Locurile cu cel mai curat aer din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Localitatea Poiana Mărului, situată la mai puţin de 150 km de Timişoara, se numără printre locurile unde aerul este foarte curat
Localitatea Poiana Mărului, situată la mai puţin de 150 km de Timişoara, se numără printre locurile unde aerul este foarte curat

De câte ori nu ţi-ai dorit să respiri aer proaspăt, dincolo de blocurile de beton şi ţevile de eşapament? Tocmai de aceea am alcătuit o listă cu zonele cu cel mai curat aer din România, unde să poţi evada ori de câte ori simţi nevoia de aer proaspăt şi linişte.

Locurile cu cel mai curat aer din România: Poiana Mărului

La mai puţin de 150 de kilometri de Timişoara se află Poiana Mărului, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Banat. Zona este situată la 700 de metri altitudine, străjuită de Munţii Ţarcu şi Muntele Mic.

Aici, calitatea aerului este asigurată de patru componente esenţiale: ozonul, ionizarea negativă, aerosolii naturali şi puritatea. În plus, cercetătorii francezi susţin că aerul din Poiana Mărului este mai curat ca cel din zona Cascadei Niagara, adică ionizarea este de 10 ori mai mare, ea fiind benefică pentru sănătate şi prevenind anumite boli.

Astfel, ionizarea negativă contribuie la uşurarea trecerii oxigenului din aer în sânge, influenţează favorabil ritmurile respiratorii şi cardiace şi tulburările endocrine de tot felul sau pe cele de metabolism.

Descoperă pe clicksanatate.ro şi alte locuri din ţară unde aerul nu este poluat

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite