Trei mistere medicale elucidate: poveştile unor pacienţi care îşi pierduseră speranţa

Pacienţii îşi pierduseră speranţa

Dureri insuportabile, zgomote îngrozitoare, stare de greaţă constantă: aceşti pacienţi şi-au promis că vor face orice pentru a găsi vindecarea.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, bolile şi durerea presupun o vizită la medic, un diagnostic şi, probabil, un tratament care dă roade. Într-un articol publicat în revista „Reader’s Digest“, autorii prezintă însă cazurile unor pacienţi care au pus în încurcătură lumea medicală, dar care au reuşit în cele din urmă să aibă parte de tratamentul râvnit.

Torturată de bătăile inimii

Karrie Aitken, în vârstă de 46 de ani, povesteşte că s-a trezit într-o dimineaţă, pregătită să îşi ducă la şcoală copiii, când a observat că are ameţeli.

„Am încercat să stau în picioare, dar în cele din urmă am renunţat şi am petrecut întreaga zi în pat“, povesteşte ea. 

Simptomele au durat o săptămână, după care a simţit că este ceva în neregulă cu urechea sa dreaptă. Medicul i-a spus că este probabil o infecţie, dar nu are de ce să îşi facă griji. Cu toate acestea, a continuat să se simtă rău, astfel încât a decis să meargă un alt specialist.

Cel de-al doilea medic care a consultat-o i-a spus să încerce să meargă în linie dreaptă, dar, în mod surprinzător, Karrie nu a putut face asta. A fost apoi consultată de un medic orelist care a descoperit că femeia avea probleme la ambele urechi. A făcut o altă serie de analize, dar cauza simptomelor sale nu a fost descoperită.

Trei luni mai târziu, ea povesteşte că s-a trezit îngrozită. „M-am speriat, pentru că puteam să îmi aud bătăile inimii în urechea dreaptă. De atunci, îmi auzeam permanent bătăile inimii. Şi am început să aud ecoul propriei voci în urechea stângă, aşa că am început să vorbesc mai puţin. Îmi era teamă să ies afară din casă, mi-am pierdut pofta de mâncare şi plângeam constant“, explică ea.

Karrie povesteşte că medicii îi prescriau antihistaminice şi antidepresive, dar tratamentul nu a ajutat-o: la scurt timp, a avut o cădere nervoasă.

La patru luni de la apariţia primelor simptome, i s-a recomandat un alt specialist, cel care avea să descopere cauza suferinţei femeii.

Chirurgul Quinton Gopen povesteşte că pierderea auzului putea fi provocată de o serie de afecţiuni, însă asociată cu ameţelile şi sunetele bizare pe care Karrie susţinea că le aude, însemna că femeia suferă de o boală rară: sindromul de dehiscenţă a canalului semicircular superior. Boala a fost descoperită abia către sfârşitul anilor 1990. Odată ce diagnosticul a fost confirmat, Karrie a fost operată cu succes. „Rezultatele sunt imediate, iar operaţia este considerată a fi soluţia“, a explicat medicul ei.

 Noua viaţă a lui Karrie

Imediat după operaţie, când s-a trezit pe patul de spital, Karrie şi-a dat seama că auzul ei revenise la normal: „am început să plâng, chiar credeam că era un nou început pentru mine“. După ce a mai petrecut patru zile sub supravegherea medicilor, s-a întors acasă. S-a îngrăşat şi susţine că se bucură mai mult de viaţă, iar copiii ei sunt încântaţi.

Pacientul care nu putea înghiţi

Nick Metcalf, în vârstă de 22 de ani, este student la Universitatea din Iowa. Povesteşte că totul a început într-o noapte, când lua cina şi a descoperit că nu mai putea înghiţi mâncarea. „Cumva, mâncarea mă sufoca“, explică el.

După ce a încercat timp de o săptămână să mănânce şi a observat că păţea acelaşi lucru, i-a povestit totul mamei sale care l-a dus la medic. Primul specialist nu a putut să îşi dea seama despre ce este vorba, aşa că l-a trimis la un altul. A vizitat apoi mai mulţi medici, dar  nimeni nu a putut să descopere cauza problemelor sale.

Viaţa lui Nick devenise însă insuportabilă. „Aveam probleme şi când încercam să beau apă“, arată el.

În cele din urmă, specialiştii au descoperit că suferă de achalasia, o boală rară care afectează o persoană la 100.000. Nu se ştie ce anume provoacă această afecţiune, dar operaţia poate îndepărta simptomele. Asta s-a întâmplat şi în cazul lui Nick. Cu toate acestea, el povesteşte că mănâncă încet acum, ia pastile şi se fereşte de unele alimente, precum orezul sau pâinea.

Pacienta care suferea de aşa-numita „boală a sinuciderii“

Diane Hicks, în vârstă de 39 de ani, nu a fost speriată de primele simptome. La început, ea povesteşte că simţea dureri în cavitatea bucală, dureri asemănătoare celor de dinţi. Mai târziu, a început să aibă dureri de cap care durau câteva secunde. Din cauză că avusese unele probleme dentare, a mers la dentist, însă medicul nu a descoperit ceva în neregulă.

Odată cu trecerea timpului, durerile de cap au devenit tot mai frecvente, apoi Diane a început să aibă dureri de gât, întotdeauna pe partea stângă. S-a întors la dentist, iar acesta i-a spus că probabil este deranjată de o măsea de minte. I-a extras-o, dar nu s-a schimbat nimic, dimpotrivă. 

La un moment dat, a avut dureri atât de mari, încât a leşinat. A mers la medicul de familie care i-a făcut o serie de analize, dar nici acesta nu a putut descoperi nimic. I-a prescris totuşi un calmant.

Când a mers la spital a doua zi, din cauza durerii care nu mai dispărea, un medic care era în preajmă a auzit-o explicând simptomele. I-a spus că ar putea avea nevralgie de trigemen şi i-a recomandat un chirurg.

Durerile sunt atât de intense, explică medicul femeii, Michael Lim, încât unii au numit afecţiunea „boala sinuciderii“, însă operaţia şi-a dovedit eficienţa în majoritatea cazurilor. 

După intervenţia chirurgicală, viaţa lui Diane s-a schimbat complet. „Mă simt perfect. A fost vreme când nu îmi puteam imagina că voi zâmbi din nou, dar acum sunt vindecată“.