Suntem sau nu sănătoşi emoţional? Discutăm despre emoţii şi strategii de autocontrol la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emoţiile negative provoacă boli fizice, iar numărul persoanelor cu o sănătate emoţională fragilă este în creştere, arată statisticile. Cum ne putem testa sănătatea emoţională şi cum ne putem controla eficient emoţiile aflaţi de la psihoterapeutul Oana Nicolau la Adevărul Live de la ora 14.00.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Ce înseamnă să fii sănătos emoţional?

Să facem o distincţie între sănătate emoţională şi sănătate mintală. Atunci când vorbim despre sănătate mintală vorbim despre tulburări psihice. Şi asta e o parte de care se ocupă psihiatria. Noi, ca psihologi şi psihoterapeuţi, ne ocupăm mai degrabă de această sănătate emoţională – care este starea de bine. Adică, omul poate răspunde situaţiilor stresante cu intensitate emoţională, fără însă să ajungă la destructurarea mintală sau comportamentală.

Suntem formaţi din trei părţi: avem corpul, mintea şi emoţiile. Şi dacă pe partea de fizic este vizibil ce se întâmplă cu noi, celelalte două părţi nu sunt vizibile, dar în strânsă legătură. Gândurile generează emoţii.

Ar trebui să învăţăm să ne gestionăm emoţiile.

Putem să controlăm şirul gândurilor astfel încât să nu fie distructiv. Putem muta focusul gândurilor pe ceva mai realist, poate nu neapărat pozitiv.

Cum ne dăm seama că avem probleme de sănătate emoţională?

Ar trebui să ne dăm singuri seama când nu suntem în regulă cu noi înşine înainte de a ajunge la psiholog. Viaţa noastră pe toate planurile ajunge să fie afectată. Fie că nu mai dăm randament la locul de muncă, fie că avem conflicte acasă. Sau dispoziţie de a avea viaţă socială.

Pot exista şi simptome fizice: insomnii, migrene.

Care sunt motivele care duc la destructurarea sănătăţii emoţionale?

Diverse şi ţin de structura fiecărui om, de bagajul emoţional din copilărie. Stresul e un factor generant de a ajunge la astfel de stări. Apoi, nemulţumiirile acumulate de-a lungul anilor.

Zona gri a stării emoţionale poate duce la depresie?

Poate fi premergătoare, cel puţin atunci când vorbim despre o anxietate uşoară, o tristeţe care nu ami pleacă o vreme. Când omul nu are resurse să facă faţă la aceste episoade minore, ele se pot transforma în episoade de tulburare psihică.

Cum afectează sănătatea emoţională pe cea fizică?

Există o relaţie care nu e obligatorie. Sindromul colonului iritabil vine pe fondul acesta emoţional, de exemplu.

Cum ne putem testa sănătatea emoţională?

În ultimul timp, noi am lucrat la punerea la punct a unei baterii de testare în scopul identificării indicatorilor de stres, anxietate şi depresie. Şi  suntem foarte încântaţi de ce a ieşit. Oamenii ar trebui să înţeleagă că ar trebui să-şi facă şi o verificare a stării emoţionale, aşa cum fac cu sănătatea fizică.

Există vreun portret robot al persoanei rezistente la stres?

Nu. Este clar că persoanele active, care au relaţii sociale sănătoase, au resurse mult mai mari de a face faţă stresului.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite