Vânzarea de oameni, sursă pentru "Averea Diavolului"

Mossadul şi BND-ul german au dat agenţilor Securităţii valize cu milioane de dolari pentru evrei şi nemţi * Traian Băsescu nu vrea desecretizarea dosarului traficului cu carne vie

de la "Marius Tucă Show". Adevărul încearcă să ridice obrocul de pe această oribilă afacere, în care se amestecă securişti cu agenţi Mossad şi politicieni din Occident.
Înţelegeri secrete la Londra
Afacerea vânzării de oameni a început pe vremea lui Gheorghiu Dej. În arhive se regăsesc date despre tranzacţii făcute la începutul anilor "50, în special cu Germania Federală şi Israel. Cheia afacerii pentru circa trei decenii este generalul Gheorghe Marcu, fost şef de divizie al DGIE-DIE, care, la sfârşitul anilor '50, era acoperit pe un post diplomatic la Londra. Marcu a fost cel care a pus la cale o înţelegere cu avocatul şi comerciantul evreu Henry Jacober, din capitala Marii Britanii. Acesta se ocupa nu numai de vânzarea de evrei, dar şi de cea a românilor. În acelaşi timp, Bucureştiul trata şi direct cu Tel Avivul pentru vânzarea de evrei, în 1949 discutându-se despre o afacere evrei contra echipament petrolier. Gheorghe Marcu este astăzi un pensionar care trăieşte confortabil într-o vilă din Bucureşti. Nu vrea să vorbească pe acest subiect, nici despre altele, din perioada când s-a aflat la vârful Securităţii.
Români vânduţi
Pacepa mai povesteşte că Jacober plătea serviciilor secrete de la Bucureşti sume cash pentru evrei sau neevrei care erau lăsaţi să părăsească România. Jacober lucra într-un apartament din Park Lane nr. 55 din Londra, acolo unde doritorii îl contactau şi îi dădeau numele persoanei pe care doreau să o aducă în Occident. Jacober începea negocierile cu Bucureştiul. Bani cash s-au plătit şi pentru etnici români. În cazul Mariei Golescu, în 1962, 4.200 USD, iar pentru politicianul liberal Radu Câmpeanu o sumă care nu este cunoscută. Unul din cei vânduţi a fost şi pastorul Richard Wurmbrand, nominalizat printre "Cei mai mari 10 români" de către TVR, suma plătită de o organizaţie religioasă norvegiană fiind de 10.000 USD, "negocierile" purtându-se într-un parc din Bucureşti.
Dej prefera trocul
Jacober cumpăra produse agricole sau animale pe care le trimitea la Bucureşti, regimul Dej dorind mai curând să primească produse decât bani cash, cu toate că şi astfel de tranzacţii au existat. Pacepa vorbeşte chiar de spermă de taur adusă de avocatul londonez. Tot generalul a povestit că Dej nu părea prea dispus să îşi dea acordul cu vânzarea de oameni. L-a convins însă liderul sovietic Nikita Hruşciov, în octombrie 1958, când i-a spus să accepte de la isralieni marfă, şi nu bani, pentru ca, dacă afacerea ieşea la iveală, să nu fie aduse prejudicii României. Una din aceste înţelegerile directe cu Tel Avivul a prevăzut construirea la Periş de către Israel a unei ferme avicole ultramoderne contra permiterii emigrării evreilor. Pacepa ne-a precizat: "Combinatul din Periş a fost o întreprindere uriaşă, care a costat sute de milioane de dolari. Ea s-a construit în decursul a zece ani, în timpul domniei lui Dej, care nu a vrut să accepte bani peşin pentru emigrări".
Ceauşescu cerea cash
După ce a preluat puterea, Ceauşescu a aflat de comerţul cu oameni. Generalul Nicolae Doicaru, şeful DGIE, a fost cel care i-a spus lui Ceauşescu de afacerile cu Jacober. I.M. Pacepa îşi aminteşte că liderul comunist a reacţionat violent şi vorbea de "distrugerea imaginii României pe plan internaţional". Reacţia negativă a lui Ceauşescu nu a ţinut prea mult. Doi ani mai târziu, spune Pacepa, afacerea a devenit una mai secretă ca niciodată. Între timp, Jacober ajunsese sub atenţia lui Shaike Dan, unul din şefii Mossadului, şi care joacă un rol-cheie şi el în această afacere. Marcu, care fusese scos pe linie moartă, a fost înaintat în grad şi a fost trimis să reia "vânzările". Ceauşescu a pus şi o condiţie: voia bani gheaţă, iar banii erau aduşi din Germania Federală, Austria şi Elveţia, unde ofiţeri DGIE se întâlneau cu agenţii Mossad şi preluau valizele cu dolari.
Vânzările de saşi şi şvabi au luat amploare în epoca Ceauşescu. Dictatorul a ordonat DIE realizarea unei înţelegeri secrete cu guvernul vest-german, spune Pacepa. Înţelegerea a fost pusă la cale de către generalul Gheorghe Marcu şi Edgar Hirt, care se prezenta "Eduard" şi spunea că este ofiţer sub acoperire şi reprezentant special lui Hans Dietrich Genscher, ministru de interne la acea vreme. Ca urmare, "pe liniile Tarom au început să circule lunar spre Bucureşti valize burduşite cu dolari americani", povesteşte în "Orizonturi Roşii" cel mai important defector al lagărului sovietic.
Istoricul Radu Ioanid relatează, în volumul său "Răscumpărarea evreilor", cea mai valoroasă lucrare pe tema vânzării de oameni, despre o întâlnire la Bucureşti între Ceauşescu şi premierul israelian Golda Meir. 14 ore ar fi discutat cei doi despre emigrarea evreilor şi procesul de pace din Orientul Mijlociu. Ion Mihai Pacepa a povestit că împotriva lui Meir fusese pus la cale un atentat la Bucureşti de către patru arabi, însă DIE a salvat-o.
Serviciul care s-a ocupat de operaţiunile valutare speciale a fost rebotezat după 1978 în UM0517/AVS, dar a continuat să fie condus de colonelul Stelian Octavian Andronic. Motivul: era implicat în mult prea multe operaţiuni şi era titularul şi mandatarul unui număr de conturi şi companii-fantomă din Occident. În 1982, Serviciul a fost rebotezat, din nou, cu ocazia înfiinţării ICE Dunărea (UM 107) având nu întâmplător acronimul UM 0107/AVS. În fruntea serviciului a fost numit maiorul devenit apoi lt. colonel Constantin Anghelache, care a preluat de la Andronic operaţiunile în derulare, conturi etc. Anghelache a lucrat după 1990 ca vicepreşedinte la clubul Rapid şi este unul din apropiaţii antrenorului Mircea Lucescu, dar şi al lui George Copos.
Relaţiile cu Germania de Vest au trecut prin momente mai puţin plăcute. Negociatorul Edgar Hirt povesteşte că românii nu prea îşi respectau cuvântul şi că aceştia "aveau o sete nepotolită de bani gheaţă". Conform lui Craig R. Whitney, care a scris o carte pe acest subiect, Hirt îl invita pe ambasadorul român sau alt membru al ambasadei "şi uneori le întindea peste masă, fără niciun cuvânt, un plic cu 50.000 sau 60.000 de mărci germane. Banii proveneau de la fondul umanitar al Bisericii Catolice. Conform ambasadorului vest-german Erwin Wickert, care a fost în post la Bucureşti între 1971-1976, Ceauşescu vroia să stoarcă bani de la nemţi din orice. A inventat chiar liste false cu victime ale Holocaustului pentru care cerea despăgubiri.
Începând cu anii "80, negociatorul german cu România în problema emigrărilor contra cost a fost Guenther Heinz Huesch. Un personaj cu acelaşi nume apare astăzi ca făcând parte din CDU (Uniunea Creştin Democrată). Conform înţelegerii negociate, Germania a deschis linii de credit pentru importuile româneşti de marfă germană în condiţii de excepţie sub aspectul dobânzilor utilizate la momentul respectiv pe piaţa financiară internaţională. Împrumuturi cu dobînzi minime a oferit şi Israelul.

Ion Mihai Pacepa: Israelul mi-a cerut să nu fac publică afacerea
"Am spus ce am avut de spus. Mă bucur că am deconspirat afacerea, care era complet necunoscută în Occident când am obţinut azil politic. Prima mea informare despre vânzarea de oameni de către România comunistă, în septembrie 1978, a fost prezentată preşedintelui Carter, care a scris pe ea: "Extrem de interesant. Cu totul nou". Guvernul SUA a cerut imediat explicaţii de la Tel Aviv, care a răspuns: "No Comment." Bonnul a fost însă cooperant. În decembrie 1978, ambasadorul Israelului la Washington mi-a solicitat să nu fac publică afacerea. Am refuzat, şi am publicat un articol în The Washington Post despre trocul cu oameni practicat de Ceauşescu. În 1987, un alt ambasador al Israelului la Washington, Moshe Arad, mi-a solicitat expres să scot capitolul despre vânzarea de evrei din "Orizonturi Roşii". Am refuzat din nou. În viziunea mea, vânzarea de oameni a relevat una dintre cele mai josnice feţe ale comunismului", ne-a declarat, în exclusivitate, generalul care locuieşte în prezent în SUA.

Tismăneanu: "În aceste jocuri financiar-politice au intervenit relaţii bine ocultate cu agenţii şi guverne vestice"
Profesorul Vladimir Tismăneanu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru studirea dictaturii comuniste, a făcut un comentariu pentru Adevărul referitor acest subiect:"Vânzările de oameni au fost decise de la vârful piramidei comuniste. Mai întâi Gheorghiu-Dej, apoi Nicolae Ceauşescu au făcut din vânzarea de evrei şi germani (dar şi de români etnici) o formă de tranzacţie menită să argumenteze veniturile în valută forte ale statului totalitar. Nu conta pentru ei faptul că era vorba de o încălcare flagrantă a unuia din drepturile umane fundamentale, anume cel la emigrare şi la libera circulaţie a persoanelor. Nu conta nici pierderea unor grupuri umane care au contribuit remarcabil la dezvoltarea economică şi culturală a ţării. Oroarea de alteritate (intelectuală, etnică etc) s-a aflat mereu în centrul demersului comunist. În fond, visul lui Ceauşescu era o României perfect omogenă, fără minorităţi. Dacă ar fi putut, i-ar fi vândut şi pe maghiari. Evident că în aceste jocuri financiar-politice au intervenit relaţii bine ocultate cu agenţii şi guverne vestice. Cartea lui Radu Ioanid, apărută la Polirom, despre vânzarea/răscumpărarea evreilor spune clar acest lucru. În cadrul Comisiei de analiză a dictaturii comuniste ne ocupăm şi de aceste chestiuni. Avem experţi care lucrează pe teme legate de minorităţile germană şi evreiască în perioada represiuniii comuniste. Vor exista subcapitole care examinează această formă de comerţ cu oameni. Nu faptul că regimul a permis plecarea germanilor şi evreilor este şocant, ci că a făcut-o contra cost. Iar beneficiile nu au revenit decât castei parazitare care a dominat România vreme de peste patru decenii. Regimul, bazat pe supremaţia partidului comunist şi a instrumentului său, Securitatea, a tratat populaţia ca pe o masă de sclavi. Când a putut, i-a vândut".

Un milion de dolari, pierduţi în aeroportul din Zurich
"În 1974, un pasager român cu paşaport diplomatic s-a îmbarcat pe aeroportul din Zurich într-un avion cu destinaţia Bucureşti. Zborul a fost fără evenimente. O dată ajuns la Bucureşti, însă, diplomatul a realizat cu groază că una dintre valize - dată de o veche cunoştinţă cu puţin timp înaintea plecării - îi lipsea. Diplomatul erau Gheorghe Marcu, şef de divizie la Direcţia Generală de Informaţii Externe, ramura de spionaj a temutei Securităţi. Iar cunoştinţa care îi dăduse valiza era Shaike Dan, consilier de rang înalt al mai multor miniştri israelieni şi unul dintre cei mai respectaţi agenţi ai sistemului de informaţii externe al Israelului (n. red - la un moment dat, a ajuns director adjunct al Mossadului). Valiza conţinea un milion de dolari, bani daţi lui Marcu pentru a permite ca un anumit număr de evrei să emigreze în Israel".
Radu Ioanid
"Răscumpărarea evreilor"

Conturi la Basel
Conform dezvăluirilor făcute în Germania, fondurile depuse de guvernul vest-german pentru plata saşilor şi şvabilor intrau în două conturi de la o bancă elveţiană din Basel. De unul din aceste conturi se foloseau şi firmele româneşti, celălalt era la dispoziţia oamenilor de încredere ai dictatorului. Nu se ştie ce sumă a fost depusă în aceste conturi şi cine le-a "preluat" după 1990. În cazul evreilor, conform unor surse, între 1968 şi 1989, Ceauşescu a vândut 40.577 de evrei Israelului pentru circa 112 milioane de dolari, aceasta fiind una din sumele vehiculate.