Succesul trece şi prin stomac? Cum ne poate ajuta inteligenţa corporală să o ducem mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu doar dragostea trece prin stomac, ci şi succesul sau eşecul. Capul, rinichii şi picioarele joacă şi ele un rol. Cum schimbăm un mod de gândire deficitar.

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu complet argumentat. Prosperitatea în sine se referă la a trăi bine, cu împlinire, mulţumire şi linişte interioară pe toate cele trei mari planuri ale existenţei: sănătate, relaţii, bani, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

De cealaltă parte, un indicator despre care se discută tot mai des atunci când vorbim despre prosperitatea noastră este strâns legat de “inteligenţa corporală” sau, prescurtat, BQ. Aceasta reprezintă capacitatea corpului de a înmagazina şi de a-şi “aminti” emoţiile puternice trăite în timpul experienţelor de viaţă. Mai departe, prin somatizare, corpul nostru ne transmite prin intermediul neplăcerilor, bolilor, suferinţelor fizice, în ce “loc” nepotrivit stă prea mult mintea noastră cu atenţia, adaugă Laura Maria Cojocaru (foto jos).   

Astfel, în opinia psihologului care este şi preşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, capul, stomacul, rinichii şi picioarele sunt cele patru părţi ale corpului nostru care ne pot asigura eşecul sau succesul, prosperitatea sau nu, dacă le acordăm atenţia cuvenită, astfel:

Capul - partea din corpul nostru care are legătură cu individualitatea noastră, cu "ştiu că sunt", "vreau să fiu", "aleg să cred despre viaţă", cu ceea ce ne este specific nouă şi ne diferenţiază de restul oamenilor, are legatură cu valorile personale, credinţele despre viaţă şi principiile pe care ne propunem să le respectăm. “Emoţiile şi comportamentele nepotrivite sunt atunci când ne simţim "atacat" individualitatea, manifestăm rezistenţă la schimbare, neiertare, rezistentă la perspective diferite de ale noastre. De cealaltă parte, emoţiile potrivite sunt sinceritatea faţă de sine, linişte, relaxare, acceptare, odihnă fizică şi mentală, iertare, flexibilitate. În astfel de cazuri, se recomandă schimbarea modului de gândire deficitar, luarea în considerare a altor perspective, lucrul cu corpul fizic pentru a elibera din ”amintirea” acestuia emoţiile nepotrivite care au fost stocate. Totodată, trebuie întărite următoarele convingeri: ”tot ce se întâmplă în jurul meu este spre binele meu, mă ajută să învăţ, să evoluez, să fiu cea mai bună varianta a mea”, “ dau voie vieţii şi oamenilor să-mi facă daruri fără să pun condiţii de dată, timp, formă etc”.

Stomacul: influenţează starea de sănătate a sistemului muscular. Stomacul reprezintă centrul energetic al voinţei, al puterii personale şi al imaginii de sine. Deoarece este organul primar al digestiei, coordonând procesul de digestie a alimentelor, din punct de vedere metaforic, psihicul nostru îl asociază cu “digestia” persoanelor, situaţiilor, contextelor. “În cazul stomacului, emoţiile şi comportamentele nepotrivite sunt îngrijorare, raţionalizare excesivă, învinuirea altora, ruşine, dependenţă de muncă, agresivitate, dominare, control, încăpăţânare, hiperactivitate, ambiţie excesivă şi competitivitate, gândire dogmatică, obsesivă, inflexibilă sau lipsa de energie, voinţă slabă, apreciere scăzută faţă de propria persoană. Emoţiile potrivite sunt capacitate de adaptare, transformare, susţinere, dăruire, respect pentru natură şi sentimental unităţii cu întreagă umanitate, asumarea responsabilităţii, linişte interioară, acceptarea de sine, spontaneitate, optimism, definire a sinelui. Astfel, sunt recomandate comportamente care au capacitatea de a ne face să ne simţim bine în orice context, asumarea riscurilor, menţinerea atenţiei pe “aici şi acum”, relaxare profundă, întărirea voinţei, a acţiona, a fi individual şi original, renunţarea la a ţine cont excesiv de părerea altora. În astfel de cazuri, se recomandă întărirea convingerilor de tipul: “Eu pot, ştiu, reuşesc, cred în mine”, “îmi îndeplinesc orice obiectiv cu uşurinţă şi plăcere”, “îmi revendic forţă interioară şi o onorez”, “ştiu cine sunt, care este rolul meu în lume şi cum îmi doresc să trăiesc”.

laura cojocaru

Picioarele - partea din corpul nostru care ne poartă într-acolo unde este direcţionată şi atenţia noastră. Ne vorbesc despre direcţia noastră în viaţă, despre capacitatea de a avansa în viaţă, de a învăţa lucruri noi şi de a trăi experienţe noi, despre a produce o schimbare în general, ne vorbesc despre stabilitate, siguranţă, atenţie la prezent, centrare pe soluţii şi acţiune. “Emoţii şi comportamente nepotrivite în cazul picioarelor sunt: “nu pot”, ”nu ştiu” sau ”nu este potrivit” să fac o schimbare (în gândire sau comportament), să învat ceva nou, refuzul de a lasă trecutul în urmă, frică de o suferinţă posibilă, dezechilibru între dorinţa şi acţiune, iar cele potrivite sunt liniştea, relaxarea, curiozitatea şi acceptare. Comportamentele recomandate sunt menţinerea unui echilibru emoţional, atenţie îndreptată cât de cât egal către toate aspectele vieţii, exersarea capacităţii de a lua ceea ce este bun, util, plăcut, frumos de la viaţă, de a ne opri un timp pentru a ne bucură de realizări. În cazul picioarelor, se recomandă întărirea următoarelor convingeri: ”mă pot descurcă bine cu orice nouă provocare în viaţă mea pentru că am resurse şi ştiu să găsesc soluţii şi modalităţi de adaptare astfel încât să-mi fie cel puţin la fel de bine ca acum sau şi mai bine”, “menţin în viaţa mea ce este cu adevărat important, las în urmă ce este perimat şi mă pregătesc cu bucurie şi curiozitate pentru persoane noi, pentru aspecte noi, utile, plăcute şi care mă apropie din ce în ce mai mult de viaţa pe care mi-o doresc”, declară Laura Maria Cojocaru.

Rinichii: influenţează starea de sănătate a sistemului osos şi a părului capilar. Rinichii reprezintă centrul stabilităţii, siguranţei, ancorarii în prezent şi al legăturii cu pământul, tradiţiile, apartenenţa, sănătatea fizică şi, în mod foarte direct cu prosperitatea. “În cazul rinichilor, emoţiile şi comportamentele nepotrivite sunt frica existenţială, nerăbdare, dezorganizare, dependenţă de securitate de orice tip, ataşamente de orice tip, tendinţa excesivă de acumulare. De cealaltă parte, emoţiile potrivite sunt flexibilitate, adaptare, perspective multiple, linişte, relaxare, calm, siguranţă, stabilitate, asumarea dreptului de a fi, de a avea, asumarea dreptului de a trăi în bucurie şi plăcere, creşterea inteligenţei emoţionale (EQ), deschidere, gentileţe, înţelepciune. Se recomandă comportamente de tip: organizare, prioritizare, mişcare fizică, joc, timp petrecut în natură, îngrijire fizică şi întărirea convingerilor de genul: “Sunt în siguranţă, trăiesc în prosperitate pe toate planurile, merit să trăiesc plăcerile vieţii, îmi iubesc corpul şi am încredere în înţelepciunea lui”.

Cum putem folosi inteligenţa corporală pentru a reuşi în viaţă?

Specialistul este de părere că toate aceste caracteristici ale corpului putem să le folosim pentru a aduce prosperitate în viaţa noastră. Astfel, primul pas este să ne ascultăm ideile care cresc în mintea noastră, să alegem una mai evidenţă şi să asumăm astfel faptul că ne dorim să atingem un obiectiv. 

“După stabilirea obiectivului, pot interveni în continuare vechi obişnuinţe şi moduri de gândire, o inflexibilitate în a vrea să învăţăm ceva nou, să facem lucrurile diferit sau să fim flexibili în a lua în considerare şi părerea altor persoane mai experimentate (acolo unde este cazul). Astfel de sentimente ne dau dureri de cap, la propriu (somatizări în această zonă). Să presupunem că, legat de această zonă, gândurile şi starea noastră emoţională sunt echilibrate. Pot însă să apară gânduri de genul: “va fi greu”, “ nu mă descurc”, “mă fac de râs”, “nu mă ajută nimeni” etc., şi în acest caz va fi afectată încrederea în sine şi în exterior, deci stomacul.  Sau, sunt dispus să fac o schimbare, am încredere, dar aleg să nu acţionez. Conflictul dintre “vreau” şi “nu acţionez” creează frustrare şi afectează picioarele. Mai departe, observăm că nu ne-am atins obiectivul şi începem să ne temem că nu ştim, nu putem, nu-l vom atinge niciodată şi că viaţa noastră va fi din ce în ce mai urâtă sau chiar că ne pasc tot felul de pericole. Frica afectează rinichii”.

În astfel de cazuri, observăm ce semnale ne dă corpul nostru, reţinem următoarea schemă şi o aplicăm:Capul: vreau şi permit (şi altfel decât ştiu până acum); stomacul: am cu ce  - am toată puterea interioară şi resursele necesare şi toată susţinerea vieţii şi a celor din jur; picioarele: acţionez  - îmi asum riscuri şi-mi dau şansă să mă apropii de obiectiv; rinichii: renunţ la control şi permit - să înlocuiesc frica cu surpriza şi curiozitatea pentru a beneficia de oportunităţi.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite