Ce înseamnă cu adevărat empatia şi cum o putem dezvolta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
empatie

Poate că mulţi dintre noi au auzit adesea conceptul, însă oare cât de clar ne este ce înseamnă empatia sau a fi o persoană empatică? Abilitatea de a fi prezent lângă celălalt, de a fi capabil să rezonezi cu stările lui şi de a accepta perspectiva sa sunt câteva dintre trăsăturile acestei calităţi. Iată cum ne putem dezvolta empatia.

Patru dimensiuni ale empatiei

Empatia este definită ca fiind acea capacitate de a înţelege gândurile şi sentimentele celuilalt într-o anumită situaţie, din perspectiva experienţei sale, chiar dacă noi avem un alt unghi de a privi lucrurile. Să luăm un exemplu: o prietenă bună îţi spune cât este de tristă, copleşită sau că îi este greu pentru că s-a despărţit de partenerul ei. A da dovadă de empatie, înseamnă să poţi face următoarele patru lucruri, conform lui Brené Brown, cercetător, profesor şi autor american:

Să intri în perspectiva celuilalt

Să intri în perspectiva prietenei, înseamnă să ai capacitatea de a recunoaşte perspectiva ei ca fiind realitatea ei internă, chiar dacă tu în situaţia ei nu ai vedea sau simţi lucrurile cum o face ea. Acceptarea realităţii celuilalt este un prim pas către o atitudine empatică.

Să nu judeci

A judeca felul în care prietena ta gândeşte sau simte înseamnă să faci abstracţie că există puncte de vedere diferite între oameni, nu toată lumea gândeşte ca tine, iar asta este ceva firesc, dat fiind experienţele de viaţă diferite pe care fiecare dintre noi le are.

A crede că o situaţie trebuie privită într-un singur fel şi acela este singurul corect, presupune o limitare a gândirii şi o invalidare a realităţii interne a celeilalte persoane, iar o astfel de atitudine ne distanţează complet de ce înseamnă empatia.

Fiecare are un „filtru” unic prin care vede lume, iar acesta este puternic influenţat de experienţele pe care le-a trăit în trecut. Spre exemplu, pentru unii sărbătorile pot fi privite cu bucurie, entuziasm pentru că poate atunci era momentul când familia petrecea împreună, alţii pot face asocieri negative pentru că în trecutul lor acea perioadă era una plină de certuri.

Să recunoşti emoţiile celuilalt

Pentru a putea face acest lucru este necesar mai întâi să observi ceea ce simte prietena ta, să-i acorzi atenţie. Indicatorii de emoţie se regăsesc în postură, expresia de pe chip, tonul vocii, gesturile şi cuvintele folosite.

O persoană empatică recunoaşte atunci când persoana din faţa sa trăieşte o experienţă negativă şi poate să comunice asta. „Te văd tristă acum/ te văd speriată/îngrijorată/ îmi dau seama că simţi teamă” sunt forme în care poţi exprima ceea ce vezi la prietena ta.

Desigur, nu este doar o descriere a unor indicatori, ci o parte din tine recunoaşte emoţia ei pentru că şi tu cunoşti acea emoţie, din experienţele tale. A-i comunica prietenei tale că recunoşti ceea ce simte, îi validează experienţa şi realitatea ei internă.

Să simţi împreună cu celălalt

În situaţia exemplificată, să simţi împreună cu prietena ta aflată în dificultate este ceea ce înseamnă empatia: rezonarea la un nivel emoţional.

A-ţi da voie să mergi în acel loc emoţional în care se află prietena ta, adică a accesa în tine o emoţie similară, înseamnă să împărtăşeşti experienţa ei. A fi acolo cu ea în aceleaşi emoţii îi transmite mesajul „nu sunt singură în asta, cineva este cu mine în ceea ce trăiesc, mă înţelege şi stă alături de mine.” A reuşi să stăm alături de cineva în vulnerabilitatea sa, de la egal la egal îl va ajuta să simtă mai multă toleranţă, să simtă sprijin şi înţelegere şi-l va ajuta să trateze experienţa ca fiind ceva temporar, ca având o finalitate.

Continuarea articolului, aici

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite