Tot ce trebuie să ştii despre ruptura de menisc

Disconfortul la nivelul articulaţiei genunchiului impune vizita la ortoped

Specifică mai ales sportivilor, ruptura de menisc este o problemă delicată pentru că presupune o vindecare dificilă, iar deteriorarea cartilajului afectat creşte riscul apariţiei artrozei.

Atunci când un fotbalist suferă o ruptură de menisc, riscă să stea pe marginea terenului trei-patru luni. Cam de atât are nevoie genunchiul să se refacă după operaţie. Ruptura de menisc poate să apară după mişcări care pun presiune pe articulaţia genunchiului: răsuciri, fandări, mersul pe o suprafaţă denivelată, ridicare de greutăţi din poziţia stând pe vine.

„Întotdeauna, în caz de ruptură de menisc, intervenim chirurgical. În lipsa intervenţiei, fisura se măreşte, se extinde şi stă la originea condropatiei (afectării cartilajului) şi apoi a artrozei", ne spune medicul primar ortoped Gheorghe Popescu de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Cartilajele previn frecarea oaselor

Meniscurile sunt structuri cartilaginoase semicirculare, sub forma literei C, situate în plan orizontal între osul coapsei şi principalul os al gambei. Mai exact, ele umplu spaţiul rămas gol între două structuri cu forme diferite: capătul inferior, rotunjit al femurului şi suprafaţa orizontală a tibiei, numită platou tibial.

În lipsa acestei structuri tampon, cele două oase s-ar freca între ele şi ar „încasa" toate şocurile din timpul mişcării. Prezenţa cartilajului şi a ligamentelor genunchiului stabilizează articulaţia şi, în plus, o hrăneşte, pentru că meniscul secretă un lichid ce lubrifiază componentele articulare.

Odată cu înaintarea în vârstă, cartilajele se deteriorează, se subţiază, astfel că nu mai absorb la fel de bine şocurile. Din acest motiv, pe suprafaţa lor apar multe neregularităţi, care nu sunt altceva decât puncte de pornire pentru apariţia artrozei.

Doar leziunile periferice se vindecă

O particularitate a meniscului face ca acest cartilaj să fie foarte puţin vascularizat, aşa explicându-se şi faptul că ruptura de menisc se vindecă foarte rar. Doar zona periferică primeşte vase de sânge. Ea se numeşte porţiune roşie  şi reprezintă aproximativ 2% din menisc. Cea mai mare parte a meniscului ţine de porţiunea albă, o zonă în care nu ajung nutrienţi şi nici substanţe cu rol în reconstrucţie.

„Fisura localizată în porţiunea periferică se poate sutura, pe când, în porţiunea albă, sutura nu «prinde». Zonele rupte de la acest nivel se scot", ne explică medicul Gheorghe Popescu.

Chirurgia, prin tehnici minim invazive

Acum 20 de ani, un menisc rupt era scos în totalitate (meniscectomie totală). Acum, medicii scot doar fragmentul rupt, pentru că studiile realizate pe această temă au ajuns la concluzia că degenerarea este cu atât mai lentă cu cât se îndepărtează mai puţin ţesut meniscal.

„Ideea este să păstrezi meniscul, mai ales cel lateral, care este mai solicitat", explică medicul Gheorghe Popescu. Intervenţia se face prin artroscopie, o metodă minim invazivă ce presupune introducerea de instrumente medicale, inclusiv a unei minicamere video, prin orificii mici la nivelul genunchiului.

Şcoala americană de ortopedie foloseşte, în cazuri selectate, şi un tratament conservator, adică fără intervenţie chirurgicală. Acesta constă în exerciţii de fiziokinetoterapie, în administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene şi/sau, intraarticular, de cortizon.

Cum protejezi genunchiul lezat

Persoana care suferă o ruptură de menisc poate simţi sau nu dureri, dar cu siguranţă va observa o tumefiere a genunchiului şi dificultate la mobilizarea lui. Uneori, nu se poate sprijini pe piciorul afectat. Rupturile de menisc severe duc la migrarea unui fragment de cartilaj în articulaţie, afecţiune ce poartă numele de genunchi blocat: persoana nu poate îndoi genunchiul şi nici să îl întindă complet şi, de asemenea, poate auzi un sunet ciudat la mobilizarea articulaţiei.

În cazul în care bănuieşti că ai simptome de ruptură de menisc, măsurile de tratament recomandate de şcoala americană de ortopedie se regăsesc sub acronimul RICE: odihnă („rest"), gheaţă („ice"), compresie („compression") şi ridicare („elevation"). Gheaţa previne apariţia edemului, inflamaţiei şi a durerii - se aplică timp de 15 minute, zilnic, în primele zile de la apariţia simptomelor.

Şi învelirea genunchiului într-un bandaj elastic va preveni umflarea lui, în plus, va menţine genunchiul stabil. De asemenea, atunci când ridicăm genunchiul la un nivel superior inimii, stând întinşi la orizontală, vom favoriza retragerea edemului.

Tratamente moderne, în curs de perfecţionare

Metodele moderne de tratament se bazează pe injectarea de celule stem în articulaţie. Ele sunt recoltate din menisc, cultivate în laborator pentru a se înmulţi în număr suficient de mare, iar apoi reinjectate în articulaţie. O altă procedură vizează injectarea de factori de creştere a cartilajului intrarticular.