Cum să faci să te enervezi doar atunci când vrei. Sfaturile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furia nu o putem înăbuşi şi nici ignora, dar o putem gestiona în beneficiul nostru şi al celorlalţi
Furia nu o putem înăbuşi şi nici ignora, dar o putem gestiona în beneficiul nostru şi al celorlalţi

Oricine se poate înfuria. Dar să te înfurii pe persoana potrivită, în măsura potrivită, la momentul potrivit, în scopul potrivit şi în modul potrivit – asta este chiar o performanţă. Cine este responsabil de asemenea afirmaţii?

Doi profesori americani, doctori în psihologie clinică, au publicat o carte intitulată „Inteligenţa emoţională 2.0“ în care ne învaţă cum să ne manageriem crizele de furie.

Astfel, ei pretind că este posibil şi chiar indicat să ne înfuriem doar atunci când trebuie. „Oricine se poate înfuria – asta e uşor. Dar să te înfurii pe persoana potrivită, în măsura potrivită, la momentul potrivit, în scopul potrivit şi în modul potrivit – asta nu e deloc uşor. Îi putem mulţumi lui Aristotel pentru aceste cuvinte şi pentru percepţia vizionară referitoare la gestionarea emoţiilor şi a relaţiilor“, se arată în cartea cu pricina.

Furia este o emoţie care există dintr-un anumit motiv şi nu o poţi înăbuşi sau ignora. Dar, dacă înveţi să o gestionezi corespunzător, poţi avea rezultate care să-ţi consolideze relaţiile, nu să ţi le arunce în aer.

„Gîndeşte-te la antrenorul de fotbal care-i adună pe jucători după prima repriză. Feedbackul său dur îi obligă să fie atenţi şi să se concentreze pentru a doua repriză. Echipa se întoarce pe teren însufleţită, cu o mai bună concentrare şi pregătită să câştige. În acest caz, antrenorul şi-a gestionat emoţiile în aşa fel încât să-i motiveze pe ceilalţi“, exemplifică autorii.

Exprimarea corespunzătoare a furiei, continuă aceştia, comunică sentimente puternice şi le aminteşte oamenilor gravitatea unei situaţii. Exprimarea prea frecventă a furiei sau în momente nepotrivite îi face pe oameni să nu mai fie atenţi la ceea ce simţi şi le va fi greu să te ia în serios.

Ce pregătiri în spatele scenei poţi să faci pentru a învăţa să-ţi gestionezi furia?

Gândeşte-te şi defineşte diferitele grade de furie.De la ceea ce te irită şi până la ceea ce te scoate din minţi. Notează aceste lucruri şi alege cuvinte specifice, apoi scrie exemple care să explice când şi de ce te simţi altfel. Stabileşte când ar trebui să-ţi exprimi furia, după criteriul că, dacă va fi împărtăşită va îmbunătăţi relaţia într-un fel anume. Succes!

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite