Eşti deprimat sau extenuat după concediu? Ai putea avea probleme cu tiroida

Eşti deprimat sau extenuat după concediu? Ai putea
avea probleme cu tiroida

Tristeţea aparent inexplicabilă poate fi cauzată de disfuncţiile tiroidiene FOTO Shutterstock

Starea de spirit nu este influenţată doar de evenimentele care au loc în viaţa noastră, ci şi de modificările hormonale. Aşa se explică de ce unii dintre noi sunt deprimaţi şi se simt obosiţi chiar şi atunci când se întorc din concediu, deci ar trebui să fie odihniţi şi să aibă un tonus psihic bun.

Ştiri pe aceeaşi temă

Glanda în formă de fluture de la nivelul gâtului ne controlează ca un păpuşar o sumedenie din aspectele vieţii, de la temperatura corporală şi funcţionarea unor organe şi sistem, până la starea de spirit şi apetitul sexual. Aşadar, foarte multe dintre problemele de sănătate sau de tonus psihic pot fi puse pe seama disfuncţiilor tiroidiene. Iar femeile de peste 35 de ani au cele mai mari riscuri de a suferi de astfel de tulburări – 30%, potrivit statisticilor.

Oboseala aparent inexplicabilă, o consecinţă a hipotiroidismului

Lipsa de energie şi senzaţia de surmenaj fără o cauză evidentă, de exemplu imediat după concediu sau dimineaţa, după un somn de opt ore, poate ascunde o activitate redusă a glandei tiroide. Dacă în fluxul sangvin şi la celule ajunge o cantitate prea mică de hormoni tiroidieni, muşchii nu pot să-şi ia energia necesară pentru activităţile de rutină.

„Oboseala este primul simptom pe care-l văd la persoanele cu afecţiuni tiroidiene“, spune medicul Robin Miller, citat de Abc News.

Depresia, semn de hipotiroidism, anxietatea – de hipertiroidism

Tristeţea şi starea de dărâmare psihică aparent inexplicabile îşi pot găsi justificarea tot cu ajutorul unor teste de măsurare a nivelului hormonilor tiroidieni. Dacă tiroida este leneşă, în creier se eliberează cantităţi prea mici ai hormonului „stării de bine“.

În schimb, starea de nervozitate, sentimentul că pur şi simplu nu te poţi relaxa şi anxietatea pot fi cauzate de un exces de hormoni tiroidieni în fluxul sangvin.

Senzaţia de minte înceţoşată

Sigur, principalul motiv al dificultăţii de concentrare şi al sentimentului că ai creierul înceţoşat este prea puţin somn. Dar în condiţiile unui somn suficient şi odihnitor, aceste manifestări pot fi puse pe seama tiroidei hipo- sau, dimpotrivă, hiperactive. De fapt, hipertiroidismul se manifestă prin probleme de concentrare, iar hipotiroidismul – cu imposibilitatea de a reţine informaţii şi cu zăpăceală.

„Multe femei cred că aceste manifestări vin odată cu menopauza, că sunt modificări inerente, cu care trebuie să se obişnuiască. După ce le diagnosticăm şi le tratăm, persoanele cu hipotiroidism sunt de-a dreptul surprinse de cât de repede pare să le meargă mintea, dintr-o dată, cum se ridică, parcă, ceaţa din minte“, explică specialistul.

Apetit exagerat şi libido scăzut

Dacă îţi este foame în permanenţă, ai putea suferi de hipotiroidism. Partea bună este că, în cazul unui exces de hormoni tiroidieni în organism, şi arderile sunt intensificate, ceea ce nu determină acumularea de kilograme.

Dacă tiroida este leneşă, în schimb, ne sunt date peste cap simţul mirosului şi cel al gustului. Tot carenţa de hormoni tiroidieni poate fi responsabilă şi pentru scăderea dramatică a apetitului sexual.

Alte simptome care anunţă o tulburare tiroidiană şi ar trebui să te trimită la medic:

  • Ai palpitaţii.
     
  • Ai pielea uscată.
     
  • Ai tulburări de tranzit intestinal.
     
  • Modificarea ciclului menstrual.
     
  • Ai dureri musculare sau la nivelul extremităţilor.
     
  • Hipertensiunea arterială.
     
  • Ţi-e tot timpul frig (hipotiroidism) sau cald (hipertiroidism).
     
  • Eşti răguşit.
     
  • Eşti mereu somnoros (hipotiroidism) sau suferi de insomnii (hipertiroidism).
     
  • Ai luat în greutate, deşi mănânci normal, şi nu poţi slăbi orice ai face (hipotiroidism).
     
  • Părul a devenit aspru, casant şi cade mult.
     
  • Ai probleme de fertilitate.
     
  • Ai colesterolul mărit.


Citeşte şi:

Cât de mult ne îngraşă problemele tiroidei

Această glandă endocrină poate să favorizeze acumularea a cel mult cinci kilograme, deci nu poate fi învinuită pentru epidemia de obezitate de astăzi.

Schimbările bruşte ale vremii afectează tiroida

Glanda cântăreşte 30 de grame şi controlează întregul metabolism al organismului. Odată cu răcirea vremii şi cu creşterea necesarului de energie este intensificată secreţia de hormoni tiroidieni, efecte resimţite de cei care suferă de hipotiroidie.

Tiroida este sensibilă la schimbări

Tiroida este o glandă cu rol-cheie în funcţionarea întregului organism, un adevărat centru de control al metabolismului, creşterii şi al dezvoltării. Ca frecvenţă, bolile tiroidiene sunt a doua problemă endocrinologică, după diabetul zaharat. Afectează în special femeile şi se pot trata cu succes, depistate la timp.

Când operăm tiroida şi cu ce consecinţe

Nodulii şi cancerul tiroidian sunt câteva dintre motivele pentru care ajungem „la cuţit” cu tiroida. Considerată mai degrabă intervenţie de rutină, operaţia nu este lipsită. Formele uşoare de hipertiroidie răspund bine la tratamentul medicamentos. Câteva dintre posibilele reacţii adverse ale medicamentelor antitiroidiene sunt erupţiile cutanate, febra, durerea în gât şi scăderea numărului de globule albe. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: