Studiu: Un medicament utilizat în tratarea alergiilor, eficace împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto shutterstock
Foto shutterstock

Un medicament utilizat în tratarea alergiilor s-a dovedit eficace împotriva COVID-19 şi a fost folosit pentru tratarea a peste un milion de persoane la nivel global, a precizat, marţi, Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Anglia, potrivit DPA.

Dexametazona, folosită în tratamentul alergiilor severe, unor afecţiuni ale pielii, vărsături, boli autoimune sau inflamaţii, a fost folosită pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi cu coronavirus începând cu luna iunie anul trecut, potrivit Agerpres.

Utilizarea acesteia a demarat în urma unui studiu denumit Recovery, realizat de cercetători de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, care a ajuns la concluzia că dexametazona poate reduce mortalitatea la pacienţi spitalizaţi cu COVID-19, care necesită oxigen şi ventilaţie mecanică, cu 18%, respectiv 36%. 

Potrivit unui alt studiu, realizat de Facultatea de medicină Nuffield din cadrul Oxford, medicamentul a fost folosit la tratarea unui număr estimat de 22.000 de pacienţi din Marea Britanie şi a 958.000 de persoane la nivel global. 

''Datorită efortului excepţional al cercetătorilor noştri, personalului NHS şi pacienţilor, e posibil să fi fost salvate circa un milion de vieţi la nivel global'', a afirmat directorul executiv NHS, Simon Stevens.

”'Cercetări care în mod obişnuit durează ani întregi au produs răspunsuri în timp record - cu rezultate care au avut ecou la nivel global'', a mai spus acesta. 

''Aşa cum virusul acesta s-a răspândit peste graniţe, aşa trebuie să se întâmple şi cu tratamentele şi cu vaccinurile, aceste 'strategii de ieşire' comune ale umanităţii în timpul pandemiei''.

De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat anul trecut creşterea producţiei de dexametazonă şi „să fie distribuit rapid în lumea întreagă“ acest steriod puternic, după ce s-a dovedit eficient pentru tratarea celor mai grave cazuri de COVID-19.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite