Spermatozoizii „fabricaţi“ din piele, speranţa bărbaţilor infertili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua metodă de creare a spermatozoizilor din piele dă naştere unor noi dileme etice: dacă bărbaţii vor deveni taţi fără voia lor? FOTO Shutterstock
Noua metodă de creare a spermatozoizilor din piele dă naştere unor noi dileme etice: dacă bărbaţii vor deveni taţi fără voia lor? FOTO Shutterstock

1% din bărbaţii din toată lumea nu pot să producă spermă. Iar în cuplurile care nu reuşesc să aducă pe lume un copil, în 50% din cazuri, problema e la bărbat. Pentru astfel de cazuri, specialiştii au reuşit să creeze spermatozoizi din piele.


Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Biologie a Celulelor Stem şi Medicină Regenerativă din cadrul Universităţii Stanford au reuşit să creeze în laborator spermatozoizi imaturi din piele unor bărbaţi infertili.

Niciunul dintre bărbaţii participanţi la studiu nu putea produce suficientă spermă pentru a concepe un copil, motivele fiind genetice. Cercetătorii speră ca, pe viitor, această tehnică să vină în ajutorul bărbaţilor infertili. Până atunci, însă, metoda îi ajută pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine dezvoltarea spermatozoizilor şi căile de tratament al infertilităţii masculine.

„Acest studiu oferă speranţă pentru terapii celulare pentru producerea unui număr mai mare de spermatozoizi în clinicile de fertilizare asistată. De asemenea, o soluţie ar putea fi transplantarea celulelor germinale provenite din celule stem din piele direct în testiculele bărbaţilor infertili“, a explicat medicul Reijo Pera, coordonatorul cercetării.

Între 10% şi 15% din cupluri se confruntă cu problema infertilităţii, iar în ultimii ani cauza principală este din ce în ce mai des infertilitatea masculină. 


Citeşte şi:

VIDEO Adevărul LIVE: Când este prea târziu să faci copii şi de ce tot mai multe cupluri sunt infertile

Tot mai multe cupluri tinere se confruntă cu probleme de fertilitate, arată statisticile. La Adevărul Live am aflat motivele, care dintre parteneri este „de vină“ în cele mai multe cazuri şi ce soluţii mai oferă astăzi statul român persoanelor care suferă de infertilitate.

5 factori care le fură bărbaţilor şansa de a fi taţi şi care pot fi eliminaţi

Lenjeria intimă şi pantalonii prea strâmţi, saunele dese şi utilizarea frecventă a laptopului, precum şi munca îndelungată la birou sunt printre principalele cauze ale reducerii semnificative a fertilităţii masculine în ultimii ani. Infertilitatea bărbaţilor este un adevărat fenomen al lumii moderne.

VIDEO Peste 100 de copii s-au născut până acum datorită Subprogramului naţional

Subprogramul de Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer, finanţat de Ministerul Sănătăţii, ia sfârşit. Începând din luna martie, viitorul acestui subprogram este incert.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite