„Sunt pesimist, dar fac eforturi să mă schimb“

Pesimismul are la bază unele distorsiuni de gândire ce pot apărea ca simptom în cazul tulburărilor emoţionale precum depresia şi anxietatea, dar şi în lipsa lor. Evenimentele negative care au produs o încărcătură emoţională puternică, dar şi stima de sine scăzută stau, în cele mai multe situaţii, la baza gândirii pesimiste.

Caracterizat prin lipsă de speranţă şi printr-o înclinaţie spre a vedea „partea goală a paharului", pesimismul nu izvorăşte întotdeauna din realităţile care au marcat viaţa persoanei în cauză.Mai degrabă, pesimismul este întreţinut de percepţia pe care persoana o are asupra realităţii şi de interpretarea pe care o dă faptelor şi evenimentelor atât trecute, cât şi viitoare. O astfel de atitudine afectează puternic viaţa, iar trecerea de la pesimism la optimism nu se face fără efort din partea pesimistului.

Felul de a gândi, principalul vinovat

Atitudinea fiecăruia dintre noi este un răspuns la ceea ce înţelegem din realitate. Iar când felul de a gândi nu ne aduce beneficii, de vină pot fi distorsiunile de gândire. În cazul pesimiştilor, poate fi vorba despre trei tipuri de exagerare a realităţii. „Catastrofizarea este un exemplu de distorsiune de gândire specifică pesimiştilor şi apare atunci când nu luăm în calcul decât varianta negativă, însoţită de încapacitatea noastră de a-i face faţă", explică psihologul psihoterapeut Iulia Stoian, specialist în psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Potrivit psihoterapeutului, şi suprageneralizarea, care constă în tragerea unor concluzii ferme, bazate doar pe un singur eveniment („Tot timpul mi se întâmplă asta!") sau pe dovezi insuficiente, dar şi gândirea de tipul „totul sau nimic" sunt specifice pesimiştilor. „În cazul tipului de gândire «totul sau nimic», interpretăm situaţiile sau evenimentele în termeni de alb-negru, fără a vedea şi nuanţele de gri", precizează psihoterapeutul Iulia Stoian.

Stima de sine contează

Psihoterapeuţii spun că şi stima de sine redusă poate fi o cauză a pesimismului. Pesimiştii din această categorie consideră că situaţiile cu care se confruntă îi depăşesc, fiind convinşi că nu le pot schimba cursul fatal, şi astfel ajung să nu se mai implice, sfârşind prin a fi pasivi. „Devenim pesimişti după un eşec, după o pierdere, dar alteori pesimismul este expresia unei imagini negative de sine", explică psihoterapeutul cu formare în psihodramă, Claudiu Ganciu.

Stima de sine se recuperează prin educarea unor noi mecanisme de gândire care au la bază renunţarea la pasivitate şi trecerea la acţiune. „De exemplu, pesimistul îşi doreşte o mărire de salariu, dar este convins de la început că nu o va obţine şi atunci acţiunile lui îşi pierd scopul şi îşi neagă până şi dorinţa de a obţine mărirea", explică psihoterapeutul Claudiu Ganciu. Din acest punct de vedere, din cauza stimei de sine reduse, pesimiştii ajung să-şi nege dorinţa de a obţine lucruri care le-ar aduce satisfacţie. De aceea, rămân pasivi, alimentându-şi insatisfacţiile, fiind prinşi într-un cerc vicios. „În aceste situaţii, pesimismul devine o modalitate de evitare a angoasei", precizează psihoterapeutul Claudiu Ganciu.

Terapia cognitivă poate schimba percepţia

Gândurile negative care apar automat, dar şi schemele de gândire negativă ce le includ pot fi corectate printr-o formă aparte de consiliere psihoterapeutică. „Psihoterapia cognitiv-comportamentală are ca scop principal dezvoltarea abilităţilor necesare atât pentru a contraargumenta, cât şi pentru a înlocui distorsiunile cognitive cu gânduri realiste, pozitive care, în consecinţă, vor duce la schimbare", mai spune psihoterapeutul specialist în psihoterapie cognitiv-comportamentală Iulia Stoian.

Pe de altă parte, psihoterapeutul Claudiu Ganciu susţine că terapia ar putea începe tocmai de la faptul că pesimiştii îşi neagă dorinţele. „Pesimistul îşi doreşte ceva ce nu se poate, dar el îşi doreşte, chiar dacă nu este conştient de asta şi am putea spune că-şi doreşte destul de mult din moment ce depune multă energie în a-şi nega dorinţa şi a o transforma în contrariul ei", explică psihoterapeutul. Mai multe detalii despre felul în care pot fi corectate reflexele negative de gândire poţi citi în volumul „Fă saltul! Cum să spargi tiparele care te împiedică să te dezvolţi" (foto), de Farrell Silverberg, apărut la editura Trei, în colecţia Psihologie practică. 

Locul trei în topul pesimiştilor

Potrivit unui sondaj BVA-Gallup, realizat în 2011 în 53 de ţări, pe un eşantion de 63.000 de oameni, cei mai pesimişti locuitori ai planetei sunt francezii, urmaţi de islandezi şi de români. Studiul se referă la pesimismul în ceea ce priveşte condiţiile economice. Datele arată că 61% din francezi, 52% din britanici, 48% din spanioli şi 41% din italieni privesc cu pesimism realitatea economică a anului în curs. În schimb, optimismul vine tocmai din ţările lumii a treia, precum Nigeria, unde 80% din populaţie se declară optimistă, şi Vietnam,  unde 70% din locuitori sunt încrezători în privinţa viitorului.

80% din nigerieni se declară optimişti cu privire la realitatea economică a anului în curs.

Psihologul răspunde: „Sunt dependentă de partener?"

Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

„Am 30 de ani şi sunt împreună cu prietenul meu de un an. Cred că am devenit dependentă de el, în sensul că, deşi suntem diferiţi sau poate tocmai de aceea, simt nevoia să-i cer părerea indiferent de ce aş face: cum mă îmbrac, ce schimbări vreau să fac prin casă... Ştiu că sunt nesigură, totuşi cred că m-aş descurca şi singură în viaţa de zi cu zi. Îl admir mult şi n-aş vrea să-l agasez. Ce mă sfătuiţi să fac?" Întrebare de la Irina, Piteşti

Există diferite tipuri de dependenţă. În cazul dumneavoastră, pentru că vă admiraţi partenerul şi doriţi în acelaşi timp atenţia lui, aţi găsit această modalitate de a vă face mai prezentă, creând o conexiune a nesiguranţei care vă permite în mod subtil să îi cereţi să fie acolo atunci când aveţi nevoie de sfaturile sale. Pentru unii parteneri, acest tip de comportament este o dovadă de putere şi au tendinţa de a-şi încuraja partenerele să adopte această atitudine. Dacă însă partenerul dumneavoastră are încredere în dumneavoastră şi vă iubeşte, nu pentru că nu v-aţi descurca fără el, acest lucru îl puteţi „vindeca" uşor, creând o relaţie egală, bazată pe respect şi pe încredere. Există şi alte moduri de a-i arăta că este important în viaţa dumneavoastră, pe care le puteţi găsi uşor uitându-vă cu grija la relaţia voastră, comunicând şi fiind prezenţi în mod constructiv unul în viaţa celuilalt.

Pentru multe femei (deşi, destul de rar, există şi bărbaţi în această situaţie), nesiguranţa devine un mod de a fi. În timp, persoana învaţă şi se securizează într-un comportament dependent, agăţându-se de partener şi făcându-l responsabil pe acesta de toate lucrurile pe care ea alege că nu le poate face. „Nu pot trăi fără tine, deci nu ai dreptul să mă părăseşti" este ceea ce găsim în spatele angoasei interioare „te iubesc atât de mult, încât nu îmi imaginez viaţa fără tine".

O astfel de persoană îşi dezvoltă, foarte posibil, un comportament dependent încă din copilărie, investindu-i pe cei dragi cu încrederea că se pot ocupa de ea. În spatele acestei delegări a puterii se ascunde o foarte mare neîncredere în propria persoană şi în capacitatea de a face faţă realităţii de una singură. Neîncredere putem simţi cu toţii în faţa vieţii, mai ales în trecerea de la adolescenţă către viaţa de adult. Însă, în timp, învăţăm şi ne străduim să ne asumăm rolul de adulţi şi să ne purtăm ca atare. Pentru o persoană dependentă însă, pasivitatea devine un fel de a fi şi, în loc să se străduiască să-şi asume eşecuri sau succese, să îndrăznească, să caute, să rişte, preferă să le cedeze altora această putere, să se bazeze pe ei, să aştepte ca ei să o ajute şi să-i rezolve problemele vieţii.