Depresia postpartum din perspectivă evoluţionistă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depresia postpartum (DPP) afectează în jur de 10-15% dintre proaspetele mămici. Unii doctori sunt de părere că aceasta apare din cauza modificărilor de ordin biologic din corpul mamei. În timpul sarcinii, ca şi după naştere, sunt tot felul de fluctuaţii ale nivelului de hormoni care pot induce stări emoţionale instabile.


Pe de altă parte, depresia post partum atunci când există un partener implicat, poate fi resimţită şi de către taţi, ceea ce susţine ipoteza că „fluctuaţiile hormonale" nu sunt singura cauză a DPP. Depresia post-partum este pusă uneori pe seama fluctuaţiilor hormonale, dar şi pe seama schimbărilor sociale şi a lipsei de sprijin. Specialiştii nu au căzut de acord că există un singur factor cauzator, ci un cumul de factori.

Psihologii evoluţionişti sunt de părere că anxietatea unei proaspete mămici ca şi stările ei depresive sunt datorate mai ales de o securitate afectivă precară, care se accentuează pe fondul modificărilor hormonale, explicând de ce unele femei suferă de DPP, iar altele nu. Sprijinul social este deosebit de important în recuperarea unei persoane cu depresie. Conexiunea socială are rolul de a atenua sentimentul de izolare pe care îl dă depresia.
La nivel evoluţionist, în mediul ancestral, oamenii care se izolau şi se depărtau prea mult de trib, îşi diminuau şansele de supravietuire.

Nu există un consens în ceea ce priveşte natura şi scopul depresiei post-partum, însă cele mai multe studii evoluţioniste afirmă că există o corelaţie puternică între depresia post partum şi lipsa sprijinului patern sau a sprijinului social, iar când aceste două variabile sunt absente cresc şansele ca mama să experimenteze depresia post partum.

Abordările evoluţioniste sugerează ca părinţii nu investesc automat în copiii lor şi că în cele din urmă ei îşi reduc sau elimină total investiţia parentală dacă finalmente costurile sunt mai ridicate decât beneficiile. Lipsa sprijinului patern creşte aceste costuri pentru mame în timp ce problemele de sănătate ale copiilor reduc beneficiile evoluţioniste. 

Din această perspectivă, DPP poate fi văzută ca o adaptare care informează mama că suferă un cost de fitness care o motivează să reducă sau se elimine investiţia în progenitură, în anumite circumstanţe, acest lucru ajutându-o să negocieze niveluri ridicate de investiţie din partea celorlalţi. Fitnessul individual, adică potenţialul biologic adaptativ, reprezintă capacitatea unui individ de a face faţă cu succes provocărilor din mediu şi de a-şi transmite cu succes, mai departe, genele (David, 2008). În acest sens, DPP pare să fie un bun model pentru depresie în general.

În populaţiile preindustriale, naşterea unui copil echivala cu o experienţă foarte costisitoare, din cauza cantităţilor mari de resurse de care are nevoie creierul uman pentru a se dezvolta. Copiii au de asemenea nevoie de mulţi ani de îngrijire şi sunt dependenţi o perioadă lungă de timp de mamele lor, ei având nevoie permanentă de hrană şi protecţie. Aşadar hotărârea de a investi într-un copil nu este numai extrem de importantă, dar o componentă funcţională absolut necesară în procesul luării de decizie a mamei în ceea ce priveşte raportul beneficii/costuri. 

În momentul de faţă, există mai multe teorii ale depresiei, dintre care amintesc: ipoteza durerii psihice, modelul blocajului comportamental, ipoteza ruminaţiilor analitice, depresia ca adaptare neregulată, teoria rangului social, teoria riscului social, teoria semnalizării oneste, teoria târguielii, teoria navigării sociale, prevenţia infecţiilor, teoria celui de-al treilea ventricul.

Astfel, în teoria durerii psihice, teoreticienii afirmă că durerea fizică este o adaptare care a evoluat pentru a informa că o anumită parte a corpului este rănită, motivând astfel omul să înceteze comportamentul care îi cauzează leziuni şi condiţionându-l să evite circumstanţe similare. Precum durerea fizică, durerea psihică motivează individul să înceteze să se mai angajeze în anumite comportamente şi să evite situaţiile dăunătoare pe viitor. În acest fel, funcţia DPP, aşa cum a fost propusă de Hagen, ca şi comportament trist sau deprimat este un semnal pentru mamă, că aceasta suferă un cost al fitness-ului net reproductiv.

Hagen susţine că următorii factori etiologici impactează sau nu investiţia într-un copil, aceste circumstanţe corespunzând unei stări afective care ar semnaliza cea mai bună decizie pentru mamă, prezicând astfel DPP:

  • O investiţie insuficientă din partea tatălui sau a altora de a ajuta la creşterea copilului
  • Probleme cu sarcina, naşterea sau alte probleme de sănătate cu nou-născutul care arată că acesta are o viabilitate scăzută şi este improbabil că va atinge vârsta reproductivă
  • Condiţiile de mediu sunt neprielnice pentru a creşte un copil (ierni aspre, resurse insuficiente) 


Din punct de vedere strict evoluţionist, unele animale îşi cresc şansele de a-şi transmite mai departe genele dacă îşi abandonează puii atunci când mâncarea este puţină sau nu există şansele unui partener pe termen lung, preferând să investească într-o progenitură viitoare care este mai probabil să supravieţuieasca şi să se reproducă. Această teorie a investiţiei parentale se aplică şi oamenilor.

În cazul oamenilor, copiii sunt destul de „costisitori", ei cerând o investiţie parentală de ani de zile până când sunt capabili să supravieţuiască. Thornhill şi Furlow sunt de părere că atunci când mama nu are sprijinul tatălui sau al familiei ea poate trage inconştient concluzia că este inaptă să îşi crească copilul. Durerea emoţională a DPP funcţionează precum durerea fizică: încetează ceea ce faci, îţi dăunează fitness-ului reproductiv! Multe dintre mămicile cu DPP îşi reduc astfel eforturile de a îşi creşte copilul (se concentrează pe el mai puţin), mai ales după ce încep să aibă gânduri în legătură cu rănirea copilului. Pe de altă parte, simptomele crescute ale DPP motivează taţii să se implice mai mult în creşterea copilului, sprijinul social crescut fiind un predictor al remisiei DPP.

Şansele de a dezvolta DPP cresc dacă, de pildă, mama are un statut socioeconomic scăzut, dacă a mai avut episoade depresive înainte dar mai ales dacă nu se bucură de sprijinul partenerului şi al familiei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite