Românii merg în număr tot mai mare în clinicile private din Viena pentru a se trata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai mari spitale private austriece, Wiener Privatklinik, a tratat în primul trimestru al acestui cu 15% mai mulţi pacienţi români, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit managerilor acestei clinici. Tratamentele oncologice – imunoterapia şi terapia personalizată ţintită - au fost solicitate de către 60% din pacienţi, alte servicii find cele de de second opinion şi check-up.

Pacienţii români reprezintă 20% din totalul pacienţilor străini trataţi în cadrul Wiener Privatklinik, fiind a doua naţionalitate ca pondere, după pacienţii din Federaţia Rusă. Proporţia mare a pacienţilor proveniţi din România i-a determinat pe manageri să angajeze personal care să vorbească limba română, în cadrul clinicii funcţionând trei asistente medicale românce şi o funcţionară care să asigure servicii de suport pentru persoanele care se adresează clincii şi nu ştiu nicio limbă străină.

„Datorită numărului crescut al pacienţilor români care s-au adresat spitalului nostru în primul trimestru al anului, am decis înfiinţarea, în cadrul WPK Viena, a unui serviciu special care să le asigure acestora suport pe întreaga perioadă a internării. Astfel, toţi pacienţii români care se tratează la Wiener Privatklinik beneficiază de asistenţă permanentă, în limba română, oferită de către personalul nostru dedicat, atât la Viena, cât şi la reprezentanţa din Bucureşti. Aceştia transmit dosarul medical către echipa medicală, obţin o propunere medicală iniţială pe care o comunică pacienţilor, le oferă acestora suport pentru deplasarea şi cazare la Viena, şi, de asemenea, îi însoţesc în spital. Cei mai mulţi români ajung la noi pentru o a două opinie - second opinion - şi tratamente medicale care nu sunt disponibile deloc sau nu la acelaşi nivel de calitate în ţară lor. Printre acestea se află imunoterapia, cel mai modern tratament al cancerului, care deocamdată nu este disponibil in România.” a explicat dr. Walter Ebm, CEO Wiener Privatklinik.

Cancerele de sân şi pulmonar, în topul bolilor pentru care vin pacienţii

Cele mai frecvente patologii oncologice în rândul pacienţilor care ajung la Wiener Privatklinik sunt cancerul de sân - la femei şi cancerul pulmonar, cel din urmă având o incidenţă în creştere în rândul populaţiei generale.  

„Cererea ridicată pentru serviciile medicale oncologice se datorează tratamentelor inovatoare pe care spitalul nostru le oferă pacienţilor, precum imunoterapia şi terapia personalizată ţintită, şi echipei de experţi oncologi de renume european la care aceştia au acces în cadrul Centrului de Excelenţă în Oncologie.” a declarat prof. univ. dr. Christoph Zielinski, coordonatorul acestui Centru al Wiener Privatklinik şi unul dintre cei mai căutaţi medici de către pacienţii români.

Investigaţii şi analize într-o singură zi

Românii se mai duc la clinica din Viena pentru servicii de second opinion şi check-up. Clinica le oferă pachete personalizate de investigaţii, analize şi consultaţii pentru evaluarea completă a stării de sănătate, într-o singură zi.

Alte servicii medicale accesate de români sunt serviciile de ortopedie, traumatologie şi medicină sportivă şi tratamentele pentru afecţiuni cardiovasculare şi ORL. Clinica are 9 centre medicale de competenţă.

În 2017, cifra de afaceri înregistrată a fost de 80 milioane de euro. Rata de ocupare a spitalului este -  potrivit declaraţiilor oficialilor - de circa 85%, pacienţii internaţionali reprezentând 45% din total.

Aproximativ 3.000 de pacienţi internaţionali sunt diagnosticaţi şi trataţi anual la WPK, dintre care 20% sunt români. În 2017, peste 600 de pacienţi români s-au adresat spitalului pentru investigaţii şi tratamente, dublu faţă de 2016. Spitalul funcţionează din 1871.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite