Uterul retrovers nu afectează fertilitatea

Uterul retrovers nu afectează fertilitatea

Ecografia pelviană este investigaţia care poate da un diagnostic de certitudine în cazul uterului retrovers

Aproximativ 20-25% din femei se nasc cu uterul poziţionat invers, însă fără ca această anomalie să aibă consecinţe asupra vieţii lor, potrivit medicilor ginecologi. Deşi unii medici asociază durerile în timpul actului sexual şi pe cele din timpul menstruaţiei cu uterul retrovers, nu există studii care să le confirme ipotezele.

Ştiri pe aceeaşi temă

În mod normal, uterul are o poziţie anteversă, fiind uşor înclinat spre "în faţă". Potrivit medicilor, la circa 25% din femei, poziţia uterului este opusă celei normale, acesta fiind înclinat spre "în spate" (este orientat spre coloana vertebrală). În astfel de situaţii se vorbeşte despre retroversie uterină, cunoscută în limbajul colocvial sub numele de uter retrovers.

Deşi cele mai multe femei se nasc cu acest defect, poziţia uterului poate fi modificată şi pe parcursul vieţii, de o serie de factori. "Printre entităţile care modifică poziţia normală a uterului se numără slăbiciunea ligamentelor care susţin uterul în cavitatea pelviană, creşterea în volum a uterului (din cauza unor tumori ori a sarcinii), modificările hormonale din timpul menopauzei, diverse afecţiuni inflamatorii sau infecţii care pot cauza cicatrizări fibroase, naşterea, operaţiile în sfera genitală, endometrioza", explică doctorul Marilena Băltuţă, medic rezident obstetrică-ginecologie la Clinica Generis Med din Bucureşti. Unii medici asociază prezenţa uterului retrovers cu o serie de simptome, precum durerea de spate, cea din timpul actului sexual (dispareunie) ori din timpul menstruaţiei (dismenoree) şi chiar tulburările de tranzit intestinal, dar fără a exista nişte studii concludente în acest sens.

De-a lungul timpului, s-a perpetuat ideea conform căreia femeile cu uter retrovers sunt mai predispuse la infertilitate. Această teorie însă este neadevărată, susţin medicii la unison. Aceasta deoarece ascensiunea spermatozoizilor spre trompele uterine depinde de capacitatea lor de a se mişca şi mai puţin de poziţia uterului.

Potrivit medicilor, femeile care au uter retrovers şi nu pot avea copii trebuie să identifice cauzele infertilităţii în altă parte. În general, în cele mai multe cazuri de uter retrovers se descoperă că infertilitatea este asociată cu infecţiile cu transmitere sexuală, precum cele cu gonoreea, cu Chlamydia, cu mycoplasma, cu ureaplasma şi cu streptococul de grup B. De asemenea, uterul retrovers este incriminat de infertilitate atunci când la nivelul aparatului genital există o tumoare (de exemplu, cancer de col uterin). 

Se depistează la consultul ginecologic

Cele mai multe femei descoperă această "anomalie" congenitală în urma controlului ginecologic de rutină. Pentru a stabili diagnosticul de uter retrovers, ecografia este cea mai precisă investigaţie.

Citiţi mâine în „ADS Sănătate"

- Dosar: Cum ajuţi un copil cu probleme de învăţare
- Ce probleme îi pot afecta dezvoltarea
- Cum se manifestă ele şi cum se tratează

- Reportaj: Când durerile de stomac ne strică zilele...
- De ce apare urticaria
- Depistarea cauzei, esenţială în tratarea anemiei
- Ce picături de nas dau dependenţă
- Farmacia naturistă pentru reumatici
- 5 plante beneficeîn hepatite
- Care sunt sursele de bacterii «bune»
- Uleiul de argan, un răsfăţ suprem pentru piele

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: