Ulcerul se poate complica prin hemoragie digestivă

Ulcerul se poate complica prin hemoragie digestivă

Ulcerul şi gastrita netratate pot duce la producerea sângerărilor digestive

Sângerarea poate fi dată şi de ruperea varicelor esofagiene la persoanele cu ciroză hepatică avansată. Hemoragiile digestive pot apărea şi după administrarea unor medicamente precum aspirina. În sângerările grave, poate fi nevoie de transfuzii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Hemoragiile digestive nu sunt propriu-zis o boală, ci reprezintă o complicaţie a unor afecţiuni existente, netratate, care au dus la erodarea peretelui tubului digestiv.

„Hemoragiile digestive se împart în hemoragii superioare, în care sursa sângerării este localizată la nivelul tubului digestiv superior, ce include esofagul, stomacul şi prima parte a intestinului subţire (duoden) şi hemoragii inferioare, localizate la nivelul segmentului inferior al intestinului subţire, al colonului, rectului sau al anusului", explică medicul specialist gastroenterolog Oana Dolofan de la clinica Medlife din Bucureşti.

Manifestările hemoragiilor includ vărsături cu sânge proaspăt sau digerat parţial, care au aspectul zaţului de cafea. De asemenea, şi aspectul scaunului se modifică, în cazul hemoragiilor digestive superioare acesta capătând o culoare închisă, „ca păcura".

Hemoragiile ascunse (oculte), limitate cantitativ, sunt puse în evidenţă cu ajutorul unor teste specifice, care arată prezenţa sângelui în scaun. În unele situaţii, sângerările digestive pot evolua treptat, pe parcursul mai multor săptămâni, ducând la anemierea organismului, la paloare şi la oboseală.

Consecinţă a cirozei avansate

Boala ulceroasă este una dintre cele mai frecvente cauze ale hemoragiilor digestive superioare. De asemenea, această complicaţie mai poate apărea şi în gastrită, în esofagită (inflamaţie a esofagului), în sindromul Mallory Weiss (ruptura mucoasei situate la joncţiunea esofagului cu stomacul) şi în cancerul gastric. Sângerarea digestivă poate apărea şi din cauza ruperii varicelor esofagiene, consecinţa cirozei hepatice în stadiu avansat.

„În cazul hemoragiilor digestive inferioare, mai frecvent sunt incriminaţi hemoroizii şi fisurile anale, diverticuloza (dilataţii la nivelul peretului colonului), bolile inflamatorii intestinale, colitele ischemice/infecţioase, polipii, tumorile maligne şi malformaţiile vasculare", atrage atenţia medicul Oana Dolofan.

Şi pastilele pot da sângerări

Administrarea incorectă a unor tratamente medicamentoase poate avea ca efect producerea hemoragiilor digestive. Câteva dintre medicamentele care irită mucoasa gastrică sunt aspirina, diclofenacul, ibuprofenul, piroxicamul, anticoagulantele precum trombostopul şi pastilele cu cortizon (prednison). Riscul de apariţie a sângerărilor digestive este cu atât mai mare cu cât persoana care ia astfel de medicamente suferă de ulcer sau consumă frecvent alcool.

Transfuziile, necesare în pierderi mari de sânge

Atunci când apar brusc şi sunt însoţite de pierderea unei cantităţi mari de sânge într-un timp scurt, hemoragiile digestive pot pune viaţa în pericol. În această situaţie, poate fi nevoie de transfuzii. „Tratamentul hemoragiilor digestive diferă în funcţie de etiologia şi de gravitatea lor şi poate include transfuzii, tratament medicamentos, endoscopic, chirurgical sau angiografic", menţionează medicul Oana Dolofan.

Pentru depistarea sursei sângerării se foloseşte endoscopia digestivă superioară sau inferioară (colonoscopia). În cadrul endoscopiei digestive superioare, se foloseşte un instrument subţire şi flexibil, prevăzut cu o cameră video în miniatură şi cu o sursă de lumină, pentru vizualizarea duodenului, esofagului şi stomacului. În timpul acestei intervenţii pot fi efectuate şi manevre chirurgicale precum ligatura varicelor esofagiene.

"Hemoragiile digestive acute pot pune în pericol viaţa, prin cantitatea de sânge pierdută."
Dr. Oana Dolofan
specialist gastroenterolog

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: