China susţine că, din aprilie, va începe testarea vaccinurilor contra noului coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorii din China caută un vaccin împotriva noului coronavirus din Wuhan
Cercetătorii din China caută un vaccin împotriva noului coronavirus din Wuhan

Testările clinice ar putea începe la finalul lunii aprilie, la aproape şase luni de la debutul epidemiei,  potrivit autorităţilor chineze. Cercetători din întreaga lume caută tratamente pentru combaterea bolilor produse de Covid-19.

Până acum, 75.000 de persoane au fost infectate în China, dintre care 2.200 au decedat.  În restul lumii, 11 decese şi 1.100 de cazuri de infecţie au fost înregistrate în aproximativ 25 de state, potrivit agerpres.ro.
„Mai multe echipe de cercetători apelează la diferite tehnici pentru producerea unui potenţial vaccin. Primul va face obiectul unor studii clinice la sfârşitul lunii aprilie “, a spus Xu Nanping, viceministru al Ştiinţei şi Tehnologiei.

Cercetătorii chinezi utilizează mai multe procedee pentru punerea la punct a unui vaccin, a declarat Zeng Yixin, director adjunct al Comisiei Naţionale de Sănătate. Printre aceste metode se numără utilizarea unui coronavirus inactivat, utilizarea ingineriei genetice pentru a produce proteine care acţionează ca antigen, sau modificarea vaccinurilor antigripale, a detaliat Zeng.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a estimat marţi că este nevoie de cel puţin un an pentru obţinerea unui produs utilizabil pe scară largă.




 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite