Soarele şi bolile de piele - amici sau duşmani?

Soarele şi bolile de piele - amici sau duşmani?

Deşi nu există leziuni cutanate, afectarea la nivelul ADN-ului cutanat poate agrava lupusul sistemic. Foto: Shutterstock

Măreţul soare, sub strălucirea căruia tânjim să ne petrecem concediul, poate face minuni în tratamentul anumitor afecţiuni ale pielii, dar poate influenţa negativ altele. Am analizat efectele sale asupra a două boli severe: lupus şi psoriazis.

Ştiri pe aceeaşi temă

Helioterapia sau cura de soare e recomandată în tratamentul unei multitudini de afecţiuni. Se ştie că razele astrului strălucitor stimulează formarea esenţialei vitamine D, influenţează metabolismul, buna funcţionare a diverselor organe, a sistemului nervos.

Soarele te ajută dacă suferi de psoriazis

Ce este: Psoriazisul este o boală cronică inflamatoare, bazată pe o reacţie autoimună (sistemul imunitar atacă celulele sănătoase din organism). Atât factorii genetici sunt responsabili de apariţia bolii, cât şi elemente din viaţa de zi cu zi – stresul, anumite medicamente, infecţii şamd.

Cine e afectat: „Aproximativ 3% din populaţia generală suferă de psoriazis, femei şi bărbaţi în egală măsură, bărbaţii fiind uşor mai predispuşi în a face boala”, explică medicul dermatolog Rodica Olteanu.

Bine de ştiut: Psoriazisul nu este contagios! Şi nu este numai o boală a pielii! „Poate afecta şi articulaţiile şi poate determina apariţia bolilor metabolice, de tipul dislipidemiilor – concentraţie anormală a lipidelor în sânge – sau a obezităţii, a bolilor cardiovasculare, afecţiunilor oculare ori a depresiilor“, punctează dr. Olteanu.

Dieta poate juca un rol important în echilibrarea bolii, graţie alimentelor cu rol antiinflamator şi antioxidant.
Tratament: Se face în funcţie de gradul de afectare a pielii şi de complexitate. Expunerea, în cadrul unităţilor spitaliceşti, la radiaţiile ultraviolete controlate, UVA sau PUVA, poate fi de real folos. Nu este recomandat să suprapui cura terapeutică cu ultraviolete cu expunerea îndelungată la soare!

Efectul soarelui: Cura heliomarină – apa de mare bogată în săruri, soarele, aerul –, cura de nămol, aerosolii, relaxarea, totul contribuie la ameliorarea şi chiar la dispariţia leziunilor cutanate şi a durerilor articulare. „Asta nu înseamnă însă că expunerea solară trebuie făcută excesiv! Pacientul cu psoriazis are zone de piele sănătoase, care se pot arde, iar orice agresiune fizică poate duce la noi leziuni de psoriazis“, explică dr. Rodica Olteanu. Recomandări: Orele de expunere solară indicate sunt în intervalele 7.00-9.00 dimineaţa şi de la ora 17.00 până la asfinţit.

Evită băile de soare dacă ai lupus

Ce este: Lupusul este prototipul bolilor autoimune, cu o incidenţă de 40 de bolnavi la 100.000 de europeni. „La prima vedere, pare un procent mic din populaţia generală – dar, raportat la gravitatea
şi mortalitatea prin lupus, situaţia se schimbă.“

Citeşte continuarea articolului pe Clickpentrufemei.ro, pentru a afla care sunt bolile "prietene" cu soarele şi care nu!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: