Sfatul medicului, deseori ignorat

Rezultat al colaborării dintre pacient şi medic, aderenţa la tratament ţine boala sub control şi previne complicaţiile acesteia. Persoanele neglijente, lipsite de voinţă, dar şi medicii grăbiţi, supraaglomeraţi şi care folosesc un limbaj academic pot agrava evoluţia bolii.

Cât de mult ţinem cont de sfatul medicului poartă numele de complianţă sau de aderenţă. Dacă prin complianţă se înţelege respectarea pasivă a tratamentului prescris de medic, aderenţa terapeutică reprezintă un pas înainte făcut de pacient. Acesta se implică activ şi voluntar în controlarea bolii sale, conştient de faptul că, alături de cadrul medical, este responsabil de reuşita tratamentului.

Probleme de aderenţă apar mai ales în cazul afecţiunilor cronice, precum diabetul, bolile cardiovasculare, astmul bronşic şi artritele, care necesită tratament toată viaţa. Pacientul aderent face schimbări nu doar pentru că aşa îi spune medicul, ci pentru că îşi înţelege boala, şi-o acceptă şi şi-o asumă.

„Persoana care suferă de diabet trebuie să fie propriul medic, biochimist şi dietetician", spunea cu mai mult de 50 de ani în urmă R. D. Lawrence, fondatorul Asociaţiei Diabeticilor din Marea Britanie, actuala „Diabetes UK".

Previne complicaţiile

Un bolnav cronic aderent ţine mai bine boala sub control, are mai puţine complicaţii şi necesită mai puţine internări sau zile de spitalizare.

„Tratamentul hipertensiunii arteriale, boală care în 97 la sută din cazuri nu se vindecă, economiseşte sute de mii de dolari, pentru că previne complicaţii severe, cu costuri mari, atât sociale, cât şi familiale", precizează profesorul doctor Gheorghe-Andrei Dan, şeful Clinicii de Medicină Internă şi al Secţiei Clinice de Cardiologie din cadrul spitalului Colentina.

Felul în care pacientul ţine cont de recomandările medicului depinde şi de calitatea relaţiei pe care o are cu echipa medicală. Comunicarea între medic şi pacient este o problemă universală, dar, mai ales în România, ea este victima unui sistem care suprasolicită cadrul medical, cu consecinţe asupra bolnavului.

Astfel, medicul nu are întotdeauna timpul şi starea necesare pentru a oferi pacientului toate lămuririle legate de boală şi de tratament, iar stresul provocat de halatul alb face ca pacientul să-şi uite eventualele întrebări pregătite de acasă.

Stilul de viaţă se schimbă pas cu pas

Dialogul deschis între medic şi pacient este cu atât mai important în ceea ce priveşte schimbarea stilului de viaţă, esenţială în bolile cronice sau grave: cu cât recomandările medicului ţin cont mai mult de personalitatea şi de programul pacientului, cu atât acesta va putea susţine schimbarea pe termen mai lung.

„Aderenţa în hipertensiunea arterială este foarte importantă, pe de o parte pentru că boala este frecvent asimptomatică, iar pacientul nu sesizează vreun pericol, iar pe de alta, pentru că nu este uşor să elimini brusc sarea şi grăsimile din alimentaţie. Din experienţă pot să spun că discuţiile cu pacientul chiar dau rezultate, acesta îşi poate schimba cu adevărat stilul de viaţă, pas cu pas", completează medicul Gheorghe-Andrei Dan.

Oprirea tratamentului, riscantă

Relaţia medic-pacient nu este singurul motiv pentru care pacientul nu îşi administrează corect tratamentul prescris. De vină sunt şi anumite iniţiative ale acestuia, presiunea anturajului, costurile din ce în ce mai mari ale medicamentelor sau subestimarea gravităţii bolii.

Dispariţia simptomelor îl poate face pe bolnav să întrerupă tratamentul prea devreme, ceea ce favorizează instalarea rezistenţei germenilor la antibiotic. Diferite studii americane realizate în rândul bolnavilor de astm arată că între 30 şi 70 la sută din aceştia nu folosesc corect dispozitivele inhalatorii, motiv pentru care nu îşi administrează doza necesară de medicament.

Uităm să luăm medicamentele

Putem trece peste sfatul medicului şi involuntar, pentru că, de multe ori, uităm să ne luăm doza de medicament. Studiile arată că persoanele în vârstă sunt mai conştiincioase decât tinerii în administrarea tratamentului. Ele au nevoie însă de supraveghere, pentru că activităţile care le scot din ritm le afectează vigilenţa.