Vopseaua de păr şi cancerul. Ar trebui să ne îngrijorăm?

Vopseaua de păr şi cancerul. Ar trebui să ne îngrijorăm?

Pentru siguranţă, mai bine foloseşte o vopsea de păr pe bază de hena deoarece este făcută din plante FOTO Shutterstock

Mulţi folosesc vopsea de păr, mai ales atunci când încep să apară primele fire de păr albe, însă îngrijorările despre componentele vopselei de păr care pot fi cancerigene sunt din ce în ce mai multe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unele studii, realizate în anii '70, au descoperit că anumite animale pe care s-a testat vopseaua au făcut cancer din cauza unor ingrediente din ea care se numesc „amine aromatice“. Mulţi producători, în urma acestor descoperiri, au scos ingredientele acestea, notează „Yahoo Health“.
 
Unii oameni, care au folosit vopseaua de păr cu aceste amine aromatice, înainte de a fi scoase în 1980, au avut un risc crescut de cancer limfatic. Un risc crescut de cancer la vezică au avut şi coafezele şi stiliştii din cauza expunerii prelungite la vopseaua de păr, mai ales dacă au practicat această meserie peste 10 ani.
 
Institutul Naţional de Cancer din SUA a stipulat totuşi că folosirea vopselei de păr acasă nu a demonstrat un risc crescut de cancer la vezică, dar alte studii au avut rezultate opuse. 
 
Cel mai mare risc este pentru cei care au folosit produse pentru vopsirea părului timp de mai mult de 15 ani, leucemia fiind printre cele mai întâlnite tipuri de cancer.
 
Femeile însărcinate sunt, în general, foarte îngrijorate de riscul malformaţiilor bebeluşilor din cauza expunerii la vopseaua de păr. Deşi s-au descoperit defecte la naştere în cazul animalelor testate, la oameni încă nu s-a demonstrat că vopseaua de păr ar avea legătură cu defectele congenitale la bebeluşi. Pentru a nu expune inutil fătul la vopseaua de păr, Spitalul de Copii din Sidney, Australia, recomandă limitarea la cel mult patru vopsiri în timpul sarcinii.
 
Există peste 5.000 de chimicale în vopseaua de păr. Unele se crede că sunt cancerigene, însă cercetătorii demonstrează că riscul de cancer este limitat şi inconstant. Mai mult, cercetările de până acum nu au făcut o diferenţă clară între vopseaua permanentă şi colorantele temporare.
 
Pe scurt, nu există un răspuns clar. Însă este recomandabil să reducem, pe cât posibil, expunerea la vopseaua de păr.
 
„Yahoo Health“ are câteva sfaturi pentru noi:
 
- întârzie vopsitul părului cât de mult se poate
- lasă vopseaua să acţioneze pe păr exact cât scrie pe cutie
- poartă mereu mănuşi atunci când te vopseşti
- ai grijă să faci testul alergic cu 48 de ore înainte de a te vopsi
- nu amesteca produse de vopsit diferite, pentru a evita reacţii neaşteptate
- nu-ţi vopsi niciodată genele şi sprâncenele
- ia în considerare vopseaua „hena“, care este, în mare parte, făcută din plante
 

Citeşte mai multe despre cancer:
 
 
Mediacamentul Sutent, folosit pentru tratarea cancerului renal, a fost retras din farmaciile din România, după ce s-au descoperit două cutii de medicamente contrafăcute.
 
 
Un nou test Papanicolau, disponibil în clinicile private din România, poate identifica celulele anormale de la nivelul sânilor în primele stadii de dezvoltare, când ele nu ar putea fi depistate prin nicio altă metodă.
 
 
În ciuda încercărilor care există la nivel european de combatere a tabagismului, consumul de tutun stă la baza apariţiei bolilor netransmisibile, cum ar fi tuberculoza sau cancerul de plămân. Un expert din Moscova arată că 20 de ţigări fumate pe zi creşte de 20 de ori riscul de cancer la plămân.
 
 
Potrivit unui raport al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, numărul bolnavilor de cancer şi diabet zaharat a crescut în Bistriţa-Năsăud comparativ cu anul precedent. De asemenea, se poate observa şi o creştere a bolnavilor de diabet zaharat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările