Un vaccin injectat în piele ar putea întârzia apariţia maladiei Alzheimer. Cât de aproape sunt cercetătorii de o asemenea soluţie

Un vaccin injectat
în piele ar putea întârzia apariţia maladiei Alzheimer. Cât de
aproape sunt cercetătorii de o asemenea soluţie

Acumularea unor proteine toxice în creier duce la apariţia maladiei Alzheimer

O echipă de cercetători americani a reuşit să prevină acumularea în creier a proteinelor toxice care determină apariţia maladiei Alzheimer. Testele au fost efectuate până acum pe şoarecii de laborator, dar în curând ar putea fi testat pe oameni, potrivit RTE.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noul vaccin conţine ADN care codifică un segment al blocului de construcţie al proteinei beta-amiloid. În cadrul cercetării, vaccinul a declanşat un răspuns imun care nu numai că a condus la o reducere cu 40% a formării beta-amiloidului, dar şi la reducerea formării proteinei tau cu 50%.
Cercetarea a fost efectuată pe şoareci care au fost programaţi genetic să dezvolte un echivalent la rozătoare al bolii Alzheimer.

Un deceniu de cercetare

Acest studiu reprezintă rezultatul unui deceniu de cercetare care a demonstrat în repetate rânduri că acest vaccin poate identifica în mod eficient şi sigur în modele animale ceea ce credem că poate provoca boala Alzheimer“, a afirmat şeful echipei de cercetători, doctorul Roger Rosenberg, director al Centrului pentru Alzheimer, de la Universitatea din Texas, citat de agerpres.ro.

„Cred că ne apropiem de testarea acestei terapii la oameni“, a subliniat el.
Un obstacol major în dezvoltarea vaccinurilor eficiente împotriva Alzheimer a fost găsirea unor modalităţi sigure de a le introduce în organism.

Numărul cazurilor de demenţă ar putea scădea la jumătate

Un vaccin experimental anterior, dezvoltat la începutul anilor 2000, a cauzat apariţia unor tumori pe creier la unii pacienţi atunci când a fost testat pe oameni.
Noul vaccin este injectat în piele în loc de muşchi, ceea ce duce la un alt tip de răspuns imunitar.

Dacă efectele observate la şoareci se vor repeta şi la om, acest vaccin ar avea o „valoare terapeutică majoră“, au spus cercetătorii.
„Dacă debutul bolii ar putea fi amânat chiar şi cu cinci ani, aceasta ar însemna enorm pentru pacienţi şi familiile lor“, a afirmat de asemenea co-autorul studiului, doctorul Doris Lambracht-Washington, un alt membru al echipei de la Universitatea din Texas.
„Numărul cazurilor de demenţă ar putea scădea la jumătate“, a apreciat el. Un număr de medicamente care vizează depozitele cerebrale de proteine amiloid şi tau sunt în curs de dezvoltare sau sunt testate clinic.
Dar un vaccin eficient ar fi o strategie mai bună, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Texas. Ar fi mai accesibil şi mai puţin costisitor.
La începutul acestui an, aceeaşi echipă de cercetători a descoperit punctul exact în care o moleculă tau devine dăunatoare dar nu a format încă „aglomerări“ în creier.

Teste pe lichidul spinal

Oamenii de ştiinţă lucrează, de asemenea, la un test al lichidului spinal care poate detecta o proteină tau anormală înainte de apariţia simptomelor bolii. Un astfel de test ar putea identifica persoanele care nu au încă simptome, dar care au niveluri ridicate de tau şi amiloid în creier. Pacienţii identificaţi prin acest test ar putea fi atunci candidaţi pentru tratamentul cu vaccin.
„Cu cât aştepţi mai mult, cu atât va avea mai puţine efecte. Odată ce acele plăci şi ramificaţii s-au format, s-ar putea să fie prea târziu“, a explicat doctorul Rosenberg.

Rezultatele cercetării au fost publicate  în revista Alzheimer's Research And Therapy. Până acum se ştie că două tipuri de proteine toxice joacă un rol-cheie în apariţia bolii Alzheimer - beta-amiloid şi tau. Beta-amiloidul şi tau se acumulează în creier şi produc distrugerea celulelor nervoase. Unele cercetări sugerează că cele două sunt legate, beta-amiloid favorizând formarea de „aglomerări“ cauzate de proteina tau.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: