Viagra şi vaccinul antigripal ar putea preveni răspândirea celulelor canceroase după operaţie

Viagra şi
vaccinul antigripal ar putea preveni răspândirea celulelor canceroase după operaţie

Celebra pastilă albastră ar putea ajuta la combaterea răspândirii cancerului

„Acum ne-am dat seama că, din păcate, intervenţia chirurgicală poate de asemenea să supreseze sistemul imunitar în aşa fel încât să facă mai uşoară persistenţa şi răspândirea celulelor canceroase rămase.

Ştiri pe aceeaşi temă

O combinaţie între medicamentele care combat disfuncţia erectilă şi vaccinul împotriva gripei poate preveni răspândirea cancerului, sugerează un nou studiu citat de theindependent.com.

Noua cercetare publicată în Oncu Imunnology a arătat că o strategie neconvenţională poate ajuta sistemul imunitar al pacienţilor să elimine celulele canceroase rămase în organism în urma intervenţiei chirurgicale.

„Operaţiile sunt foarte eficiente în eliminarea tumorilor solide“, a spus dr. Rebecca Auer, autoarea raportului, şeful serviciului de cercetări referitoare la cancer de la Spitalul Ottawa şi profesor asociat la Universitatea din Ottawa.

„În orice caz, acum ne-am dat seama că, din păcate, intervenţia chirurgicală poate supresa sistemul imunitar într-un fel în care orice celulă canceroasă poate persista şi se poate împrăştia şi la alte organe“, a mai spus aceasta.

Studiu clinic internaţional pentru confirmarea rezultatelor

Tratamentul a fost testat cu succes pe şoareci. Cercetătorii au observat că metastazele pulmonare ale şoarecilor s-au redus cu 90%.

„Studiul nostru sugerează că o combinaţie între medicamente împotriva disfuncţiei erectile şi vaccinul antigripal poate bloca acest fenomen şi poate preveni revenirea bolii după operaţie“.

Noua descoperire este evaluată într-un studiu clinic care va include 24 de pacienţi supuşi intervenţiilor chirurgicale pentru îndepărtarea tumorilor canceroase la Spitalul din Ottawa.

Studiul clinic va evalua siguranţa tratamentului şi va urmări modificările sistemului imunitar ca urmare a administrării substanţelor sildenafil şi tadalafil– care se găsesc în medicamentele împotriva disfuncţiilor erectile - şi a unui vaccin antigripal. Studiul va determina dacă substanţele care ar urma să fie administrate cu cinci zile înainte inainte de intervenţia chirurgicală, în ziua intervenţiei şi la 10 zile după, vor reduce răspândirea cancerului după operaţia de eliminare a tumorilor.

„Suntem foarte încântaţi vizavi de această cercetare pentru că ea sugerează că două terapii sigure şi relative ieftine ar putea fi în măsură să rezove o mare problemă în tratarea cancerului“, a mai spus dr. Auer.

„Dacă rezultatele vor fi confirmate în urma studiului clinic, aceasta ar putea deveni prima terapie care adresează probleme imunitare produse de chirurgia cancerului“.

Ce rol au celulele sistemului imunitar

De regulă, celulele imunitare joacă un rol esenţial în eliminarea celulelor canceroase metastatice, însă intervenţia chirurgicală poate crea celule mieloide supresoare derivate  – MDSC – un alt tip de celule imunitare care blochează acţiunea celulelor naturale.

Potrivit cercetătorilor, aceste substanţe din medicamentele împotriva disfuncţiilor erectile blochează MDSC-urile, permiţând celulelor sistemului imunitar să lupte împotriva celulelor canceroase, în timp ce vaccinul antigripal stimulează continuu celulele naturale.

Dr. Auer a atras atenţia că deşi medicamentele împotriva disfuncţiei erectile şi vaccinul antigripal sunt accesibile, persoanele cu cancer nu ar trebui să se automedicheze.

 

 

citeste totul despre: