Trataţi prompt infecţia cu rotavirus la copii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deoarece se manifestă prin diaree severă, care creşte riscul de deshidratare, viaţa copiilor infectaţi poate fi pusă în pericol. Din cauza infecţiei cu rotavirus, la nivel mondial, se înregistrează anual peste 600.000 de decese în rândul copiilor.

Infecţia cu rotavirus afectează îndeosebi sugarii şi copiii de până în 5-6 ani. Rotavirusul atacă intestinul subţire şi este responsabil de cele mai multe enterocolite în cazul copiilor. Infecţia apare şi la adulţi, dar mai rar şi nu este la fel de periculoasă ca în cazul copiilor. Primele semne care pot da de bănuit că un copil este infectat cu acest virus sunt starea generală de rău, lipsa poftei de mâncare şi scaunele multe şi apoase.

De asemenea, în unele cazuri mai poate surveni febra şi greaţa. În astfel de situaţii se recomandă consultul medical pediatric. „În principiu, dacă se acţionează prompt, infecţia cu rotavirus nu este extrem de gravă. Prin urmare, părinţii trebuie să se adreseze de urgenţă medicului pediatru dacă, pe fondul aceluiaşi tip de alimentaţie, se observă modificări în ceea ce priveşte scaunul copilului", explică medicul pediatru Rodica Nanu, de la Clinica Medicover din Bucureşti.

Pot apărea dezechilibre electrolitice

Specifice acestui tip de infecţie sunt simptome precum diareea severă şi vărsăturile, care pot duce la deshidratare severă. În general, atunci când se ajunge în această situaţie, pe lângă apă, se pierd şi mulţi electroliţi (sodiu, potasiu şi cloruri) şi astfel viaţa copilului este pusă în pericol. În acest stadiu al bolii, hidratarea nu se mai poate face oral. Prin urmare, copilul trebuie internat şi rehidratat cu ajutorul perfuziilor. Potrivit medicilor, perfuzarea ar trebui să dureze maximum două zile.

Vaccinul costă 300 de lei

Deşi este o afecţiune destul de severă, ce poate pune viaţa copilului în pericol, vaccinul care oferă imunitate împotriva acestui virus nu este subvenţionat de stat. Prin urmare, părinţii care doresc să-şi vaccineze copilul împotriva rotavirusului ar trebui să scoată din buzunar circa 300 de lei. Vaccinul (se numeşte Rotarix) are două doze şi se realizează pe cale orală.

Medicii recomandă imunizarea la două, respectiv la patru luni de viaţă. „Vaccinul este într-adevăr util, dar, ca orice virus, şi acesta are mai multe tulpini. Astfel, copilul se vaccinează cu o tulpină, însă există riscul să contracteze altă tulpină a virusului", explică medicul pediatru Rodica Nanu.

Mâinile murdare, mijloc de transmitere

Acest virus se transmite prin contact cu mâinile murdare, cu obiecte sau cu suprafeţe care au fost contaminate şi pe cale aeriană (prin respiraţie). Potrivit medicilor, copiii ale căror mame au fost infectate cu rotavirus prezintă un risc mai mic de a face infecţia deoarece au anticorpii care îi protejează.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite