Soluţii eficiente care combat acneea, de la specialişti. Anticoncepţionalele noi nu sunt recomandate

Soluţii eficiente care combat acneea, de la specialişti. Anticoncepţionalele noi nu sunt recomandate

Medicul dermatolog Oana Clătici îi explică unei paciente rezultatele examenelor pentru depistarea tipului de acnee FOTO: Adevărul

Unul dintre motivele pentru care anticoncepţionalele de tipul Diane 35 erau prescrise în multe cazuri este că acestea ar avea calităţi antiacnee. Specialiştii subliniază că există tratamente care combat acneea fără efectele secundare majore ale anticoncepţionalelor de nouă generaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

80% din adolescenţi au acnee de diverse grade, dar nici adulţii tineri nu sunt scutiţi de afecţiunea jenantă de piele. Excesul de sebum, de hormoni androgeni (hormoni masculini care se secretă mai ales în organismul bărbaţilor, dar şi în cel al femeilor), dar şi stresul prelungit şi cosmeticele nepotrivite pot fi de vină pentru întreţinerea acneei.

„Vorbim de acnee atunci când există mai mult de cinci leziuni pe piele – microchisturi sau bubiţe inflamate. Mai mult de opt cazuri de acnee din zece rămân la stadiul de uşoare sau moderate. Indiferent de forma acneei, însă, pentru un tratament eficient trebuie consultat medicul dermatolog“, atrage atenţia medicul Nicole Auffret, de la Spitalul de Copii Necker din Paris.

„Nu stoarceţi, nu atingeţi, nu frecaţi leziunile şi nu permiteţi să vi se facă acest lucru în saloanele cosmetice! Stoarcerea leziunilor determină o ameliorare aparentă a aspectului feţei, însă, după puţin timp, în loc de o leziune vor apărea trei, iar apoi cinci, pentru că sebumul infectat va activa foliculii vecini. Inevitabil, vor rămâne pete pigmentare (maro) şi cicatrici permanente", explică medicul Oana Clătici.

Pentru acneea uşoară, tratamente locale
 

În cazul formelor uşoare de acnee, poate fi suficient tratamentul administrat local. Este vorba despre produse pe bază de benzoyl peroxide, care au acţiune antiinflamatoare şi despre retinoizi, de tipul tretinoinului, care acţionează împotriva comedoanelor (punctelor negre).

„Tretinoinul trebuie prescris obligatoriu împreună cu o cremă emolientă (de exemplu, Bepanthen). Dacă erupţia inflamatorie este mare, terapia poate include şi administrarea de antibiotice orale sau sub formă de tratament local, pentru curăţarea comedoanelor şi a chisturilor. După această etapă (de circa o lună), ar trebui să se observe o ameliorare. Nu uitaţi, totodată, că apariţia acneei e strâns legată de stres, o alimentaţie nesănătoasă, lipsa somnului, dar şi de obiceiul dăunător de a stoarce coşurile”, explică prof. dr. Anca Zbranca, medic dermatolog la Clinica Roderma din Iaşi.

În cazurile severe, antibiotice
 

Dacă leziunile acneice sunt răspândite şi severe, poate fi necesar un tratament cu antibiotice administrate pe cale orală (cel puţin trei luni de tratament cu doxiciclină, de exemplu).

Acneea severă este caracterizată prin apariţia nodulilor şi este rezistentă la tratamentul clasic efectuat timp de patru-şase luni. În aceste situaţii, medicii recomandă tratamentul pe bază de isotretinoin, însă numai sub stricta supraveghere a medicului dermatolog. Aceasta deoarece, în cazul femeilor, isotretinoinul poate determina modificări ale ADN-ului viitorului copil în cazul în care sarcina intervine la mai puţin de şase luni de la tratament.

„Adesea, în timpul tratamentului apar roşeaţă, mâncarime, descuamare, chiar se accentuează coşurile! Nu abandonaţi şi nu vă speriaţi! Este «un rău necesar», tranzitoriu. Aceste simptome vor dispărea! Aveţi răbdare: este important să nu renunţaţi înainte de apariţia rezultatelor“, recomandă medicul dermatolog Oana Clătici, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, pe blogul ei de pe adevarul.ro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: