Tehnica Yu meiho tratează problemele coloanei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când coloanei nu-i merge bine, întregul organism are de suferit. Acesta este principiul de bază al tehnicii japoneze Yumeiho, ce are drept scop îndreptarea şirei spinării pentru echilibrarea funcţională a întregului corp.

Dacă adopţi o poziţie incorectă atunci când mergi sau când stai la birou sau dacă obişnuieşti să păşeşti greşit, centrul de greutate al corpului tău se modifică, ceea ce îi dăunează coloanei vertebrale.

Orice dezechilibru al coloanei influenţează curburile naturale ale acesteia şi duce la instalarea problemelor: cifoze, scolioze, hiper- sau hipolordoze, discopatii, artroză vertebrală ori afecţiuni ale articulaţiilor.

De asemenea, atunci când centrul de greutate al corpului se schimbă, pot apărea tulburări funcţionale ale aparatului locomotor, dar şi ale sistemului nervos şi circulator.

Cel mai frecvent, din cauza unei posturi incorecte, apare o anomalie a poziţiei oaselor coxale (ale şoldurilor). Potrivit specialiştilor în tehnica Yumeiho, o mare parte dintre noi, aproximativ 95 la sută, ne-am născut cu un anumit dezechilibru al pelvisului, ceea ce duce în timp la probleme ale coloanei.

Există centre în care se realizează terapia Yumeiho în Timişoara, Bucureşti, Braşov, Lugoj, Caransebeş şi în Arad.

Un ansamblu de tehnici

Tehnica Yumeiho poate fi folosită în terapia unei game largi de probleme ale coloanei. Ea constă într-un ansamblu de procedee: tehnici de manipulare osteoarticulară şi de gimnastică, punctoterapie, asemănătoare cu presopunctura şi cu reflexoterapia, procedee speciale de masaj şi elemente de întindere a membrelor.

Cum se desfăşoară o şedinţă

Persoanele care beneficiază de tehnica Yumeiho trebuie să fie îmbrăcate lejer. Unele dintre procedeele de îndreptare a vertebrelor pot crea un oarecare disconfort pe moment.

Efectele resimţite la finalul unei singure şedinţe sunt: o stare generală de bine şi de relaxare, înlăturarea oboselii, elasticitate sporită a corpului.

Nu este indicată în hernia de discÎn primul rând, terapia Yumeihonu poate fi efectuată în cazul persoanelor care suferă de hernie de disc, deoarece există riscul agravării bolii.

De asemenea, nu pot apela la această terapie cei care au stări febrile, tuberculoză, afecţiuni cardiovasculare, boli renale severe, osteoporoză sau cancer.

Care este postura corectă?

Atunci când stăm în picioare, greutatea corpului trebuie să fie împărţită în mod egal pe ambele picioare. În caz contrar, la o examinare atentă în oglindă vei observa că un umăr este mai sus decât celălalt sau că ai capul puţin înclinat într-o parte.

Contraindicaţie

Terapia Yumeiho nu se efectuează în cazul persoanelor cu hernie de disc.

image

Specialistul nostru


Florin Manoloiu
instructor acreditat de Societatea Română de Yumeiho

Terapia Yumeiho cuprinde circa 100 de manevre. Este cunoscută şi sub denumirea de îndreptare a oaselor co­xale şi are ca obiectiv restaurarea echilibrului funcţional al corpului.

Afecţiunile în care aplicarea terapiei poate fi benefică sunt: tulburări de statică şi de dinamică ale aparatului locomotor, tulburări gastrointestinale, insomnii, anxietate. În România, singura instituţie abilitată să reprezinte interesele Centrului de Yumeiho din Japonia este Societatea Română de Yumeiho.

image
Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite