Bayer trebuie să plătească despăgubiri de 2 miliarde de dolari în SUA. Care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un juriu din California a decis ca Bayer să plătească despăgubiri de 2 miliarde de dolari unui cuplu care acuză că erbicidul Roundup, bazat pe glifosat, i-a îmbolnăvit de cancer.

Aceasta este cea mai mare sumă stabilită până acum de o instanţă americană împotriva grupului german, în litigiile legate de produsul fabricat de divizia Monsanto.

Este probabil ca nivelul despăgubirilor să fie redus din cauza unei decizii a Curţii Supreme a Statelor Unite, care limitează raportul dintre daunele punitive la cele compensatorii la 9 la 1.

Juriul a decis un nivel de 2 miliarde de dolari pentru daunele punitive şi de 55 de milioane de dolari pentru daunele compensatorii.

Este al treilea verdict consecutiv al unui juriu împotriva companiei în aceste litigii.

Bayer a cumpărat producătorul american de erbicide Monsanto în 2018, pentru 63 de miliarde de dolari. Cele două verdicte anterioare ale unor jurii au avut loc tot în California, unul la un tribunal statal şi unul la un tribunal federal.

Juriul de la Curtea Superioară din ţinutul Alameda, din Oakland, a decis luni că Bayer este răspunzătoare de limfomul non-Hodgkin de care s-au îmbolnăvit Alva şi Alberta Pilliod, a declarat un purtător de cuvânt al cuplului.

Juriul i-a acordat compensaţii de 18 milioane de dolari şi daune punitive de 1 miliard de dolari lui Alva Pilliod şi compensaţii de 37 de milioane de dolari şi daune punitive de 1 miliard de dolari soţiei sale, Alberta Pilliod.

„Compania nu a informat în privinţa riscurilor“

Potrivit juriului, Roundup a fost conceput greşit, compania nu a informat în privinţa riscurilor cancerigene şi a acţionat cu neglijenţă.

Grupul german producător de chimicale are peste 13.400 de procese legate de riscul de cancer al erbicidului.

Următorul proces cu juriu în litigiile legate de glifosat este programat în august, la un tribunal statal din Missouri, acesta urmând să fie primul juriu din afara Califroniei care va audia un caz referitor la erbicidul Roundup. Procesul va avea loc în ţinutul St. Louis, unde se află fostul sediu central al Monsanto.

Bayer: Decizia este „exagerată şi nejustificată“

Bayer şi-a exprimat dezamăgirea într-un comunicat, considerând decizia „exagerată şi nejustificată“.

Potrivit companiei, Alva şi Alberta Pilliod au un lung istoric de afecţiuni cunoscute ca factori de risc substanţiali pentru limfomul non-Hodgkin.

Bayer a mai susţinut că studii efectuate pe parcursul a zeci de ani de către companie şi cercetători independenţi au arătat că glifosatul şi Roundup sunt sigure pentru utilizare. Bayer a făcut referire şi la mai multe autorităţi de reglementare din lume care au constatat că glifosatul nu este cancerigen pentru oameni.

O investigaţie efectuată de Reuters a descoperit că Agenţia Internaţională pentru Cercetări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a eliminat expresia „necancerigen“ din constatările sale, care intra în contradicţie cu concluzia finală că produsul provoacă probabil cancer.

Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA, Agenţia Europeană pentru Chimicale şi alte autorităţi de reglementare au constatat că este improbabil ca glifosatul să provoace cancer la oameni.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite