Dai din mâini şi din picioare când explici ceva? Te faci mult mai uşor înţeles

Te plimbi prin casă când ai o conferinţă telefonică, mişti din mâini şi-ţi povesteşti singur lecţia pe care trebuie s-o înveţi sau ai un discurs care cel mai bine este reţinut în faţa oglinzii. Toate acestea conduc spre o singură concluzie: te foloseşti de corp pentru a învăţa mai repede.

Gesturi, mimică, mişcare din picioare – toate acestea te învaţă mai repede. Limbajul corpului este de folos în multe situaţii, dar mai ales în reţinerea problemelor importante. „Apucă-te de învăţat!“, „Pune mâna pe carte!“, „Parcă n-ai de unde să-l apuci (subiectul), nu?“ - limbajul învăţării este plin de referinţe fizice, care n-au legătură cu creierul. Poate acest lucru ne indică faptul că există o legătură mai profundă. Cercetătorii descoperă că învăţatul este mai uşor, mai rapid şi mai durabil dacă lecţiile implică şi mintea, dar şi corpul, fie că este vorba de gesturi cu mâinile sau de o plimbare rapidă prin încăpere, notează „BBC Future“.

Noi idei despre predare

Oare aceste noi cercetări care pun accent pe limbajul trupului în cazul învăţării ne pot ajuta să învăţăm mai bine în viitor? Oare acest lucru va influenţa modul în care va fi folosită tehnologia la clasă?

În anumite privinţe, ideea că învăţătura poate fi susţinută de corp nu este o surpriză prea mare. Nu trebuie să uităm că mulţi dintre noi am început înţelegerea aritmeticii prin număratul degetelor, cu mult înainte să începem să numărăm în minte.

„În trecut, oamenii susţineau că pe măsură ce învăţăm, devenim din ce în ce mai capabili să gândim abstract. Copiii mici depind de obiectele fizice pentru ajutor, dar dacă suntem rugaţi acum, într-o şedinţă, să facem un calcul simplu şi scoatem nişte cuburi sau câteva mere să ne ajutăm de ele, vom arăta ciudat“, mărturiseşte Andrew Manches, învăţător devenit, între timp, psiholog la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie.

Gândirea convenţională sugerează că profesorii ar trebui să dezveţe copiii de folosirea obiectelor şi a gesturilor corporale în învăţare pentru a-i pregăti pentru lumea adulţilor. Dar, de fapt, lumea fizică nu ne părăseşte niciodată stilul de gândire. De exemplu, atunci când procesăm verbe ca „a linge“, „a lovi“ sau „a alege“, analizele tomografe au demonstrat că părţi ale creierului nostru care controlează muşchii faciali, mâinile şi picioarele se activează. Şi chiar şi cele mai abstracte concepte au o bază în lumea reală.

Memoria se realizează printr-o strânsă legătură între minte şi corp

Această teorie se numeşte „cogniţie încorporată“ şi sugerează că ce „intră“ în mintea noastră este, de fapt, un rezultat al acţiunilor şi interacţiunilor cu lumea din jurul nostru. Asta înseamnă că încurajarea copiilor să gândească şi să înveţe într-un mod abstract va îngreuna, de fapt, înţelegerea şi amintirea lecţiilor.

Ştiinţa începe să susţină ideea că, în clasă, acţiunile au un glas mai puternic decât cuvintele în sine. Un psiholog american a descoperit că oamenii petrec de trei ori mai mult timp gesticulând atunci când consideră că este foarte important ca mesajul lor să se facă înţeles, sugerând că, fie şi la nivel inconştient, apreciem valoarea comunicării cu trupul nostru. Spencer Kelly a descoperit dovezi care susţin că elevii vor place mai mult un profesor care îşi foloseşte braţele şi mâinile ca să-şi explice materia.

Şi totuşi, mişcările corpului fac mult mai multe pentru noi, nu doar ne fac să placem un profesor mai mult. Studiile arată că un copil mic va învăţa mult mai repede dacă profesorul se foloseşte de gesturi pentru explicarea unui concept. Mai mult, un copil va înţelege mult mai bine un concept dacă este învăţat să oglindească, să repete gesturile folosite de profesor. Lecţiile care implică gesturi şi cuvinte vor rămâne mult mai mult în memoria unui elev, decât dacă profesorul se foloseşte doar de cuvinte.

Trucuri tehnologice pentru a învăţa mai bine

Între toate aceste teorii, tehnologia îşi are locul ei special, mai ales în lumina noilor dispozitive care recunosc gesturile umane, cum ar fi Nintendo Wii, tabletele touchscreen sau altele. Cercetătorii de la Universitatea Berkeley din California, SUA, au transformat două telecomenzi pentru jocuri video Wii într-un dispozitiv care îi ajută pe copii să vizualizeze proporţiile. De exemplu, să înţeleagă cum o plantă creşte de două ori mai repede ca alta şi cum această diferenţă va deveni din ce în ce mai mare cu timpul.

Acest concept poate fi foarte dificil de înţeles de copii. Atunci când au fost rugaţi să se folosească de mâini pentru a reprezenta diferenţa de creştere, unii elevi şi-au pus mâna doar un pic mai sus ca cealaltă, dar apoi au mişcat mâinile cu aceeaşi viteză pentru a reprezenta creşterea plantelor. Dispozitivul dezvoltat de echipa universităţii oferă copiilor un răspuns imediat, dedicat problemei, ajutându-i să potrivească gesturile mâinilor lor corect cu ritmul creşterii plantelor. Cu ajutorul acestui dispozitiv, chiar şi elevii mai slabi pot pune în cuvinte ce au înţeles prin mişcarea mâinilor la viteze diferite, corespunzător cu răspunsul corect.

Idei bune de aplicat

În lumina acestor teorii, este foarte tentantă concluzia că profesorii şi elevii lor trebuie să sară din bănci şi de la catedră, să-şi fluture mâinile ca nişte morişti în timpul lecţiilor. Totuşi, Manches ne îndeamnă la puţin control. Problema este că ştiinţa nu a descifrat exact cum funcţionează această relaţie dintre minte şi corp. „Nu poţi sări cu nişte concluzii şi cu planuri de schimbare acum. Este prea devreme“, avertizează Manches.

Lecţiile învăţate la şcoală implică memoria declarativă, însă există anumite părţi ale amintirilor noastre care nu sunt declarative, lucruri pe care ni le amintim fără a putea spune de ce anume ni le amintim. Cel mai bun exemplu este cum nu uităm niciodată să mergem cu bicicleta. 

Mişcările fizice par să fie o „hrană“ pentru amintirile non-delcarative , aşa că, şi prin gesticulat şi prin vorbit, poate ne încurajăm creierul să realizeze două amintiri independente despre acelaşi eveniment, crescând astfel şansele de a ni-l aminti mai târziu. 

Citeşte şi:

Tratamentul medicamentos pentru ADHD poate afecta performanţele de învăţare ale copilului

Problema diagnosticului ADHD (tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie - n.r.) este importantă pentru părinţi şi pentru medici, însă nu schimbă prea mult datele pentru specialiştii care lucrează în domeniul recuperării psiho-comportamentale sau educaţionale.

Profesiile cu cei mai mulţi psihopaţi şi cum îţi dai seama dacă şeful tău are această tulburare

Postul de director executiv al unei companii este cel mai adesea ocupat de persoane care pot fi încadrate în categoria psihopaţilor. Urmează în top şi ofiţerii de poliţie, dar şi bucătarii-şef.

Ce este „atacul de ruşine“ şi cum să treci cu bine peste un moment penibil

Te-ai îmbătat vreodată şi ai dat SMS-uri foştilor iubiţi care te-au sunat a doua zi, ca să-ţi râdă în nas? Ai simţit vreodată un nod în gât după ce ai ieşit de la toaleta unui club de fiţe, cu hârtia igienică lipită de talpa pantofului cu toc cui? Acestea sunt situaţiile care definesc ceea ce psihologii numesc „atacul de ruşine“.

Adela Ciobanu, medic primar psihiatru, la Adevărul Live: „Facebook duce la o lume autistă“

Tinerii români cu vârste între 15 şi 19 ani depăşesc cu mult media europeană în ceea ce priveşte suicidul, arată cea mai nouă statistică Eurostat.