Psiholog: „Intervenţiile estetice trădează o stimă de sine scăzută“

Psiholog:
„Intervenţiile estetice trădează o stimă de sine scăzută“

Operaţiile estetice exagerate arată cât de obsedaţi de perfecţiune suntem

Chirurgia plastică era considerată până nu demult o opţiune drastică şi radicală. Astăzi, este un fenoment din ce în ce mai răspândit. Psihoterapeuţii explică de ce suntem din ce în ce mai nemulţumiţi de felul în care arătăm.

Ştiri pe aceeaşi temă

Puţini sunt cei care se plac aşa cum sunt de la natură. Pe undeva este poate firesc, ni se pare că nasul nu e cum trebuie, ridurile au devenit prea pronunţate, sânii prea căzuţi, talia prea groasă. Însă, deşi multe persoane ar schimba ceva la aspectul lor fizic, numai o parte dintre acestea  chiar fac pasul către chirurgie plastică, deşi intervenţiile estetice sunt tot mai accesate.

Pornind de la această realitate, sociologii şi psihologii au încercat să determine caracteristicile comune ale persoanelor ce apelează la operaţii estetice, iar una din caracteristicile comune majorităţii acestora este o imagine de sine scazută.

Cine apelează la operaţii estetice

Un chestionar realizat în Marea Britanie care şi-a propus să determine cu ajutorul unor chestionare ce categorii de oameni sunt cele mai predispuse să apeleze la chirugie plastică a vizat întrebări referitoare la stima de sine, satisfacţia de viaţă, autoevaluarea aspectului fizic, simţul religios şi conexiunea la mass-media.

Rezultatele studiului au arătat că persoanele cu şansele cele mai mari să apeleze cândva, de-a lungul vieţii, la operaţii estetice sunt femei cu stima de sine scăzută, un nivel de asemenea scăzut de satisfacţie a vieţii, ce se consideră neatragătoare din punct de vedere fizic, fără convingeri religioase şi care se uită des la televizor. Astfel, printr-o analiză a regresiei s-a ajuns la conculzia că doi factori cei mai importanţi ce prezic intervenţiile estetice sunt nivelurile scăzute de religiozitate şi stima de sine. Psihoterapeutul Roxana Stoica explică de ce imaginea scazută de sine îndeamnă la intervenţii estetice

„Faptul că persoanele percepute ca fiind mai atrăgătoare din punct de vedere fizic de bucură de anumite avantaje în viaţa este un lucru cunoscut şi dovedit statistic. O dovadă este numărul din ce în ce mai mare de persoane publice şi vedete ce apelează la chirugia plastică pentru a-şi schimba înfăţişarea şi pentru a afişa o imagine cât mai încrezătoare şi plăcută din punct de vedere estetic. De altfel, respectivele persoane publice au avut un rol important în normalizarea operaţiilor estetice, cu amendamentul că promovează o imagine precum o mască, şi nu caracteristicile fireşti ale fiinţei umane. Acest lucru a creat confuzie şi anxietate în rândul populaţiei în privinţa valorizarii înfăţişării, ceea ce explică probabilitatea mult superioară ca persoanele care se gândesc să apeleze la chirugia plastică să fie mari consumatoare de mass-media.

„Oricât ar încerca să regleze înfăţişarea, nivelul de frustrare persistă“

Societatea promoveaza în exces idealul formei corporale, iar persoanele cu un nivel de auto-valorizare scăzut tind să recurgă în mod compulsiv la intervenţii estetice şi chirurgicale pentru a-şi creşte încrederea în sine. Aceasta încercare este de cele mai multe ori fără succes pe termen lung, căci auto-valorizarea şi încrederea în sine nu pot fi consolidate din exterior, ci numai din interior. Oricât ar încerca să regleze înfăţişarea, nevoia ce determină acest comportament creşte, iar nivelul de frustrare persistă. Din nefericire, multe persoane care adoptă aceste intervenţii ajung să obţină o înfăţişare artificială, autenticitatea fiind mutilată”, explică Roxana Stoica.

Făcută cu măsură, chirugia plastică are într-adevăr darul de a ridica imaginea de sine a unei persoane, mai ales dacă a suferit un accident sau consecinţele unei boli, fapt ce poate avea repercusiuni pozitive în viaţa acesteia.

Proaspete mame ce şi-au vazut corpul suferind transformări drastice într-o scurtă perioadă de timp sau persoane care suferă de obezitate morbidă sunt două exemple în care chirurgia plastică poate să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine.

Pentru a avea o imagine de sine pozitivă, echilibrată şi un nivel de satisfacţie înalt în viaţa de zi cu zi,  intervenţiile chirurgicale în exces nu reprezintă o soluţie de succes. Perspectiva asupra vieţii nu este schimbată de bisturiu sau aparatură, ci de procesul interior pe care o persoană îl poate parcurge pentru o relaţie bună cu sine, prin auto-compasiune, auto-valorizare, acceptarea în totalitate a calităţilor şi imperfecţiunilor.

 

citeste totul despre: