Roşeşti des? S-ar putea ca cei din jur să aibă mai multă încredere în tine

Nimănui nu-i place senzaţia bruscă de aprindere a feţei, care semnalează, ca un semafor, ruşinea, timiditatea şi chiar anxietatea. Ne simţim vulnerabili şi atragem atenţia asupra noastră. Însă psihologii sunt de părere că există şi o parte bună în acest lucru.

Oricine a spus ceva stupid sau a făcut vreo gafă la un moment dat, aşa că ştim cu toţii cât de rău este acel brusc val de căldură din faţă care colorează obrajii în roşu aprins. Roşitul este ceva de care ne este atât de teamă încât, atunci când îl provocăm, ne ruşinăm şi mai mult şi ne înroşim şi mai mult. Un cerc vicios. Şi dacă doar ţi se spune că ai roşit, fără să fii roşit de fapt, este de-ajuns pentru a induce roşeala, au aflat cercetătorii.

S-a descoperit că dacă roşim vom presupune că oamenii ne percep negativ. Dar, asta înseamnă că n-am înţeles nimic din roşeală. Nu există nicio îndoială că este neplăcut să roşeşti, pentru câţiva ghinionişti roşeala fiind chiar asociată cu probleme de anxietate. Însă studiile demonstrează, dacă mai era nevoie, că supraestimăm impactul pe care îl are asupra noastră.

Roşitul nu poate fi controlat

Atunci când roşim, venele capilare de sub piele se măresc, lăsând valul de sânge să fie vizibil de toată lumea, fie că este vorba de o mică tentă rozalie a unui ten foarte palid sau o mai puţin ciudată, dar încă vizibilă roşeaţă a tenului mai închis. Însă, nu asta ar fi cea mai mare problemă.

Ideea principală din cauza căreia urâm să roşim este pentru că nu-l putem controla. Această lipsă de control este, însă, şi motivul pentru care nu avem de ce să ne temem de roşit aşa cum o facem. Roşitul nu poate fi falsificat, fapt care îl transformă într-un semnal de încredere. Dacă vrei într-adevăr să ştii ce simte cineva, atunci verifică dacă i s-a schimbat culoarea feţei. Există chiar dovezi care susţin că preferăm oamenii care roşesc, notează „BBC Future“.

Ruşinoşii sunt mai de încredere

Psihologul olandez Corine Dijk a oferit voluntarilor la studiul condus de ea o serie de fotografii cu oameni care fie roşeau, fie nu. Fotografiile erau însoţite de poveşti despre ruşinea lor, de la o eleganţă exagerată la o petrecere mai simplă, până chiar la scăparea unui „vânt“ în lift. Cei care roşeau în poze au fost judecaţi mai puţin, în ciuda indiscreţiei. 

Şi alte cercetări au descoperit că, dacă roşeşti, oamenii sunt mai înclinaţi să te ierte dacă ai făcut ceva rău. Poţi chiar să eviţi conflicte prin roşit.

Atunci când încerci să analizezi în cine să ai încredere, este logic să îi alegi pe cei care se simt vinovaţi dacă au făcut ceva greşit. Persoana de încredere ideală este cineva care roşeşte şi se dă de gol.

Să roşeşti este un act mult mai complicat decât simpla ruşine. Ţine mai mult de faptul că te afli în centrul atenţiei. În cadrul unui alt studiu, participanţii au fost rugaţi să cânte în gura mare atunci când cineva se „holba“ la o jumătate a feţei lor.  Fluxul sanguin din obraji şi temperatura la nivelul pielii creştea, însă doar pe jumătatea feţei care era privită insistent.

Cazurile extreme de roşeală preferă intervenţia chirurgicală

Unii oameni consideră roşitul lor atât de traumatizant încât sunt dispuşi să sufere intervenţii chirurgicale pentru a opri acest fenomen. Atunci când roşitul este foarte vizibil, operaţia poate schimba ceva. Însă, efectele adverse ale unei astfel de intervenţii chirurgicale pot fi la fel de neplăcute, transpiraţia excesivă fiind doar unul dintre cele mai moderate, iar leziunile nervoase printre cele mai grave. Însă, dacă nu este vorba de exagerare, puţină terapie poate ajuta persoana care „suferă“.

Totuşi, în general, roşitul este doar neplăcut. Aşa că ar trebui să ne gândim la el ca fiind o trăsătură pozitivă a personalităţii noastre. Data viitoare când spui ceva stupid şi simţi valul de căldură cum îţi inundă faţa, ţine minte că prin asta doar le demonstrezi apropiaţilor că îţi înţelegi gafa şi că, de fapt, eşti în concordanţă cu valorile lor sociale. Probabil că te vor place mai mult pentru asta, conchide BBC.

Citeşte şi:

Eşti timid sau doar introvertit?

Timiditatea şi interiorizarea sunt două trăsături de caracter cum nu se poate mai diferite, însă, deseori confundate. Introvertitul se bucură de activităţi în singurătate, ca cititul, scrisul sau reflecţia. Însă, timizilor li se pare greu să vorbească cu oameni necunoscuţi şi, de cele mai multe ori, se simt inconfortabil în situaţiile noi.

Sunt timid, dar mă tratez

Gândul că suntem priviţi, măsuraţi şi judecaţi este perceput de majoritatea dintre noi ca fiind de-a dreptul îngrozitor şi terifiant. Teama teribilă de evaluare este un derivat care porneşte de la propria imagine de sine şi, de cele mai multe ori, este nejustificată. Aceasta are la bază convingerea că „ar trebui”să fim perfecţi în ochii celorlalţi.

Cum să faci diferenţa între stres şi anxietate

Cu toţii am suferit de stres la un moment dat, fie că a fost vorba de un termen limită la serviciu, un conflict în familie sau o decizie importantă de luat. Mai există şi anxietatea, adică frica aceea care îţi strânge pieptul şi care pare fără sfârşit. Stresul şi anxietatea împărtăşesc multe dintre simptomele fizice.

Despre singurătate şi cum ne afectează ea: poate creşte riscul de demenţă şi ne poate „rupe“ inima

La un moment dat, oricine se simte singur. Vestea bună este că, de obicei, aceasta e o stare trecătoare, cauzată poate de o schimbare majoră în viaţă: mutarea într-o casă nouă sau un nou loc de muncă. Însă, pentru alţii, singurătatea este un mod de viaţă, unul care se naşte indiferent de numărul de persoane din jur, ci din lipsa unei conexiuni cu acele persoane. Singurătatea cronică poate avea repercusiuni asupra sănătăţii, spun studiile.