cel puţin într-o primă etapă). Spre deosebire de proiectul de lege luat în discuţie, materialul  pe care-l vom prezenta este doar o paletă de opţiuni aflate la dispoziţia Ministrului Sănătăţii, complet ignorate în prezent şi care nu se regăsesc printre cele evocate în proiectul amintit. O serie din întrebările de mai sus îşi pot găsi eventuale răspunsuri în raportul menţionat.

Îmi exprim doar speranţa ca măcar câteva dintre ele vor fi luate în considerare atunci când Ministerul Sănătăţii va decide să şi depună efectiv un proiect de lege spre dezbaterea Parlamentului.

Cum însă puterea de a decide asupra viitorului nostru se află în mâna executivului şi a Parlamentului şi nu a societăţii civile, nu pot decât să sper ca proiectul Ministerul Sănătăţii este unul bun şi ca majoritatea criticilor mele sunt neavenite.

PS: Au trecut 63 de zile de când SAR împreună cu numeroase ONG din domeniul protecţiei drepturilor omului şi a pacienţilor au înaintat Ministrului Sănătăţii o propunere de ordin de ministru, pentru a fi pusă în dezbatere publică. Prin acest ordin s-ar materializeza dreptul persoanelor internate, prevăzut de lege dar ignorat, de a permite unui membru al familiei sale accesul la datele de sănătate personale înscrise în foaia de observaţie.

Lipsa de răspuns a ministrului Bănicioiu, pe care echipa sa de PR a încercat să-l promoveze cu supranumele de „ministrul uman” dovedeşte goliciunea imaginii raportate la fapte. Aşa cum am promis, în orice intervenţie publică voi contoriza numărul de zile de lipsă de reacţie din partea domnului ministru.