VIDEO INTERVIU Prof. Dr. Irinel Popescu: România poate deveni o destinaţie a turismului medical

Interviu cu Prof. Dr. Irinel Popescu, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, despre starea sistemului medical românesc

Sistemul românesc de sănătate reprezinta una dintre temele cele mai fierbinţi ale actualităţii societăţii din România. Starea precară a unităţilor medicale, lipsa resurselor în acest domeniu, valurile masive de personal medical care părăsesc ţara, dar şi oportunităţile dezvoltării turismului medical sunt teme ale discuţiei dintre reputatul jurnalist Cristian Unteanu şi Prof. Dr. Irinel Popescu, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principalele declaraţii ale medicului Irinel Popescu

Starea sistemului românesc de sănătate

Sistemul medical românesc a trecut prin foarte multe transformări, poate că au dispărut şi reperele pe care le avem pentru a putea să îl descriem. Politicienii au un rol important în conturarea unui sistem de sănătate, şi uneori în identificare problemelor unui sistem, la modul real.

Şi ca exemplu, se poate vorbi de reformarea sistemului american de sănătate, care a pornit de la faptul că politicienii au identificat 40 de milioane de oameni neasiguraţi şi au spus că trebuie găsite soluţii pentru a repara şi a remedia situaţia. Putem să afirmăm că politicienii nu numai că nu pot fi ignoraţi, dar cumva, de acolo începe şi conturarea unui sistem de sănătate- de la o viziune politică.

Sistemul e foarte complex, iar cineva care îşi imaginează că îl poate defini simplu greşeşte. Sistemul de sănătate, mai ales al nostru, are nevoie de opinii, are nevoie de experţi care să îşi spună părerea, dar sunt puţin cei care pot să spună că ei ştiu totul.

Nu cred că trebuie să ne punem problema de o manieră fatalistă, că „sistemul nu merge“. Există clar mari nemulţumiri faţă de sistem, mai ales ale populaţiei, dar nici corpul medical, asistenţii, medicii, cei care pleacă în alte ţări, nu este mulţumit. Putem spune că în România nimeni nu e mulţumit de sistem. Este oglinda societăţii româneşti şi uneori a mentalităţii generale.

Lipsa unei viziuni naţionale

Eu am pus desele schimbări de strategie, care sunt până la urmă lipsa unei viziuni bine articulate şi pe termen lung, pe seama unor interese de moment. Dacă oamenii ar privi lucrurile mai mult din punct de vedere al necesităţilor populaţiei şi mai puţin din punctul de vedere al formaţiunilor pe care le reprezintă, am avea mai mult de câştigat.

 

Desfiinţarea Institutului Cantacuzino şi reducerea posibilităţii vaccinărilor - risc strategic pentru ţară?

Teroarea cea mai mare a unui ministru al Sănătăţii sau a unui secretar de Stat, sunt în primul rând epidemiile. Epidemiile au un impact imediat medical, dar şi emoţional asupra populaţiei, iar dacă aparatul administrativ medical este depăşit, consecinţele pot fi catastrofale. 

Niciun stat din lume nu îşi permite să nu ia în considerare o politică de vaccinări eficientă care să protejeze populaţia, pe de-o parte şi pe de altă parte să asigure un climat de calm şi să dea impresia de control. Vaccinurile intră într-o zonă strategică. Toţi am apărat Institutul Cantacuzino, iar Academia de Ştiinţe Medicale a emis şi un comunicat. Am invitat la Avocatul Poporului la vremea aceea, într-o sedinţă comună a instituţiei noastre. Ne-am implicat din respect pentru tradiţia pe care o avea România şi Institutul în domeniu, pentru că România a fost printre pionierii producţiei de vaccinuri, iar întemeietorul institutului a fost el însuşi, un savant de renume internaţional.

Problema este că în ultimii ani au dispărut instituţii pe care le aveam, unele au fost distruse prin anumite mecanisme. Faptul că România a plecat de foarte sus în domeniul cercetării medicale, cândva, iar acum a ajuns codaşă, este un lucru greu de acceptat. Oricum, nouă ne este greu să construim, aşadar să ai ceva şi să nu reuşeşti să îl menţii, este mult mai trist. De aceea a existat această implicare în favoarea Institutului.

Bolile sărăciei în România

Bolile sărăciei reflectă pauperizarea cel puţin a unei pături a societăţii.

În chirugia pe care o practic, pot să afirm că mă confrunt cu pacienţi din ce în ce mai puţin rezistenţi în faţa bolilor, şi de aceea fac complicaţii din ce în ce mai severe. Din cauza unei nutriţii insuficiente, stilului de viaţă, igiena locuinţei.

Aceste boli ale sărăciei fac parte din sistemul de sănătate, le-am văzut şi eu. Am vizitat zilele trecut o zonă în care se discuta despre creşterea incidenţei tuberculozei. Tuberculoza este una din bolile sărăciei,  era specifică perioadei de dinaintea şi după cel de-Al Doilea Război Mondial. Recrudeşcenţa tuberculozei reflectă scăderea nivelului socio-economic al unei pături importante a populaţiei din România.

Plecarea personalului medical

În cazul nostru se confirmă, dar mai puţin decât în alte locuri. Şi din Spitalul Fundeni au plecat, medici şi asistente,într-o proporţie mai mică, însă fenomenul există şi explicaţiile lui sunt clare. Nu este vorba numai de bani, ci de o lipsă de orizont, de perspective a tinerilor care îşi încep cariera în sistemul medical, sau care au activează de câţiva ani în domeniu şi care se întreabă ce etape mai pot urca, ce nivel pot atinge în cariera, care este satisfacţia muncii. Iar numeroasele disfuncţionalităţi dintr-un sistem pot echivala pentru un tânăr medic cu o lipsă de orizont.

Deciziile sunt totuşi, individuale. Nu e cazul să ne mirăm nici că unii pleacă, nici că alţii se întorc. Avem nişte cazuri recente de britanici care s-au stabilit aici, de occidentali, chiar şi în Oltenia, zona din care provin, există un caz mai celebru al unui medic din zona arabă şi care gestionează un sector important în zona pe care am vizitat-o.

Trebuie să încercăm să inversăm tendinţa şi sper să avem luciditatea să o facem. De aceea vorbeam de importanţa politicului. Actorii sistemului încearcă să facă ce cred ei că e mai bine, îşi desăvârşesc pregătirea profesională, să aibă rezultate bune, pt că oricât de precar ar fi sistemul, rezultatele personale te definesc ca medic. Dar deasupra tuturor este nevoie de o anumită viziune politică, plecată de la restabilirea importanţei sistemului medical în stat, la creşterea nivelului actual de finanţare, incluzând însă şi respectul pe care trebuie să îl acordăm medicinei.

Închiderea spitalelor din localităţile mici, ale dispensarelor săteşti

Ştiu că actualul ministru a susţinut întotdeauna medicina primară, chiar din mandatul precedent. Şi sunt sigur că această viziune va fi menţinută, sprijinind medicina primară, cu motivaţia de a opri la acest nivel situaţii care nu trebuie să aglomereze spitalele, care nu trebuie să supraîncarce camerele de gardă, etc.

Medicina şcolară

Aici este o problemă, pentru că s-a pus problema că medicina şcolară, cabinetele din unităţile de învăţământ, pot consuma mai multe resurse decât beneficiile obţinute de pe urma ei. Aş inclina să cred în această motivaţie. Noi suntem nevoiţi să ne gândim la resursele pe care le avem şi cum le alocăm. Dacă am face câte un cabinet dotat în fiecare şcoală, ne-am duce cu costurile într-o zonă care ar dezechilibra restul sistemului.

Medicina sofisticată, intervenţiile de ultimă generaţie

Trebuie să dezvoltăm clinici de specialitate în acest sens, şi de ce nu, la un moment dat, să dezvoltăm şi acel turism medical de care s-a tot vorbit, şi care nu este o utopie. Şi aici putem da ca exemplu acel turism medical pe care românii îl practică în Turcia, care acum 20 de ani ar fi fost considerat cvasi-imposibil- Turcia nu părea a fi capabilă să ajungă lider zonal în medicina sofisticată şi iată că este.

În cazul României, deja avem exemplu sistemului SMURD, pe care dr. Raed Arafat l-a dezvoltat foarte bine. Iar la nivelul rezultatelor din aceşti ani în medicina de ultimă generaţie, aş include transplanturile de organe, de ficat şi rinichi. Şi dacă ar exista mai mulţi donatori, cu siguranţă sunt suficienţi pacienţi străini care aşteaptă transplantul, deci medicina românească ar putea urma această cale.

Un al treilea caz în care România poate să exceleze este chirurgia plastică şi micro-chirurgie, dezvoltată de profesorul Lascăr, la Spitalul de Urgenţe, cea dezvoltată de prof. Dan Enescu la Spitalul Grigore Alexandrescu. Practic, aceste operaţii de chirurgie estetică ar putea, cu siguranţă, să genereze un turism medical.

Aş mai menţiona chirurgia cardiacă, şi mai ales cea a malformaţiilor congenitale care este poate cea mai grea, şi realizările doctorului Horaţiu Suciu la Târgu Mureş. Acolo au fost nişte disfuncţionalităţi de natură administrativă, dar dacă s-ar reveni la o funcţionare corectă a acelui institut, vom asista, ca şi înainte, la operaţii remarcabile.

Mai avem şi centrele de excelenţă, cum ar fi Centrul de Diabet al doctorului Viorel Şerban, pe care toată lumea vrea să îl salveze acum şi nu mai ştiu la ce soluţie să apeleze.

Tratamentul balneo, sursă de turism

Domeniul balnear sigur poate fi, ca şi în trecut, o destinaţie a turismului medical. Din păcate, mecanismul implacabil al economiei de piaţă a lovit cumva şi în această zonă, pentru că în multe din staţiunile noastre balneare s-au făcut privatizări.

Sunt mai multe aspecte de luat în calcul, în acest sector. Pe de o parte, o infrastructură cât mai bună, pentru că dacă acest lucru nu funcţionează, oamenii care vin au, din start, un disconfort. În al doilea rând, oamenii din zona servicilor trebuie să fie cât mai bine pregătiţi, să lase impresia ca te întâmpină cu drag, că îţi facilitează maximum de confort. Şi în al treilea rând, contează calitatea şi pregătirea celor implicaţi în tratamente şi a tratamentelor în sine.

Cred însă că România nu are o politică sistematică în acest sens, şi cred că nicio ţară nu are la nivel naţional un asemenea program. Faimoasa clinică oncologică din Turcia îşi face singură promovarea, deci nu beneficiază de vreun suport special al Guvernului turc.

În opinia mea, centrul de excelenţă este locul unde persoane dedicate meseriei lor, care petrec mai multe ore decât trebuie în scopul muncii lor, din pasiune pentru un lucru, şi obţin nişte rezultate care le conferă acest statut. E o muncă suplimentară pe care unii oameni o fac şi care se reflectă în nişte rezultate, inclusiv financiare. Din păcate, la noi cuvântul „excelenţă“ pus în acest context, a căpătat o tentă elitistă. Însă lucrurile nu sunt aşa, ci reprezintă munca depusă şi rezultatele obţinute, inclusiv cele financiare.

Dar în România nu a existat o politică sistematică pentru încurajarea dezvoltării unor astfel de centre, ba mai mult decât atât, unele care deja fuseseră create au dispărut.

Dacă Academia de Ştiinţe Medicale ar redeveni o instituţie care să îşi recapete rolul pe care l-a avut cândva, ar putea susţine o astfel de politică. Noi (n.r. Academia de Ştiinţe )a trebuit să ducem o luptă de peste doi ani pentru a redeveni o instituţie care să fie refinanţată din bugetul statului, pentru că se spunea că a devenit inutilă. Această instituţie care până la urmă reuneşte elita lumii medicale din România şi ar trebui întărită cumva ca instituţie. Noi luptă acum pentru recâştigarea atribuţilor noastre, dar asta va lua timp.

Propunerea Adevărul

Jurnalistul Cristian Unteanu a lansat o propunere profesorului dr. Irinel Popescu, de a prezenta lunar, în cadrul emisiei Adevărul Live, nume remarcabile ale domeniului medical din România, în cadrul unui parteneriat „moral“ de promovare a valorilor, între Academia de Ştiinţe Medicale şi ziarul Adevărul.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: