Cum să-ţi dai seama când cineva suferă un atac vascular şi ce măsuri trebuie să iei

Cum să-ţi dai seama când cineva suferă un
atac vascular şi ce măsuri trebuie să iei

Atacul vascular cerebral trebuie tratat de urgenţă pentru ca pacientul să poate fi recuperat complet

Atacul vascular cerebral este ameninţător de viaţă şi din ce în ce mai frecvent. Tratamentul de urgenţă efectuat într-o unitate medicală specializată este esenţial într-o astfel de situaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Există diferite tipuri de atacuri vasculare cerebrale - AVC -, iar recuperarea sau supravieţuirea pacientului depinde de severitatea atacului. Circa una din opt persoane care au suferit un astfel de eveniment este la risc să-şi piardă viaţa în următoarele 30 de zile, potrivit theindependent.co.uk.

Cu cât tratamentul potrivit este aplicat mai devreme, cu atât creierul are mai puţin de suferit, şansele de supravieţuire şi de recuperare fiind mai mari, atrag atenţia medicii specialişti.

Ce este un atac vascular cerebral

Potrivit Asociaţiei britanice pentru studiul AVC-ului, atacul se produce atunci când alimentarea cu sânge a creierului este întreruptă. Odată cu suprimarea acestei alimentări, nu mai ajung la creier nutrienţi importanţi şi nici oxigenul necesar pentru ca acest organ să funcţioneze. Celulele nervoase au astfel de suferit, ducând la diminuarea abilităţii de a vorbi, gândi sau de a se mişca ale persoanei respective.

Sunt trei tipuri de atacuri vasculare: ischemice - care sunt cele mai frecvente şi implică existenţa unor cheaguri de sânge ce blochează arterele care alimentează creierul. Cheagurile de sânge se formează, de regulă, în locuri unde arterele se îngustează în timp, din pricina depozitelor de grăsime, proces cunoscut ca ateroscleroză.

Atacul hemoragic are loc atunci când, din diverse motive, cum este, de pildă, hipertensiunea arterială, se rupe un vas de sânge din interiorul creierului sau din proximitatea lui şi organul este inundat, ducând la moartea celulelor nervoase aflate în proximitate.

Mai poate exista – potrivit Fundaţiei Britanice a Inimii – şi un al treilea tip de atac, unul de mai mici dimensiuni în care, pentru o perioadă scurtă, se reduce alimentarea cu sânge într-o anumită parte a creierului. Acest tip de atac se aseamănă cu cel ischemic, dar nu produce distrugeri permanente la nivelul creierului.

Care pot fi cauzele atacului vascular cerebral?

Atacul ischemic este produs ca urmare a îngustării arterelor, consecinţă a fumatului, obezităţii, diabetului, excesului de alcool, ca şi a colesterolului mărit. Pe măsură ce îmbătrânim, arterele se îngustează, astfel că persoanele mai în vârstă au un risc mai mare de a suferi un AVC.

Cele mai multe atacuri hemoragice – care sunt cele mai rare – au ca factori declanşatori stresul, lipsa de exerciţii fizice, obezitatea şi fumatul.

Semnele unui atac vascular cerebral depind de tipul afecţiunii. La nivelul feţei, un atac vascular duce la prăbuşirea trăsăturilor pe una dintre părţi, persoana în cauză fiind incapabilă să mai zâmbească, gura sau ochii fiind căzuţi.

O persoană suspectă de atac vascular se poate afla în situaţia de a nu mai putea să-şi ridice ambele braţe şi de a nu le mai putea menţine în aer din pricina slăbiciunii intervenite la unul dintre ele.

Vorbirea este şi ea afectată. Articularea cuvintelor poate fi neclară sau stâlcită sau persoana nu mai poate vorbi deloc, în ciuda faptului că pare a fi trează.

Pacientul trebuie să ajungă de urgenţă într-o unitate medicală specializată

Ceea ce trebuie să facem atunci când suspectăm producerea unui atac vascular cerebral este să sunăm la urgenţă pentru că timpul este esenţial în supravieţuirea pacientului. El trebuie să ajungă într-o unitate specializată de stroke unde să primească, într-o primă fază, un tratament de urgenţă.

Recuperarea după un atac vascular depinde de cât de mult a fost afectat creierul. Unele persoane se pot recupera repede, în timp ce altele pot avea nevoie de timp îndelungat, de suportul specialiştilor , fie că este vorba despre medici de recuperare, logopezi, dieteticieni, psihoterapeuţi şi fizioterapeuţi.

După producerea unui atac vascular funcţiile cognitive - comunicarea, orientarea în spaţiu, memoria, concentrarea - pot fi sever afectate, caz în care trebuie făcut un plan de reabilitare a persoanei pentru recuperarea ei completă. Atacul vascular cauzează şi o stare de slăbiciune a organismului, iar în unele cazuri paralizii. Mai pot fi prezente problemele de vedere, cele de continenţă urinară şi dificultăţile la înghiţire. Problemele de sănătate mintală, precum depresia şi anxietatea sunt şi ele, de cele mai multe ori, consecinţe ale atacului vascular cerebral.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările