Goana după fericire, o goană după Fata Morgana?

PSIHOLOGIE La fiecare început de an, fericirea noastră şi a altora devin subiecte amplu dezbătute. Ce ne face cu adevărat fericiţi? Ce este până la urmă fericirea şi cum o obţinem? Şi de ce este atât de mare interesul faţă de definirea fericirii şi redefinirea ei, faţă de dezvoltarea personală, starea de bine, refuzul anonimatului şi celebritatea? Psihologi psihoterapeuţi şi psihiatri încearcă să limpezească puţin aceste lucruri.

Dacă am fi finlandezi, am avea privilegiul de a trăi în cea mai fericită ţară din lume. Dacă am fi norvegieni, am trăi în a doua cea mai fericită ţară din lume, potrivit Raportului mondial al fericirii pe 2018, realizat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Durabilă – SDSN, un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acesta a clasificat nivelul de mulţumire din 156 de ţări conform scorurilor obţinute la evaluări privind PIB-ul pe cap de locuitor, asistenţa socială, speranţa de viaţă sănătoasă, libertate socială, generozitate şi absenţa corupţiei.

România s-a clasat pe locul 52, în urma multor ţări europene sau din lume, precum Guatemala şi Ecuador. Ca o veste bună însă, România a crescut 5 locuri din 2017 şi 14 faţă de 2016.

Emoţiile negative nu trebuie să lipsească

„De ce suntem pe o poziţie aflată la coada Europei? Ce ne poate face mai fericiţi ca naţiune sau ca indivizi? Iată câteva întrebări al căror răspuns necesită să începem cu definiţii despre fericire“, comentează dr. Gabriella Bondoc, medic psihiatru şi psihoterapeut la Clinica Hope din Bucureşti.

Potrivit acesteia, cercetările în domeniul psihologiei pozitive şi fericirii definesc adesea o persoană fericită ca fiind o persoană care simte mai fecvent emoţii pozitive, cum ar fi bucuria, interesul şi satisfacţia şi, mai rar, emoţii negative – dar nu absente –, cum ar fi tristeţea, anxietatea şi furia.

„Din punctul meu de vedere, ca psihoterapeut, fericirea este o trăire, o experienţă emoţională pur individuală, subiectivă, învăluită în misterul persoanei care o trăieşte. Ceea ce este în acelaşi timp extrem de simplu şi de complicat“, adaugă Ilinca Balaş, psihoterapeut analist la Clinica The Mind din Capitală.

Este simplu, adaugă  specialista, fiindcă fiecare îşi poate defini sau poate înţelege ce înseamnă pentru el fericirea. „Este complicat pentru că, adesea, în mod paradoxal, cel mai greu este să fim în contact cu ceea ce simţim de fapt, să ştim ceea ce ne dorim şi, până la urmă, cine suntem cu adevărat.“

Fericire individuală versus fericire colectivă

În măsura în care reuşim să ne extragem din colectiv, să ne individualizăm, să ne îndreptăm către noi înşine, vom avea acces la posibilitatea de a fi fericiţi într-un mod autentic. „Cu cât ne identificăm cu valorile, principiile şi standardele comune, generale, cu atât vom trăi o fericire de împrumut, iluzorie, care este a altora, a tuturor şi, în fond, a nimănui“, explică Ilinca Balaş.

Necazul este că această identificare se sedimentează în noi atât de mult, încât ajungem să pierdem legătura cu noi înşine, cea mai preţioasă dintre toate. „Astfel, apare adesea situaţia în care cineva are «totul» pentru a fi fericit, a «bifat», cum se spune, şi totuşi nu se simte fericit. Acolo este o falie în interior, o ruptură, o înstrăinare de sine care se poate adânci. În faţa acestei situaţii, oamenii caută şi găsesc în exterior motive care să le justifice disconfortul, dar, uneori, printr-un act de curaj şi de onestitate, se întorc către ei înşişi şi încep să caute în interior. Mă bucur când ne întâlnim acolo.“

Având în vedere toate acestea, este important să reflectăm, pe cont propriu, la ce înseamnă pentru fiecare dintre noi fericirea. „Să observăm întreg spectrul fericirii cu intensităţile sale, cu durata sa, cu frecvenţa cu care apare şi/sau dispare, modul în care o simţim în interior şi cum/dacă/cât reuşim să o exprimăm, să o arătăm celorlalţi, să o împărtăşim. Fiindcă fericirea, chiar dacă este o experienţă individuală care antrenează întreaga noastră fiinţă, cu mintea, sufletul şi corpul nostru, nu este totodată o experienţă solitară, ci una de relaţie: relaţia cu sine, cu celălalt, cu lumea.“

Potrivit medicului Gabriella Bondoc, deseori, fericirea e însă doar o stare de moment legată de plăcerea simţurilor şi împlinirea dorinţelor şi a poftelor. „Ruda ei, mulţumirea, apare adesea ca dispariţie sau lipsa suferinţei sau problemelor. Opusă acestei idei, fericirea se defineşte  însă şi ca satisfacţie legată de viaţă şi sine în general, la aprecierea vieţii ca având sens şi la existenţa unui sentiment subiectiv de împlinire. De multe ori, căutarea fericirii se termină cu găsirea unei căi spirituale“, apreciază psihiatrul.

Există astfel o fericire individuală, dar şi o stare de fericire colectivă – familială, legată de comunitate sau naţională care este extrem de contagioasă. „Fericirea colectivă se poate schimba nu doar prin legi care să promoveze siguranţa, libertatea şi bunăstarea economică, dar şi prin corectarea viziunii despre fericire a generaţiilor următoare. Este nevoie atât de o schimbare socio-politică şi economică, dar şi una de psihologie. Fericirea colectivă vine din speranţa pe care o oferă acel grup că fericirea individuală este posibilă.“

Expresia nefericirii, pe feţele românilor de pe stradă

Din păcate, românii ajung să rezume fericirea la satisfacerea nevoilor fizice – mâncare, casă – şi la lipsa suferinţelor şi problemelor acute. „Românii definesc deseori fericirea legată de sănătatea şi bunăstarea materială a lor şi a familiei – părinţi, copii. Avem, de asemenea, mult mai frecvent ca în alte ţări, trăsături de personalitate paranoide şi pasiv-agresive care ne fac să fim nemultumiţi de fond, înclinaţi spre a vedea mereu ceea ce lipseşte, ce este rău sau greşit şi permanent înclinaţi spre a arunca responsabilitatea propriei fericiri către ceilalţi“, este de părere dr. Gabriella Bondoc.

Gradul de fericire a românilor este uşor de „citit“. „Mă uit adesea pe stradă la chipurile oamenilor şi regăsesc pe ele, uneori, expresia nefericirii, a tristeţii, a înnegurării. Recunosc că asta mă tulbură, fiindcă este o stare pe care o cunosc prea bine din interior, îmi este familiară“, adaugă psihoterapeutul Ilinca Balaş. 

Ea adaugă că, de altfel, dacă e să fim oneşti, această stare ne este tuturor mai familiară decât fericirea. „Însă, după părerea mea, nefericirea nu este o stare de care trebuie să fugim, dar nici nu e bine să ne lăsăm înghiţiţi de ea, fiindcă, într-adevăr, are această calitate de a te trage înăuntrul ei, ca într-o gaură neagră.

Este bine să o conştientizăm şi să ne folosim de ea pentru a merge mai departe, pentru a căuta ceea ce ne împlineşte, ceea ce ne dă un sens în viaţă. Nefericirea este un bun punct de pornire.“

Nefericirea ne întregeşte

Dacă ne permitem luxul să recunoaştem nefericirea, atunci când o simţim, şi să o punem în cuvinte, într-un fel ea ne va aduce nişte daruri. „În primul rând, ne aduce şansa de a fi întregi, fiindcă e parte din experienţa omenescului, o parte pe care nu trebuie să o excludem. Dacă o gonim, dacă o negăm sau o reprimăm, ea se va întoarce împotriva noastră şi ne va sabota, pe nesimţite. Apoi, trăirea şi înţelegerea fericirii se leagă, bineînţeles, de opusul ei. Nu se pot experimenta una fără cealaltă, fiindcă sunt legate precum faţa şi reversul unei monede“, mai spune Balaş.  

Nefericirea înseamnă a scormoni prin ungherele cele mai întunecate ale sufletului, a sta cu neputinţa, cu tristeţea, cu vulnerabilitatea, cu absenţa, ceea ce duce la o profunzime a înţelegerii fiinţei noastre şi la o îmbogăţire emoţională. „Cred că nefericirea ne dezvoltă capacitatea de a vedea în întuneric, sigur, în sens simbolic. 

Faptul că românii se declară nefericiţi poate avea multe explicaţii: poate fi o dovadă de sinceritate şi de autenticitate, poate fi o formă de victimizare, poate fi o cerere de ajutor. Însă ceea ce contează este să putem vorbi despre asta, să putem să acceptăm momentele de nefericire ca parte firească a vieţii noastre emoţionale. Ceea ce cunoaştem şi înţelegem nu ne mai zdruncină aşa tare.“

Reţeta

Potrivit psihiatrului Gabriella Bondoc, fericirea se construieşte în etape. „Începând cu acoperirea nevoilor de bază şi obţinerea siguranţei, continuând cu găsirea unui grup sau a unei familii care să ne accepte şi apoi cu găsirea unei meserii/profesii care să ne aducă satisfacţie nu doar materială. Dar, din păcate, acestea nu sunt suficiente pentru a evita depresia. O viaţă care nu are sens şi care nu te împlineşte nu poate aduce fericirea, indiferent de succesul material sau profesional.“

Lipsa cronică a fericirii – sau măcar a speranţei că ea poate fi obţinută – duce la început la anxietate şi apoi la depresie. „Greu de corectat fără o schimbare amplă a propriei vieţi şi uneori a psihologiei întregului grup din care faci parte. Recomand pacienţilor mei să privească fericirea într-un mod echilibrat, acordând tuturor părţilor de mai sus timpul şi importanţa cuvenite“, conchide dr. Gabriella Bondoc.    

Umorul ne salvează uneori

Din punctul de vedere al Ilincăi Balaş, elementele care ne sabotează fericirea se află înăuntrul fiecăruia dintre noi. „Circula o ilustraţie drăguţă pe Facebook la un moment dat, în care un personaj de desene animate, singur, lângă un copac, spune cu un aer extenuat «we have met the enemy and he is us» (n.r. - «ne-am cunoscut duşmanul şi suntem noi»). Cam aşa stau lucrurile. Şi este bine să le privim şi cu umor, fiindcă umorul uneori ne salvează.“

În interiorul psihicului nostru se află, într-adevăr, un sabotor, un duşman care uneori apare în moduri foarte seducătoare. „De aici şi pericolul foarte mare, pentru că riscăm să îi cădem în plasă. Este acolo o parte care vrea să ne ruineze, să ne distrugă, o forţă împotriva vieţii pe care Freud a denumit-o instinctul de moarte sau Thanatos. Aşadar, purtăm în noi o formă de (auto)distructivitate de care este bine să fim conştienţi.“

Dincolo de asta, sunt şi alte mecanisme psihice care ne împiedică sau ne îngreunează trăirea fericirii. De exemplu, unele traume pot ridica ziduri în interiorul nostru, ne pot anestezia emoţional, făcându-ne să nu (mai) simţim şi să dezvoltăm foarte mult, pentru a compensa, partea intelectuală, raţională.

„Astfel, fericirea rămâne un ideal de neatins, un obiectiv supralicitat, o valoare pur spirituală. Uneori, lipsa legăturilor sau mesajele parentale negative din copilărie ne pot închide într-un cerc al neputinţei –  cum ar fi, de exemplu: «nu eşti suficient de bun ca să…», «nu meriţi să…». Ne putem sabota fericirea uneori din fidelitate faţă de unul dintre părinţi, pe care l-am simţit nefericit, identificându-ne inconştient cu el şi nedându-ne voie să-l trădăm, trăind ceea ce el nu a trăit.  Dar acestea sunt doar nişte chestiuni generale pentru că în fiecare psihic se constelează şi se exprimă în mod unic şi diferit această tendinţă de autosabotare. Tot acolo găsim calea şi mijloacele pentru a ieşi din acest impas, fie singuri, fie cu îndrumare.“

Reţelele sociale schimbă paradigma

În epoca reţelelor sociale, o nouă problemă schimbă percepţia fericirii. „Fericirea a fost mereu definită şi în funcţie de ceilalţi, dar acum, postările zilnice ale celor din jur ne provoacă multe resentimente şi o «fugă» şi mai aprigă către o fericire similară. Fericirea pe reţelele sociale nu mai este o opţiune, ci un imperativ. Presiunea unei vieţi perfecte pe toate laturile ei adânceşte suplimentar sentimentul de nesiguranţă pe care multe persoane îl au faţă de propria fericire în viaţă“, atrage atenţia dr. Gabriella Bondoc.

Reţelele sociale reprezintă o mică parte dintr-un imens puzzle care compune realitatea. „Acolo avem de-a face mai degrabă cu ceea ce dorim să arătăm şi cu ceea ce ne place să vedem, cu o imagine de sine pe care o putem «edita», cosmetiza după bunul nostru plac. Este şi aceasta o nevoie care ne defineşte, aceea de a fi văzuţi, iar tentaţia este cu atât mai mare cu cât putem controla ceea ce arătăm. Este un joc al aparenţelor, dincolo de care, uneori, putem vedea mai mult, putem înţelege ceea ce ne lipseşte de fapt, ceea ce ne-am dori, care sunt fantasmele care ne bântuie. Dacă încercăm să tragem cu ochiul în spatele cortinei, putem afla multe şi ne putem spori înţelegerea“, este de părere Ilinca Balaş. 

„Poţi avea tot şi să fii deprimat“

În această perioadă de început de an, le recomand oamenilor să nu uite că fericirea este profund individuală, spune psihiatrul Gabriella Bondoc. „Oamenii pot să aibă tot – bani, dragoste, succes profesional – şi să fie deprimaţi până la gestul suprem al suicidului. De multe ori, satisfacţia venită din împlinirea profesională sau socială nu este suficientă“, conchide medicul.