Vrem o ţară cu sănătate ca afară! Despre campania Coaliţiei pentru Sănătate Europeană, la Adevărul Live

Coaliţia pentru Sănătate Europeană, din care fac parte asociaţii de pacienţi şi reprezentanţi ai industriei farmaceutice, a demarat campania ,,Ai dreptul la Sănătate ca în Europa”, al cărei element central îl constituie realitatea că pacienţii români sunt pacienţi europeni şi că au dreptul la tratamente şi servicii medicale la acelaşi nivel şi calitate ca ale celorlalţi cetăţeni europeni.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul live

Invitatului nostru, Radu Gănescu, preşedintele COPAC (Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice) şi membru în Coaliţia pentru Sănătate Europeană. 

De ce am ajuns să ne fie teamă să mai spunem sănătate în ţara noastră?

E o întrebare foarte dificilă, dacă mă întrebaţi pe mine. Pentru că mulţi pacienţi au început să considere sănătatea la un moment dat ca pe un joc de noroc. Pentru că există riscul să te îmbolnăveşti, să ai acces la un medic, la servicii specializate, dar şi invers şi foarte mulţi pacienţi au simţit pe propria piele acest lucru.

Că poţi fi diagnosticat foarte târziu – peste 3 luni, peste 6 luni – într-un sondaj pe care l-am făcut noi, sau peste un an, ceea ce înseamnă o agravare a stării de sănătate, şi mulţi dintre ei, chiar dacă sunt diagnosticaţi nu au acces la tratament. Acest lucru îi face ca pe unii pacienţi să-i apuce cumva tremuratul atunci când au o problemă de sănătate şi ar trebui să aibă parte de servicii medicale asigurate şi servicii de tratament asigurate.

Tocmai prin această Coaliţie, prin membri ei care au întâmpinat tot felul de probleme de sănătate am venit împreună şi am zis să avem un dialog, să vedem care este realitatea în sistemul de sănătate – pe care o ştim, dar atât - şi să facem ceva pentru a o îmbunătăţi. Noi, ca pacienţi spunem că există soluţii. Din punctul nostru de vedere este doar o problemă de dorinţă şi de voinţă.

Auzim tot timpul că pacientul e pus în centrul sistemului de sănătate. Pentru el se iau decizii, pentru el se fac anumite strategii de sănătate, dar, dincolo de aceste declaraţii, în realitatea de zi cu zi, pacientul este dimpotrivă, undeva la periferia sistemului. Şi nu are acces. La un tratament corect, la o diagnosticare timpurie, la un medic specialist sau măcar la un medic de medicina de familie. Pentru că ştim cu toţii că sunt sute de comunităţi în România care nu au medicină de familie.

Dealtfel, există un studiu realizat recent în luna august de Coaliţia pentru Sănătate Europană în care se arată - şi asta e una dintre cele mai mari nemulţumiri ale pacienţilor – că bolnavilor cu boli cronice nu li se acordă atenţie în sistemul de sănătate. Şi observăm asta şi noi atunci când ajungem în spital.

Orice pacient care ajunge în spital sau la medicul specialist observă că medicii sunt foarte aglomeraţi. Şi pentru el atenţia e foarte importantă pentru că fiecare bolnav consideră că problema lui de sănătate e cea mai mare. Şi e normal să-şi dorească atenţie din partea medicului. Dar cum sistemul este supraîncărcat, subfinanţat, vedem că oamenii - şi mă refer la cadrele medicale - cât de mult şi-ar dori să facă faţă, nu pot. Nu au cum. Vorbim de asistenţi care trebuie să aibă grijă de 40 de paturi sau de medici care ar trebui să consulte 300 de pacienţi pe zi. Este imposibil, omeneşte vorbind.

Partea de medicină multidisciplinară şi muncă de echipă foarte rar vedem.

Totul este un haos în care nimeni nu este mulţumit.

Probabil că nici autorităţile nu sunt mulţumite pentru că gaura se tot adânceşte, în loc să fie acoperită.

Din păcate, da, pentru că noi cheltuim foarte mult pentru a trata nişte cazuri grave în faze foarte avansate, în loc să cheltuim foarte puţin să tratăm diagnosticări incipiente. Într-adevăr, cu o aparatură mai costisitoare. În prevenţie, în vaccinare. Şi la un număr mult mai mare de oameni. În ţările care au investit în prevenţie, s-a observat că în 10-15 ani a scăzut rata de mortalitate, cum cazurile de cancer au fost diagnosticate precoce. Ceea ce înseamnă că investiţia e bună.

Din păcate noi nu reuşim să aducem aceste lucruri simple şi vă dau un singur exemplu: vaccinarea anti-HPV. Sunt părinţi care au cerut vaccinarea şi aşteaptă răspuns la cererile lor – dacă Ministerul Sănătăţii va acorda finanţare sau nu. Păi, când tu ca stat cînd vezi că cetăţenii tăi sunt dornici de prevenţie, tu trebuie să ajuţi.

În România, nu avem statistici, ci doar adaptăm nişte statistici europene. Este imposibil să estimezi corect investiţia într-un domeniu, când tu nu ştii câţi pacienţi ai, concret.

Lipsa registrelor este un dezavantaj şi pentru pacienţi, şi pentru medici, dar şi pentru autorităţi. Şi dacă ar vrea să facă o strategie pe o anumită patologie nu ar avea cu ce şi de unde să înceapă. Din păcate, la noi se calculează totul pe istoric.

Noi suntem o ţară care avem alocat la sănătate cel mai mic PIB dintre toate ţările UE. Şi nu avem mai puţini pacienţi, ci mai mulţi pentru că avem o ţară îmbătrânită, mulţi bolnavi cronici care nu au fost trataţi la timp, în care lipsesc centre destinate anumitor pacienţi.

Noi nu investim pe termen lung. Lucrăm de azi pe mâine.

S-a discutat foarte mult în ultimul timp despre faptul că salariile mici ale medicilor sunt un motiv care se răsfrânge şi asupra pacienţilor. Salariile s-au mărit, cum simt pacienţii această schimbare?

Noi susţinem creşterea salariilor medicilor, la nivel european. Dar un sistem de sănătate nu depinde doar de medic. De modul în care mă învestighează şi cu ce aparatură. Trebuie îmbunătăţite şi serviciile – reţete, aparatură, consumabile.

Bugetul de sănătate se cheltuieşte 80% pe salarii şi 20% pe medicamente, nu e în regulă.

În ultimii 2-3 ani, s-au adus o serie de molecule noi în România, este un lucru bun. Dar vedem că aducem 50 şi pleacă 500. În continuare avem probleme cu accesul la tratamente.  Aşteptăm 1-2 ani pentru ca un medicament să fie evaluat şi introdus în România, de ce atât de mult? Germania îl introduce într-o zi.