Un copil din doi cu cancer este nediagnosticat. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mult de jumătate din ţările lumii nu au un registru de cancer pentru copii
Mai mult de jumătate din ţările lumii nu au un registru de cancer pentru copii

Aproximativ 45% din totalul copiilor bolnavi de cancer din întreaga lume nu sunt diagnosticaţi şi nu primesc tratament, potrivit unui studiu citat de AFP.

„Subdiagnosticarea este deja considerată o problemă, însă modelul nostru statistic permite obţinerea unor estimări care lipseau până acum“, a declarat autorul principal al studiului, Zachary Ward, profesor la Facultatea de sănătate publică din cadrul Universităţii Harvard din Statele Unite, citat de agerpres.ro.

Potrivit registrelor oficiale, 224.000 de cancere au fost diagnosticate la copii pe plan mondial în 2015, precizează autorii noului studiu, publicat în revista The Lancet Oncology. Bazându-se pe proiecţii statistice, autorii estimează că numărul real al copiilor bolnavi de cancer ar fi fost în acel an de 397.000.

„Modelul nostru pare să indice faptul că aproape un copil din doi afectaţi de cancer nu este diagnosticat şi, deci, poate să moară fără tratament“, a mai spus profesorul Ward.

„Aceşti pacienţi vor muri cu siguranţă şi, totuşi, cancerul nu va fi menţionat ca o cauză a decesului“, a atras atenţia Eva Steliarova-Foucher, expertă la Centrul internaţional de cercetări asupra cancerului, o agenţie din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Potrivit studiului, 60% din totalul ţărilor lumii nu dispun de registre ale cancerului, iar în celelalte state care deţin totuşi astfel de registre naţionale, doar o parte a populaţiei a fost monitorizată.
Potrivit estimărilor care vizează 200 de ţări, mai mult de jumătate dintre cancerele pediatrice din Africa, Asia Centrală şi de Sud şi din insulele aflate în Oceanul Pacific nu ar fi diagnosticate. La polul opus, astfel de situaţii reprezintă doar 3% în Statele Unite, Europa şi Canada.

Autorii studiului estimează că numărul cazurilor noi de cancer la copii va fi de 6,7 milioane între anii 2015 şi 2030, din care aproape 3 milioane nu vor fi diagnosticate.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite