Ce trebuie să ştii despre autism la copii şi la adulţi. După 18 ani, se „transformă“ în schizofrenie

Ce trebuie să ştii despre autism la copii şi la adulţi. După 18 ani, se „transformă“ în schizofrenie

Copiii autişti au nevoie de terapie încă de la vârste foarte mici pentru a se recupera FOTO: Arhivă

În ultimii ani, a crescut numărul copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist, autismul clasic fiind doar una dintre formele acestei categorii de afecţiuni. Cu ocazia Zilei Mondiale de Conştientizare a autismului, marcată în fiecare an pe 2 aprilie, specialiştii ne atrag atenţia asupra manifestărilor care ar trebui să-i pună pe gânduri pe părinţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tulburările din spectrul autist (TSA) se manifestă, în general, prin dificultăţi de comunicare, de socializare şi printr-o percepere diferită a mediului înconjurător. Pentru tratarea acestor afecţiuni nu există pastile şi nici un tratament cu eficienţă 100%. Totuşi, dacă tulburarea este depistată din timp, adică în jurul vârstei de doi ani, iar copilul urmează terapii adecvate de recuperare pentru a fi integrat social, şansele de autonomie sunt mari.

Cum recunoşti un copil cu autism

  • Nu vorbeşte deloc până la un an – un an şi două luni
  • Dacă a vorbit devreme, începe să-şi piardă, treptat, limbajul
  • Nu arată cu degetul până după un an-un an şi jumătate
  • Nu răspunde atunci când este strigat şi nici la alte zgomote
  • Nu răspunde la cerinţe simple, de genul „Hai la masă!“
  • Pare că nu ştie să se joace cu anumite jucării, cum ar fi o maşinuţă, de exemplu
  • Nu imită (nici măcar prin gesturi)
  • Nu menţine contactul vizual
  • Are mişcări repetitive (se învârteşte în loc, îşi flutură mâinile etc.)
  • Are probleme mari cu somnul şi cu alimentaţia (preferă alimentele albe, de exemplu)


40 de centre de asistenţă de specialitate gratuită

Copiii şi adulţii cu autism din România pot beneficia de asistenţă de specialitate şi de anumite terapii gratuit, în cadrul celor 40 de centre de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu autism, deschise în 35 dintre judeţele ţării şi în Bucureşti. Aceste centre au fost înfiinţate prin proiectul „Şi ei trebuie să aibă o şansă!“, de Fundaţia Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţia Copilului şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

Aceste centre au fost deschise cu un an în urmă, în luna martie 2012 şi oferă intervenţii personalizate fiecărui beneficiar, în funcţie de vârstă şi de modul în care este afectat de tulburarea de spectru autist.

Psihologii şi/sau psihopedagogii din cadrul celor 40 de centre sunt instruiţi să lucreze cu persoane cu autism. Ei evaluează fiecare pacient în parte, împreună cu familia, şi realizează un plan de acţiune pe termen mediu şi lung, în funcţie de nevoi. Sesiunile de lucru pot fi individuale şi de grup.

În prezent, 568 de persoane cu vârste între 2 şi 50 de ani beneficiază de asistenţă în cele 40 de centre. Adresele centrelor sunt disponibile pe site-ul www.autism.raa.ro.

După 18 ani, autiştii „devin“ schizofrenici

Dacă pentru copii există posibilitatea de recuperare cu terapiile potrivite, mai ales în cazul tulburărilor uşoare, şansele de recuperare ale adulţilor care nu au beneficiat la timp de terapie sunt mult mai mici. De altfel, cea mai mare temere a părinţilor o reprezintă lipsa de autonomie a autiştilor după 18 ani şi dificultatea de integrare a lor în societate.

Mai mult, în condiţiile în care gradul de autonomie al adulţilor cu autism este foarte redus, pentru a putea beneficia de ajutor din partea statului, adulţilor cu autism li se modifică diagnosticul în afecţiuni psihice. De cele mai multe ori, după 18 ani, autismul se „transformă“ în schizofrenie. Dar această încadrare este extrem de nocivă pentru autişti, spun specialiştii.

Pentru a schimba acest lucru, anul trecut, mai multe organizaţii neguvernamentale membre ale Federaţiei pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist (FEDRA) au iniţiat o petiţie de modificare a Ordinului 762/1992/2007, care stabileşte criteriile în funcţie de care se face încadrarea în grad de handicap.

Petiţia a fost semnată de peste 3.000 de oameni, iar la data de 28 mai 2012, aceasta a fost depusă. Ulterior au avut loc discuţii cu Ministerul Sănătăţii şi cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pentru revizuirea Ordinului.

Pe 5 martie anul acesta, a avut lor o nouă întâlnire a membrilor FEDRA cu reprezentanţi ai celor două Ministere implicate şi ai Cancelariei Primului Ministru, pentru a pune la punct forma finală a Ordinului modificat.

Mai exact, a fost introdus un nou capitol, intitulat „Evaluarea gradului de handicap la persoanele adulte cu vârsta cronologică de peste 18 ani cu TSA“, iar evaluarea nu va mai fi făcută în funcţie de valoarea coeficientului de inteligenţă (o prevedere foarte importantă pentru persoanele cu sindromul Asperger).

Ministerele implicate s-au angajat ca în perioada următoare să iniţieze procedura de avizare internă, iar apoi Ordinul va fi semnat.

„Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat ca vor trimite o circulară informativă către medicii psihiatri pentru a-i informa cu privire la modificările propuse de Ordin şi pentru a le recomanda păstrarea diagnosticului de autism după 18 ani“, potrivit managerului de proiect „Şi ei trebuie să aibă o şansă!“, Adelaide Katerine Tarpan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările