VIDEO Operaţia de 10 minute care va revoluţiona tratarea cancerului de sân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O operaţie revoluţionară de doar zece minute, ce implică terapia cu crioblaţie (îngheţare), ar putea schimba pentru totdeauna modul în care este tratat cancerul de sân.

Până în prezent, dispozitivul IceSense3 a fost folosit doar pe tumorile benigne, dar doctorii vor să încerce să folosească chirurgia minim invazivă şi pe pacienţii bolnavi de cancer. Extirparea tumorilor prin înghetare este o metoda folosită de mulţi ani în tratarea tumorilor benigne şi maligne. Noua metodă a celor de la IceCure Medical este dezvoltată special pentru tumorile de sân şi poate fi efectuată prin ghidaj ecografic. Sistemul este folosit în prezent la nivel mondial în tratarea fibroadenoamelor, a tumorilor benigne şi ar putea fi o opţiune pentru tumorile maligne.

Operaţia de  extirpare a cancerului  de sân constă în introducerea unei sonde de dimenisunea unui creion în tumoare şi îngheţarea ei cu azot lichid (crioterapie). Celulele moarte urmează să fie absorbite de organism.

Cum operaţia se desfăşoară sub anestezie locală,  pacientul poate pleca acasă la câteva minute de la intervenţie. În urma procedurii nu rămân semne sau cicatrici. “Crioterapia oferă un tratament confortabil şi mult mai atrăgător din punct de vedere cosmetic pentru cancerul incipient de sân. IceSense3 oferă o tratare eficientă printr-o procedură rapidă”, declară Eisuke Fukuma, preşedintele centrului de tratare a cancerului Kameda Medical Center din Japonia, pentru prnewswire.com.

Fukuma a stabilit siguranţa şi eficacitatea noii metode în ultimii cinci ani, în care a tratat 37 de pacienţi. Rezultatul a fost promiţător, fără recurenţe locale sau metastaze la distanţă. În plus, pacienţii au fost satisfăcuţi de rezultatele cosmetice  de după intervenţie.

“Fie că îngheţăm tumoarea sau o supunem căldurii laserului, va urma o revoluţie în urmatorii ani în ceea ce înseamnă tratarea cancerului de sân. Noi facem aproximativ 28.000 de lumpectomii (îndepărtarea chirurgicală a nodulului canceros) pe an în Marea Britanie. O astfel de schimbare ar reprezenta o economie de bani şi timp”, a declarat profesorul Kefah Mokbel de la spitalul St. George din Londra, pentru metro.co.uk.

 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite