Tinerii, mai predispuşi la cancer testicular

Tumoarea e mai frecventă la cei cu vârste între 15 şi 34 de ani. Medicii recomandă bărbaţilor cu risc autoexaminarea lunară, umflăturile la nivelul scrotului fiind semnal de alarmă. În cazul detectării precoce, există 95% şanse de vindecare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu se cunosc pe deplin cauzele cancerului testicular, însă unii bărbaţi sunt mai predispuşi la această boală. „Cel mai mare risc de a dezvolta boala îl au persoanele care au avut în trecut cancer testicular şi s-au vindecat", spune medicul specialist oncologie medicală Mircea Gongu. Necoborârea unui testicul în scrot (criptorhidism) este un alt factor favorizant al tumorii testiculare.

Chiar şi în cazul corecţiei chirurgicale a acestui defect, la scurt timp după naştere, riscul de boală nu este pe deplin eliminat. Alţi factori de risc pentru acest tip de cancer sunt atrofia testiculară, infecţia cu HIV şi sindromul Klinefelter, boală genetică dată de prezenţa unui cromozom X în plus. Medicii spun că sterilizarea chirurgicală masculină (vasectomia) nu favorizează cancerul testicular.

Umflăturile, posibil semn de boală

Simptomul de debut al bolii îl reprezintă creşterea în volum a unui testicul sau prezenţa unui nodul la acest nivel. Adeseori, pacienţii au senzaţia de uşoară jenă sau de greutate la nivelul scrotului.

Este absolut necesară prezentarea la medic după observarea acestor simptome, pentru un diagnostic adecvat, mai ales că semne asemănătoare pot apărea şi în alte afecţiuni masculine, precum epididimita, o inflamaţie la nivelul testiculelor.

Există şanse mari de vindecare

Ecografia testiculară bilaterală depistează prezenţa unei mase tumorale. Tratamentul este individualizat, în funcţie de stadiul bolii.

„Primul gest terapeutic în cancerul testicular, în cazul în care nu este metastatic, va fi de regulă orhiectomia inghinală, care înseamnă îndepărtarea testiculului tumoral pe cale inghinală. Pentru cazurile avansate/metastatice, chimioterapia joacă un rol esenţial, care conduce de multe ori la rezoluţia bolii", explică medicul Mircea Gongu. În primele stadii, atunci când tumoarea este localizată doar la nivelul testiculului, acest tip de cancer are o rată de vindecare de 95 la sută.

Este posibil ca tratamentele de chimioterapie şi radioterapie să afecteze fertilitatea. De aceea, bărbaţii care îşi doresc copii pot recurge la congelarea spermatozoizilor înainte de intervenţia chirurgicală.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările