Un specialist în fiziokinetoterapie explică ce presupune recuperarea respiratorie pentru un pacient vindecat de COVID-19

După ce s-a constatat că aproximativ un sfert dintre pacienţii vindecaţi de coronavirus rămân cu sechele respiratorii, un specialist în fiziokinetoterapie explică ce presupune recuperarea respiratorie.

Boala COVID-19 este una multifaţetată şi poate avea repercusiuni asupra organismului uman. În ceea ce priveşte recuperarea pacienţilor vindecaţi şi externaţi după ce s-au confruntat cu noul coronavirus, Mihaela Mihăescu, specialist în fiziokinetoterapie, spune că „recuperarea medicală nu salvează viaţa, dar recuperarea medicală îţi dă viaţa înapoi.”

Specialistul Mihaela Mihăescu explică ce înseamnă recuperarea respiratorie pentru un pacient vindecat de COVID-19.

„Reabilitarea respiratorie este o metodă terapeutică bazată pe dovezi, realizată de o echipă multidisciplinară, care se adresează pacienţilor, în principal, cu dispnee (greutate în respiraţie) şi scăderea toleranţei la efort de cauză respiratorie. Aceasta ajută, alături de medicamente, la scăderea senzaţiei de lipsă de aer şi la creşterea capacităţii de exerciţiu”, spune specialista.

Ea confirmă faptul că întotdeauna a existat colaborare între pneumologie şi recuperare respiratorie, pentru că nevoia de aer este esenţială.

Până în acest moment, nu s-a putut determina impactul pe termen mediu şi lung al infecţiei cu COVID-19 asupra sistemului respirator şi asupra altor organe, la pacienţii vindecaţi şi externaţi. Conform experţilor, aproximativ un sfert dintre pacienţii vindecaţi după infecţia cu coronavirus rămân cu sechele respiratorii, având capacitatea pulmonară redusă cu aproximativ 20-30%.

Cine se ocupă de reabilitarea respiratorie

Partea medicală este o muncă de echipă. Mihaela Mihăescu spune că în această echipă medicul specialist de reabilitare medicală are rolul de coordonator, alături de asistentul generalist cu pregătire balneoterapeutică, kinetoterapeut şi de psiholog. Pentru fiecare pacient, în funcţie de problemele cu care se prezintă în departamentul de recuperare medicală, se elaborează un program separat, individualizat.

Care sunt modalităţile de tratament cele mai potrivite

Recuperarea respiratorie se adresează pacienţilor în toate stadiile manifestărilor patologice în pneumologie. Kinetoterapeutul, aşa cum precizează Mihaela Mihăescu, îşi găseşte locul alături de pacienţii internaţi în spital. Aici, este vorba despre programul intensiv care durează pe toată perioada spitalizării, inclusiv la pacienţii aflaţi la secţiile de reanimare.

„Cel mai mult, specialiştii în fiziokinetoterapie se adresează pacienţilor aflaţi în ambulatoriu, care vin la şedinţele de recuperare medicală în mod regulat. Un avantaj foarte mare al recuperării respiratorii îl reprezintă colaborarea cu pacienţii la domiciliu.

Pacienţii pot învăţa exerciţiile în perioada de ambulator şi le pot continua acasă, atâta timp cât este necesar. Kinetoterapeutul mai poate ajuta pacienţii acasă, în condiţiile în care aceştia nu se pot deplasa până la o secţie de recuperare medicală”, explică specialista. Scopul specialiştilor în recuperare medicală este creşterea calităţii vieţii acestor pacienţi.

Simptomatologia pacientului cu patologie pulmonară:

• dispnee,
• oboseală/fatigabilitate,
• limitarea capacităţii de efort,
• limitarea în desfăşurarea activităţilor cotidiene.

Recuperarea pacienţilor post-COVID, din punct de vedere respirator, vizează:

• recuperarea respiratorie propriu-zisă, în urma infecţiei COVID,
• recuperarea complicaţiilor date de imobilizarea prelungită, cum ar fi hipotrofia musculară sau neuropatiile,
• recuperarea capacităţii de efort şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Aşa cum precizează Mihaela Mihăescu, pacientul se adresează kinetoterapeuţilor, după ce au fost evaluaţi de pneumolog şi au primit un diagnostic.

Parametrii care se studiază la includerea într-un program de reabilitare respiratorie sunt:

• măsurarea funcţiei pulmonare şi a musculaturii respiratorii,
• cuantificarea simptomatologiei şi a calităţii vieţii,
• identificarea pragului de toleranţă la efort (test de mers de şase minute cu monitorizarea saturaţiei de oxigen),
• evaluarea calităţii vieţii (chestionare specifice),
• determinarea gradului de dispnee (scala BORG), teste funcţionale respiratorii (spirometrie),
• evaluarea impactului global al bolii (indicele BODE),
• evaluarea gradului de anxietate şi depresie.

Kinetoterapia sau gimnastica medicală, aşa cum este cunoscută, în recuperarea bolnavilor cu afecţiuni respiratorii, este o metodă de bază, indiferent de boală, de stadiul sau tipul disfuncţional. „Nu numai că se adresează direct celor mai importante verigi fiziopatologice ale bolii respiratorii, dar reprezintă şi o terapie de permanenţă, de „domiciliu”, pe care bolnavul şi-o poate aplica cu succes oriunde s-ar găsi: la serviciu, pe stradă etc.”, spune Mihaela Mihăescu.

Metode şi etape (sau obiective majore) folosite în recuperarea bolnavilor respiratori:

• relaxarea,
• posturarea,
• gimnastica corectoare,
• gimnastica respiratorie propriu-zisă sau reeducarea respiratorie,
• antrenamentul la efort dozat,
• educarea tusei,
• educarea vorbitului,
• terapia ocupaţională.

Relaxarea

Lipsa aerului, în orice condiţii, fie că e vorba de o stare patologică sau de o problemă care apare instantaneu, induce panica. În cazul unui pacient care are probleme de respiraţie, relaxarea constituie primul pas al unui program de recuperare. Practic, pentru pacientul bronhopulmonar, relaxarea devine o metodă terapeutică de mare importanţă, uneori de neînlocuit. Iată beneficiile sale:

• înlătură o serie de condiţii inhibitorii care perturbă comanda ventilatorie.
• reechilibrează tonusul muscular general şi al musculaturii respiratorii, în special, prin faptul că reinstaurează eutonia (reglarea tonică armonioasă), în contrast cu paratonia bolnavului respirator (starea dereglată de hiper sau hipotonie musculară).
• reprezintă singura metodă de abordare a verigii fiziopatologice integrative, a aşa numitei „stări de tensiune inadecvată”.
• scade cererea de O2 a organismului, ca şi producţia de CO2 - anxietatea şi tensiunea crescută musculară determină consum de O2 şi producere de CO2 crescute.
• poate reprezenta, la unii astmatici, o reală terapie pentru prevenirea şi oprirea crizelor paroxistice, diminuând nevoia de simpatomimetice, deoarece hiperactivitatea emoţională este un stimul pentru bronhospasm, dispnee şi tuse.
• îmbunătăţeşte starea psiho-emoţională a bolnavului, fiind indisolubil legată de psihoterapie.

„Dacă ar fi să generalizăm, am putea defini relaxarea ca procesul prin care un sistem, care a fost scos din starea de echilibru, revine la starea de echilibru iniţială, sau la o altă stare de echilibru”, menţionează specialista.

Postura

Mihaela Mihăescu aduce din nou în vedere faptul că specialistul în recuperarea medicală îşi găseşte locul la pacienţii internaţi, inclusiv la cei aflaţi la secţiile de reanimare. Ei pot ajuta echipa medicală posturând pacientul, posturi care pot fi:

• posturi relaxante şi facilitatoare ale respiraţiei,
• posturi de drenaj bronşic.

Gimnastica corectoare

Gimnastica corectoare este independentă de orice afectare respiratorie. „Este surprinzător cât de frecvent de anormală este cinetica respiratorie. Aproape 70% dintre indivizii de toate vârstele şi de ambele sexe, au o respiraţie vicioasă, dezarmonizată, care are drept consecinţă un cost ventilator mai mare decât ar fi normal. O respiraţie „normală” este dependentă de forma structurii mobilizate în respiraţie (trunchi-abdomen), ca şi forţele mobilizante (musculatura)”, spune fiziokinetoterapeuta.

Ea menţionează că atât structura mobilizată, cât şi forţele mobilizatoare pot prezenta o mare varietate de perturbări prin deficienţe proprii, dar pot fi induse şi de tulburări ale unor structuri la distanţă de torace, pe care, însă, îl pot influenţa. Spre exemplu, o curbură nefiziologică a coloanei dorsale de cauză locală va perturba respiraţia în aceeaşi măsură ca şi o curbură patologică similară, dar determinată de o basculare de bazin, printr-o inegalitate a membrelor inferioare.

Gimnastica respiratorie propriu-zisă

Aşa cum explică specialista, gimnastica respiratorie propriu-zisă se adresează unor bolnavi cu afectare evidentă clinică a funcţiei respiratorii. Tehnicle utilizate de kinetoterapeuţi urmăresc specific redresarea unuia sau altuia dintre mecanismele fiziopatologice care stau la baza degradării funcţiei respiratorii de către boală.

Obiectivele reeducării respiratorii:

• să crească volumele de aer mobilizabile pentru întreg plămânul sau numai în anumite regiuni pulmonare,
• să scadă travaliul ventilator, fie prin scăderea rezistenţelor dinamice la flux, fie prin creşterea complianţei toracice, fie prin ambele,
• să tonifice musculatura respiratorie,
• să controleze şi să coordoneze ritmul respirator.

Antrenamentul la efort dozat

În ceea ce priveşte antrenamentul fizic dozat, se dau indicaţii metodologice generale şi se lasă libertate totală în alegerea metodelor de antrenament, dar şi tehnicii de lucru propriu-zise. În funcţie de tipul de efort, durată, intensitate, ritm, număr şedinţe etc., kinetoterapeuţii alcătuiesc programe specifice pentru fiecare pacient. Aceste exerciţii pot include:

• bicicletă ergonomică,
• bandă de mers,
• antrenament la scări.

Pentru un pacient care se prezintă într-o sală de kinetoterapie, specialistul suplineşte lipsa aparaturii adecvate de testare, printr-o supraveghere atentă a bolnavului, în timpul antrenamentului. Mihaela Mihăescu spune că parte din parametrii uzuali clinici urmăriţi sunt:

• apariţia sau creşterea dispneei sau a unei stări de disconfort,
• apariţia sau creşterea respiraţiei zgomotoase,
• instalarea tahipneei (peste 30 de respiraţii pe minut),
• ritmul cardiac (peste 110-120 bătăi pe minut) sau apariţiei unei aritmii,
• apariţia unor dureri toracice de tip constrictiv sau presiune prestemală.

Antrenamentul la piscină

O metodă foarte eficientă în recuperarea pacientului post-COVID, unde lipsa toleranţei la efort şi fatigabilitatea se păstrează pe o perioadă îndelungată, este antrenamentul la piscină. Având în vedere că în cadrul MedLife Griviţa există această piscină de recuperare (cu apă caldă), specialista subliniază efectele pozitive ale unui astfel de antrenament:

• poziţia orizontală în apă omogenizează distribuţia circulaţiei pulmonare, mărind suprafaţa de schimb,
• aerul cald şi umed de la nivelul apei opreşte pierderea de căldură la nivelul mucoasei tractului respirator şi, prin aceasta, opreşte apariţia bronhospasmului,
• îmbunătăţeşte evacuarea secreţiilor bronşice,
• apa caldă a piscinei stimulează circulaţia periferică, are rol sedativ, iar stimularea cutanată se pare că eliberează din ţesutul adipos precursorii prostaglandinelor,
• presiunea hidrostatică facilitează expirul prin presiunea externă pe abdomen,
• asuplizează articulaţiile coloanei, umerilor şi şoldurilor; tonifică musculatura.

De ce recuperare respiratorie

Mihaela Mihăescu spune că programele de recuperare respiratorie şi-au demonstrat eficienţa în îmbunătăţirea calităţii vieţii, creşterea capacităţii de efort, scăderea gradului de dispnee, scăderea anxietăţii şi depresiei.

-------

   Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine.

De 26 de ani suntem alături de tine şi nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupţi prin ştiinţă şi cunoaştere.

De la începuturile civilizaţiei, frica este primul lucru care te izbeşte într-o pandemie. Iar ca să o diminuăm, în an pandemic, am dezvoltat divizia de cercetare şi am început să facem cercetare medicală în România, pentru a oferi o viziune mai clară asupra situaţiei actuale şi a evoluţiei bolii.

Ne adaptăm continuu la prezent şi ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.

Articol susţinut de MedLife