Profesiile cu cei mai mulţi psihopaţi şi cum îţi dai seama dacă şeful tău are această tulburare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postul de director executiv al unei companii este cel mai adesea ocupat de persoane care pot fi încadrate în categoria psihopaţilor. Urmează în top şi ofiţerii de poliţie, dar şi bucătarii-şef.

Psihopaţi nu sunt doar acele personaje din filmele din categoria thriller sau horror care taie oamenii în bucăţi cu un ferăstrău (chiar dacă majoritatea celor care au un astfel de comportament sunt psihopaţi).

Ca orice afecţiune, şi psihopatia cunoaşte mai multe grade de gravitate. În general, un psihopat este „un individ egocentric, iresponsabil, impulsiv şi rece, care nu simte emoţie şi compasiune faţă de semenii săi. În acelaşi timp, însă, psihopatul este, în general, foarte inteligent, iar la prima vedere pare o persoană agreabilă şi binevoitoare, chiar şarmantă. Un astfel de individ îşi foloseşte inteligenţa pentru a-i manipula pe ceilalţi, singurul său scop fiind, de fapt, propriul succes“, ecplică psihoterapeuta Keren Rosner, de la Mentarex Consult din Capitală.

Pe lista scurtă a atributelor asociate cel mai adesea unei persoane cu această tulburare de comportament se numără:

  • Lipsa senzaţiei de frică  
  • Emoţii superficiale  
  • Toleranţă crescută la stres  
  • Lipsa empatiei  
  • Sânge rece  
  • Lipsa sentimentului de vinovăţie  
  • Egocentrism  
  • Caracter superficial  
  • Manipulant  
  • Iresponsabilitate  
  • Impulsivitate  
  • Comportamente antisociale


Potrivit doctorului în psihologie Kevin Dutton, autorul cărţii „Înţelepciunea psihopaţilor: ce ne pot învăţa despre succes sfinţii, spionii şi criminalii în serie“, în topul profesiilor cu cei mai mulţi psihopaţi se situează managerii (CEO). Iată topul celor mai „psihopate“ meserii şi al celor cu cei mai puţini psihopaţi:

Topul ocupaţiilor cu cei mai mulţi psihopaţi

1.      CEO

2.      Avocat

3.      Angajat în televiziune sau radio

4.      Vânzător

5.      Chirurg

6.      Jurnalist

7.      Ofiţer de poliţie

8.      Preot

9.      Bucătar-şef

10.  Funcţionar public

Topul ocupaţiilor cu cei mai puţini psihopaţi

1.      Asistent social

2.      Asistentă medicală

3.      Psihoterapeut

4.      Artizan

5.      Stilist / cosmetician

6.      Funcţionar în ONG-uri cu scopuri caritabile

7.      Profesor

8.      Artist plastic

9.      Doctor

10.  Contabil

De ce?

Majoritatea profesiilor din al doilea top (al celor cu puţini psihopaţi) presupun, în cea mai mare parte, confruntarea cu emoţiile şi sentimentele umane şi majoritatea nu oferă sentimentul de putere. Psihopaţii, prin natura lor, nu s-ar descurca la niciuna dintre meseriile respective.

De cealaltă parte, majoritatea rolurilor din primul top oferă putere şi presupun luarea unor decizii care nu ţin cont de sentimente, la rece. Aşadar, acestea sunt apanajul psihopaţilor.

5 semne că şeful tău ar putea fi psihopat

Kevin Dutton propune un ghid care să-ţi ofere indicii cu privire posibilitatea ca şeful tău să fie psihopat:

1. Joc de putere emoţional

Psihopaţii sunt cameleoni sociali şi-şi pot schimba stare cât clipeşti dacă ei consideră că pot trage foloase de pe urma acestei schimbări. Una dintre armele preferate este jocul de-a simpatia, empatia şi compasiunea.

Comportamentul deplorabil urmat de apelul la sprijin şi înţelegere pentru circumstanţe atenuante este unul dintre semnele distinctive ale psihopatului atât la serviciu, cât şi acasă.

2. Obsedat de nevoia de a controla totul

Rearanjarea absolut inutilă a spaţiului de lucru, impunerea bruscă a unor ore de lucru imposibile şi promisiunea unor favoruri în schimbul bârfelor de la birou sunt doar câteva dintre caracteristicile psihopatiei.

3. Şarmant

Psihopaţii sunt maeştri ai primelor impresii şi au un dar înnăscut de a te face să te simţi important. Sunt psihologi străluciţi şi ştiu cum să te „trateze“, astfel încât pe viitor să te manipuleze în direcţia dorită de ei.

4. Parazit

Psihopaţii sunt vampirii corporaţiilor, sunt aceia care te atrag în conversaţii interesante numai pentru a-ţi „suge“ ideile valoroase, rezultatul unei munci de luni întregi, poate.

Dacă şeful tău are obiceiul de a-şi pune numele pe munca făcută de tine şi de ceilalţi colegi, atunci ar fi cazul să-ţi cauţi de lucru în altă parte, fiindcă ai un şef psihopat.

5. Viclean

Psihopaţii nu se ghidează după aceleaşi coduri morale ca toţi ceilalţi oameni, nu prea ştiu ce înseamnă sentimentul de vinovăţie sau anxietatea atunci când mint cu neruşinare. Nu au remuşcări.

Relaţia cu un şef psihopat este pavată cu neînţelegeri şi ipoteze false, pe fondul minciunilor infiltrate de-a lungul timpului. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite