Lumina stroboscopică din timpul festivalurilor muzicale creşte riscul declanşării crizelor de epilepsie. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminile din timpul festivalurilor muzicale pot declanşa crize de epilepsie
Luminile din timpul festivalurilor muzicale pot declanşa crize de epilepsie

Lumina cu efect stroboscopic din timpul festivalurilor muzicale creşte riscul declanşării unei crize epileptice, chiar şi în cazul celor care nu ştiau că suferă de această afecţiune, potrivit unei noi cercetări citate de Press Association.

Mulţi oameni pot fi sensibili la sistemele de iluminare fără să-şi dea seama de acest lucru, alţi factori precum deprivarea cronică de somn şi consumul de droguri având, de asemenea, un rol într-un anumit număr dintre cazuri, potrivit aceleiaşi surse preluate de agerpres.ro.

Experţi din centre medicale din Olanda au relatat cum un bărbat în vârstă de 20 de ani, fără un diagnostic de epilepsie în istoricul său medical, a leşinat subit şi a suferit o criză în timpul unui concert de muzică electronică, după ce a experimentat o stare de disconfort determinată de prezenţa unei ''aure'' în timp ce privea luminile stroboscopice.

Cercetătorii au studiat 400.343 de participanţi la 28 de festivaluri de muzică dance electronică din diferite regiuni ale ţării, dintre care 241.543 au fost expuşi la lumini stroboscopice în timpul festivalurilor desfăşurate pe perioada nopţii.
Potrivit rezultatelor, lumina stroboscopică a crescut cu mai mult de trei ori riscul unei crize epileptice.
Circa 30 de persoane participante la evenimente cu lumină stroboscopică au suferit o criză, în comparaţie cu nouă persoane participante la evenimente desfăşurate pe perioada zilei.

Cercetătorii îi sfătuiesc pe toţi cei care suferă de epilepsie fotosensibilă să evite astfel de evenimente sau să îşi ia măsuri de precauţie cum ar fi să doarmă suficient sau să nu consume droguri, să nu stea aproape de scenă şi să părăsească locul de desfăşurare a festivalului dacă simt că experimentează efectul de „aură“.

Cercetarea a fost publicată în revista BMJ Open.
 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite