Semne fizice ale depresiei. Când ne adresăm specialistului

Semne fizice ale
depresiei. Când ne adresăm specialistului

Depresia este tulburare mintală din ce în ce mai frecventă

Depresia afectează fiecare aspect al vieţii unui individ. De aceea, este important să apelăm la un specialist dacă această tulburare mintală durează mai mult de câteva săptămâni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Depresia este o tulburare mintală din ce în ce mai frecventă, dar şi din ce în ce mai studiată de specialişti.

Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, depresia afectează peste 120 de milioane de persoane la nivel mondial. Se estimează că o proporţie cuprinsă între 3 şi 15% din populaţia generală are cel puţin un episod depresiv  de-a lungul vieţii, din care între 1 şi 5% sunt severe. Numărul europenilor care suferă de această afecţiune psihică este de 33 de milioane de persoane.

Cauzele depresiei nu sunt pe deplin cunoscute. Specialiştii afirmă că de vină sunt atât modificări biochimice care se produc la nivelul creierului, cât şi personaitatea mai fragilă, evenimente de viaţă negative, stresul, puterea redusă de adaptare la mediu.

Depresia afectează în egală măsură corpul şi mintea. În aceste condiţii, pot apărea tulburări ale somnului, dureri în piept, musculare sau de încheieturi, oboseală şi extenuare. Persoanele depresive se simt atât de slăbite şi lipsite de enrgie încât le este greu să ducă la bun sfârşit şi cea mai simplă sarcină, chiar şi în condiţiile în care au dormit suficient.

Depresia, prezentă şi la nivelul stomacului

Creierul şi sistemul nostru digestiv sunt strâns conectate, ceea ce explică de ce foarte mulţi dintre noi au probleme cu stomacul sau experimentează senzaţia de greaţă atunci când sunt stresate sau îngrijorate. Depresia poate exista şi la nivelul sistemului digestiv, pacientul simţind greaţă, indigestie, diaree sau constipaţie.

Migrenele sunt de trei ori mai prezente la persoanele depresive, comparativ cu celelalte arată unele studii.

Depresia scade apetitul bolnavilor, iar unii dintre aceştia pot chiar renunţa la mâncare. Rezultatul este o variaţie de greutate, alături de o scădere drastică a nivelului de energie. Pe de alăt parte, depresia poate determina apariţia bulimiei sau a anorexiei.

Interesul pentru sex scade şi el când apare depresia. Unele medicamente antidepresive pot avea şi ele acest efect şi pot scădea performanţa sexuală.

Depresia trebuie tratată de specialist, medic psihiatru sau psiholog. Cercetările efectuate au arătat însă că exerciţiile fizice efectuate regulat eliberează în creier anumite substanţe chimice care ne fac să ne simţim bine, îmbunătăţesc dispoziţia şi reduc sensibilitatea la durere. Singure, exerciţiile fizice nu pot fi un remediu contra depresiei, ele pot doar uşura unele simptome.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: